28 decembrie 2011
Archive | locuri RSS feed for this section
Ce i-a uimit pe brădeșteni
Omid a insistat să cobor cu ASX-ul pe o pantă foarte abruptă cu fân necosit și, deși eram convins că nu-l mai scoatem de acolo, l-am ascultat (era târziu, eram obosit, nu mai știu ce-a fost în capul meu). Următoarele două zile, sătenii din Brădești s-au perindat pe la cortul nostru ca să se minuneze că am băgat mașina acolo și să ne asigure că n-o mai scoatem fără ajutorul lui nea Cutare, care i-a mai tractat și pe alții.
Oameni de toată isprava
Împreună cu mama lui, tanti Efti, o femeie scoasă parcă din poveștile lui Agârbiceanu, și cu Ana Szekely, o unguroaică frumoasă și hotărâtă, pe care și-ar dori-o în prima linie orice ONG bucureștean (partout cherchez la femme, în orice proiect frumos veți găsi urzind din umbră geniul bun al unor femei), Alin a construit la poalele muntelui Tășuleasa o organizație de voluntariat cum nu se mai văzuse la vremea aceea în România. Una în care, mai înainte de a învăța cum să fie voluntari, copiii și tineri din familiile sărace sau cu probleme învățau în primul rând să fie oameni: să muncească, să împartă, să fie generoși, să se bucure împreună și să facă totul cu dragoste pentru ceilalți și cu grijă pentru natură.
Istoria suferinței
N-am mai trăit așa ceva de când am vizitat ruinele de la Pompei. Ca valoare istorică, Pompeiul e cu zece clase peste Roșia Montană, dar am avut aceeași senzație de istorie care poate fi palpată, de clipă cotidiană înghețată acum mii de ani și păstrată aproape intactă până în zilele noastre.
Alcoolismul s-a născut la sat
“Problema cu satele românești”, îmi spune prietenul meu persan pe treptele crâșmei din Brădești, “e că, după 8 seara, sunt toți beți”. Apoi, fără ca măcar să se mai uite la ceas (era 9 fără un sfert), mă întreabă: “Mai bei o bere?”
Vânătările Ponorului și Huda lui Papară
A doua zi după peripețiile de pe Cheile Râmețului, am ales un traseu ușor, de refacere și am pornit spre Vânătările Ponorului.
După ce trece prin câteva sate încremenite într-un timp premodern, cărarea intră într-un mic crâng, de unde se deschide spre o mare depresiune în formă de pâlnie: dolina Vânătarea. Se merge “pe buza pâlniei”, până în punctul ei cel mai înalt, unde marcajul coboară centripet spre punctul “de scurgere”. O mică pădure ascunde aici o scenografie spectaculoasă: trei pâraie se infiltrează în pământ, nu înainte de a da naștere unei foarte frumoase căderi de apă. Peretele înalt de calcar e brăzdat de urmele vineții care au dat numele locului.
Brâna Caprelor
Intrarea pe traseu e străjuită de un marcaj decolorat pe o tablă ruginită și de crucea metalică a unui tânăr pentru care Brâna Caprelor a fost ultima ascensiune. Apoi poteca urcă vertiginos și se transformă într-un perete vertical de piatră de-al lungul căruia atârnă un cablu.
Drumul până pe creastă e compus din mai multe astfel de escalade, dar priveliștea panoramică asupra Cheilor Râmețului este neprețuită. Nu e un traseu ușor și nici foarte plăcut dacă ai rău de înălțime, dar, cu prudență și echipament adecvat (noi aveam, din păcate, sandalele cu care traversaserăm Cheile, nu ne dăduse prin cap să ne luăm bocancii în rucsac), poate deveni una dintre cele mai spectaculoase amintiri din Carpați.
Cum am intrat la apă pe Cheile Râmețului
(aventuri din Carpați, partea a treia)
Cheile Râmeților sunt unul dintre cele mai spectaculoase trasee pe care le-am străbătut în Carpați. Râmețiul a săpat în Munții Trascăului un relief carstic fabulos, iar parcurgerea Cheilor a fost o aventură memorabilă.
Le-am abordat mai întâi dinspre Cheia spre Valea Mănăstirii. La început ni s-a părut că marcajul e deterioriat și incomplet, apoi ne-am prins că nu era mare nevoie de marcaj, pentru că nu ai de urmat altceva decât cursul râului. Ceea ce înseamnă că trebuie să mergi efectiv prin apă. Am prins o perioadă cu apă mare, așa că ne-am muiat bine.
Teme-te de ardeleni chiar și când îți dau sfaturi
“No’ viniți în cur la Bora și vă-splic io undie-i Brădieștiu…”
mă ia foarte repede ardeleanul mic la stat, dar mare la sfat, când aude unde vreau să ajung. Întrebasem un polițist pe unde se iese din Aiud pentru Rîmeți, omul s-a băgat în vorbă și m-a luat tare. Încrezător în mitului ardeleanului binevoitor, i-am dat ascultare.
Comentarii