Ce se ascunde în spatele mult hulitului slogan turistic al României. Tradus în românește, sloganul …
Voilà de vezi grădina carpatică!
Noile iubiri
„Mi-am tăiat în suflet temple, chip cioplit s-așez în ele.” — Nicolae Labiș Pe cât …
Ce-și face omul cu mâna lui
Azi am încercat să ajung la zi cu treburile și cu e-mailurile care nu mai …
Toate la timpul lor
Nimic nu mai e ce-a fost — Acum niște ani, în cercul meu de prieteni …
Jalea de bronz
Încăperea era, într-adevăr, goală, dar nu cu totul. În mijlocul ei, ușor decentrată, se afla o statuie: o femeie îmbrăcată în haine sărăcăcioase, așezată pe jos, pe caldarâm, ca și cum ar fi ieșit la cerșit ori s-ar fi oprit o clipă să-și tragă sufletul după o zi de trudă. Numai că mâinile ei nu cerșeau, iar ochii-i nu păreau să se odihnească.
Vedere din Cambodgia
O imagine care mă va urmări toată viața.
Dincolo de entuziasmul incredibil al tinerilor khmeri și de optimismul neobosit al unor ONG-uri care lucrează cu copiii străzii sau cu victimele traficului de persoane, ce m-a impresionat în Cambodgia este că în spatele oricărei conversații și al oricărui zâmbet se citește o cicatrice.
Salutări din Phnom Penh
28 decembrie 2011
Ce i-a uimit pe brădeșteni
Omid a insistat să cobor cu ASX-ul pe o pantă foarte abruptă cu fân necosit și, deși eram convins că nu-l mai scoatem de acolo, l-am ascultat (era târziu, eram obosit, nu mai știu ce-a fost în capul meu). Următoarele două zile, sătenii din Brădești s-au perindat pe la cortul nostru ca să se minuneze că am băgat mașina acolo și să ne asigure că n-o mai scoatem fără ajutorul lui nea Cutare, care i-a mai tractat și pe alții.
Oameni de toată isprava
Împreună cu mama lui, tanti Efti, o femeie scoasă parcă din poveștile lui Agârbiceanu, și cu Ana Szekely, o unguroaică frumoasă și hotărâtă, pe care și-ar dori-o în prima linie orice ONG bucureștean (partout cherchez la femme, în orice proiect frumos veți găsi urzind din umbră geniul bun al unor femei), Alin a construit la poalele muntelui Tășuleasa o organizație de voluntariat cum nu se mai văzuse la vremea aceea în România. Una în care, mai înainte de a învăța cum să fie voluntari, copiii și tineri din familiile sărace sau cu probleme învățau în primul rând să fie oameni: să muncească, să împartă, să fie generoși, să se bucure împreună și să facă totul cu dragoste pentru ceilalți și cu grijă pentru natură.
Istoria suferinței
N-am mai trăit așa ceva de când am vizitat ruinele de la Pompei. Ca valoare istorică, Pompeiul e cu zece clase peste Roșia Montană, dar am avut aceeași senzație de istorie care poate fi palpată, de clipă cotidiană înghețată acum mii de ani și păstrată aproape intactă până în zilele noastre.