Emisiunea Lecția de prim ajutor s-a întors din vacanța sărbătorilor de iarnă și continuă în noul an la Pro Tv în fiecare sâmbătă și în reluare luni, de la ora 9.55 dimineața. Ajunsă la ediția a șaptea, emisiunea aduce în discuție în săptămânile următoare noi proceduri de prim ajutor în situații de urgență frecvente.

De la lansarea programului, peste 1,5 milioane de români au beneficiat de emisiunea și de site-ul Lecția de Prim Ajutor, oferite de ING Asigurări de Viaţă în parteneriat cu SMURD, și au aflat cum trebuie să procedeze corect în situaţii care necesită primul ajutor.

Pe www.lectiadeprimajutor.ro îți stau la dispoziție soluţii la situaţiile de urgenţă cele mai întâlnite. Soluţiile pot fi puse în practică în siguranţă de către persoane care nu au pregătire medicală, după procedura semnalării telefonice a situației de urgență la 112.

Site-ul lectiadeprimajutor.ro a înregistrat peste 6.500 vizite din 9 noiembrie până în prezent, în cele şase săptămâni de campanie, dintre care 5.000 de vizitatori sunt unici. Peste 25.000 pagini au fost vizionate, iar timpul mediu petrecut pe site a fost de 4 minute.

Utilizatorii pot pune întrebări online şi vor primi răspunsuri de la medicii SMURD în 24 de ore. Pe Facebook programul şi informaţiile sunt disponibile la www.facebook.com/lectiadeprimajutor, iar pe Twitter la twitter.com/primajutor.

„Lecţia de prim ajutor” este un program de prevenţie şi educaţie pentru salvarea de vieţi care cuprinde emisiunea Lecţia de prim ajutor difuzată pe Pro Tv în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012 şi site-ul www.lectiadeprimajutor.ro.

Ne revedem în curând. Nu uita să faci și anul acesta totul pentru viață!

De mâine la Pro TV de la ora 10.30

În lunile în care am făcut voluntariat pe ambulanțele SMURD și la camera de gardă a Spitalului Floreasca, sub coordonarea doctorului Bogdan Oprița, mi-am dat seama cât de important este ca oamenii obișnuiți să cunoască măsurile elementare de prim ajutor, care pot salva viața cuiva în minutele critice care trec până la venirea Salvării.

Așa s-a născut ideea unui program național de educație pentru acordarea primului ajutor. M-am bucurat să găsesc sprijin pentru această idee în cadrul ING Asigurări de Viaţă, SMURD și Pro TV.

Lecţia de prim ajutor este un program de educație pentru viață care cuprinde emisiunea Lecţia de prim ajutor difuzată pe Pro TV în perioada noiembrie 2011 – februarie 2012 şi site-ul lectiadeprimajutor.ro. Proiectul este sprijinit de ING Asigurări de Viaţă și garantat de SMURD.

În România, doar în anul 2010, peste 1.000.000 de persoane au solicitat ajutor medical de urgenţă. Cea mai mare parte a celor care apelează serviciul 112 nu ştiu ce trebuie să comunice operatorilor sau cum să procedeze în cazul unei persoane care are nevoie de ajutor. Necunoaşterea unor minime măsuri de prim ajutor poate pune în pericol viaţa unei victime. Conform statisticilor SMURD, există cazuri în care situația victimei este agravată de intervenţia unor persoane care execută greşit unele manevre sau care mişcă pacientul atunci când nu ar trebui.

Site-ul lectiadeprimajutor.ro oferă soluţii la situaţiile de urgenţă cele mai frecvente, soluţii care pot fi puse în practică în siguranţă de către persoane care nu au pregătire medicală. Aici sunt disponibile informaţii despre cum recunoaştem o urgenţă medicală, cum putem oferi primul ajutor în cazul hemoragiilor, arsurilor, intoxicaţiilor, fracturilor, cum să efectuăm corect manevra Heimlich, dar şi informatii despre prevenţie şi procedura de semnalare a unei situaţii de urgenţă la 112.

Informaţiile sunt însoţite de ilustraţii grafice și, pe măsură ce emisiunea va fi difuzată la Pro TV, înregistrările vor fi disponibile și pe site. De asemenea, site-ul oferă şi posibilitatea de a pune întrebări online şi a primi răspunsuri de la medicii SMURD în 24 de ore. Pe Facebook programul şi informaţiile despre acesta sunt disponibile aici, iar pe Twitter aici.

Emisiunea, pe care o prezint alături de Dana Rogoz și de medicul SMURD Simona Bratu, va fi difuzată pe Pro TV în fiecare sâmbătă, începând cu ora 10.30, în cadrul “Ce se întâmplă, doctore?”. Primul episod va fi difuzat mâine, 12 noiembrie 2011.

Programul „Lecţia de prim ajutor” a fost prezentat miercuri, în cadrul unui eveniment organizat de ING Asigurări de Viaţă şi SMURD. La eveniment au participat Dr. Raed Arafat, Preşedintele Fundaţiei pentru SMURD, Dana Rogoz (Pro TV) şi Cornelia Coman, director general ING Asigurări de Viaţă. Cei prezenţi la eveniment au beneficiat şi de o lecţie de prim ajutor, oferită de doctorul Arafat.

Le sunt recunoscător celor datorită cărora acest proiect a prins viață și, sper eu, va ajuta la salvarea cât mai multor vieți. Mulțumesc, Delia Cârstean, Alina Sîmpetru, Maria Apostol, Gabriela Popescu, Mădălina Mălaia, Anamaria Bogdan, Hajnal Vass, dr. Simona Bratu și dr. Raed Arafat!

Astă-vară, când prietenii de la Hospice Casa Speranței mi-au propus să prezint din nou Balul de Caritate Edelweiss, mi-a părut îngrozitor de rău că nu voi fi în România ca să-i pot susține. Din fericire, când mi-am consultat programul de școală, am văzut că vacanța de Thanksgiving începe chiar în ziua cu pricina, așa că am făcut o petiție și școala mi-a dat voie să plec cu o zi mai devreme.

Să vă spun de ce țineam morțiș să nu ratez ediția de anul acesta și de ce nu trebuie s-o ratați nici voi. În primul rând pentru oamenii de la Hospice. Le datorez Prințesei Marina Sturdza și Mihaelei Rădulescu privilegiul de a-i fi cunoscut și de a le putea fi de ajutor. Am fost atât de impresionat de munca lor, încât i-am vizitat și în Republica Moldova, unde fac aceleași lucruri minunate: oferă tratament paleativ pacienților cu boli terminale, mulți dintre ei copii, de ale căror suferințe sistemul medical de stat se îngrijește prea puțin.

Este foarte nobil să salvezi vieți, dar este la fel de nobil să ajuți un om să moară cu demnitate, să-i alini suferința cumplită pe care ultimele zile, săptămâni, luni ale acestor groaznice maladii o aduc cu sine.

Balul a împlinit anul trecut zece ani și a trebuit să accepte că a crescut mare. În fiecare an, biletele se vindeau cu două luni înainte, pentru că locurile erau în număr foarte mic. Cei de la Hilton, care au fost în tot acești ani partenerii tradiționali ai Balului, au înțeles primii această problemă și, spre cinstea lor, le-au propus organizatorilor să găsească un spațiu mai încăpător, pe potriva noilor dimensiuni ale evenimentului. Așa că anul acesta, Balul s-a mutat peste drum, la Radisson.

Nu este doar o creștere în amploare, este și o creștere în strălucire. Anul acesta, Balul este sprijinit de Pro TV, așa că programul și invitații vor fi pe măsură. Nu pot să vă dezvălui alte detalii decât că tema serii va fi lumea filmului, dar ieri noapte, când am trecut în revistă programul și pachetele care vor fi scoase la licitație, am fost dat pe spate de rezultatele muncii organizatorilor. Va fi, cu adevărat, fabulos! Un eveniment de caritate așa cum Hospice Casa Speranței și o capitală ca Bucureștiul merită cu prisosință.

Dacă vreți să-i ajutați pe acești oameni minunați, încă mai puteți cumpăra un bilet, fie pentru voi, fie pentru a-l face cadou unui prieten, fie pentru a le oferi colegilor din companie o seară memorabilă. Mai multe detalii găsiți în imaginea alăturată. Persoana de contact pentru rezervări este Ioana Coff, care răspunde la events[at]hospice[punct]ro.

Ne vedem la Bal!

Peste un an am mai urcat o treaptă. Puterea mi s-a înfăţişat sub forma cea mai tentantă, atunci, pentru mine: bani şi carieră. Împreună cu alţi asociaţi am înfiinţat o firmă de cercetare de piaţă şi am devenit şef. Întâi şeful meu, apoi al altora. Asta era o poziţie de putere explicită, venea la pachet cu un status social recunoscut. Aveam drept de decizie asupra altcuiva. Şi mi-l exercitam fără multe menajamente. Am avut angajaţi pe care i-am făcut să plângă în faţa mea, şi nu de bucurie. Când mi se părea că merită să fiu rău, eram rău. Puterea însemna capacitatea de a-i face pe alţii să facă cum vreau eu, indiferent de ce voiau ei.

Pe la 25 ani a început să-mi încolţească în minte ideea că ceva era în neregulă în felul în care îmi alimentam succesul. Că postura asta de proprietar al puterii şi dreptăţii e o falsă cucerire. Atunci am hotărât să mă duc în armată. Am vrut să trăiesc câteva luni într-un mediu în care toate însemnele puterii mele din centrul Bucureştiului nu mai valorau nimic. Să mă văd lipsit de putere într-o lume a puterii absolute. Acolo am înţeles cât de lipsite de putere sunt, de fapt, argumentele de genul „Pentru că aşa vreau eu!”, „Pentru că aşa zic eu că e mai bine!”, „Pentru că aşa scrie la regulament!”. A fost suficient încât să-mi învăţ lecţia şi să mă întorc dornic să-mi construiesc relaţii puternice, bazate şi pe altceva în afară de putere.

:: citește toată povestea aici

Nu e puțin lucru să ai la 19 ani curajul de a-i ține piept unui dictator militar și de a-i oferi poporului tău ocazia să iasă cu fruntea sus dintr-un război în care a ales greșit de partea cui să se bată.

Rareori am fost așa de emoționat ca atunci când m-am aflat în prezența Majestății Sale. N-o să uit niciodată vibrația care a cuprins sala Ateneului atunci când Regele a urcat, împreună cu Regina Ana, în loja regală la aniversarea Jubileului nunții Majestăților Lor. Doar marii artiști, care dăruiesc publicului o parte din sufletul lor, se mai bucură sub cupola Ateneului de aceeași căldură și autenticitate din partea publicului. E atâta sinceritate în privirea Regelui și atâta demnitate în cuvântul Său, încât trebuie să fii de piatră ca să nu-i întorci aceste daruri sufletești.

De fiecare dată când am pășit pragul Palatului Elisabeta, am simțit că m-am întors în timp, într-o Românie mai simplă și mai senină. Am sperat de fiecare dată că voi avea ocazia să-i adresez câteva cuvinte, deși nu aveam cu adevărat mare lucru să-i spun. Anul trecut, când i-a acordat nepotului său titlul de Principe de România, am avut privilegiul să schimb câteva vorbe cu Majestatea Sa. Îmi imaginasem de atâtea ori această mult dorită întâlnire, încât atunci când, în fine, s-a produs, m-am pierdut cu totul și am debitat, cel mai probabil, niște banalități. M-am întrebat adeseori ce m-a îndemnat să caut acest prilej și ce m-a făcut să-l păstrez între cele mai de preț amintiri despre țara mea.

Am resimțit aceeași pierdere temporară a inteligenței atunci când am contemplat capodopere ale pictorilor sau ale sculptorilor mei preferați. Sunt lucrări cărora mi se pare că niciun comentariu nu le poate face cu adevărat dreptate. Mă mulțumesc să le privesc cu ochi lacomi, mut, literalmente, de uimire că o mână omenească a putut face asemenea minuni.

Spre deosebire de dictatorii care-și ridică statui în timpul vieții, viața Regele Mihai este ea însăși un monument, iar personalitatea Majestății Sale este o statuie care nu mai are nevoie de niciun soclu. Dacă ne-am deschide mai lesne sufletul spre a-i admira pe cei mai merituoși decât noi, măiestria acestei statui ar putea în sfârșit să ne inspire. Avem atâtea de învățat din ceea ce istoria l-a învățat pe Regele nostru și e așa de mare păcat că ne dăm încă prea târziu seama de asta.

Majestatea Sa împlinește astăzi 90 de ani. Cel mai frumos dar pe care l-a făcut poporului său este că ne-a rămas alături așa de multă vreme, în ciuda nedreptăților istoriei și în ciuda stupidității repetitive a celor pe care i-am ales să ne reprezinte.

Trăiască Regele!

Probabil că ați observat că public uneori și advertoriale aici pe blog. Încerc să nu o fac prea des și sunt destul de selectiv atunci când accept o ofertă. În plus, am o politică foarte strictă de a marca aceste însemnări corespunzător din respect pentru cititorii mei. Această însemnare nu este un advertorial.

Campania celor de la Silva Dark merită un “Bravo!” din toată inima. M-am bucurat să găzduiesc interviurile pe care le-au realizat cu niște inși de toată isprava despre un subiect vechi de când lumea: cum ne trecem timpul.

Reiau aici cele cinci tablouri, pentru că mi s-au părut inspirate și cred că merită o privire mai atentă. Vă urez să luați folos din fiecare:

• Mihai Călin – Lui Mihai Călin nu i-a fost uşor să-şi urmeze pasiunea. A picat la facultate într-o vreme în care asta te condamna la doisprezece luni de muncă forţată, intitulate pompos “serviciu militar obligatoriu”. Dar Mihai nu s-a lăsat, iar liniştea pe care o degajă în acest interviu ar trebui să fie o lecţie pentru toţi cei care se tem să-şi urmeze visele.

• Alexandru Tomescu – Când pune vioara jos, Tomescu zâmbește puțin încurcat, ca un copil care se rușinează că primește prea multă atenție. “Tu ai făcut asta?” îți vine să-l întrebi și el pare că se miră sincer că ar avea vreo legătură cu miracolul care tocmai a avut loc. Încălțat în bascheți, singur sau într-un trio seducător (împreună cu Horia Mihail și cu Răzvan Suma), el aduce muzica bună nu doar urechilor care vor s-o asculte, ci și sufletelor care au nevoie de ea, dar nu știu încă s-o caute.

• Cosmin Bumbuţ – Bumbuț e unul dintre cei mai liniștiți oameni pe care-i cunosc. Dacă n-ar fi expozițiile, albumele, revista de fotografie, pictorialele din revistele glossy, ai putea crede, când dai peste el la prânz la bistro-ul Violetei sau în mijlocul voluntarilor de la Tășuleasa Social, că e un rentier care nu mai are de multă vreme grija zilei de mâine. Emană un calm profund, care-mi inspiră deopotrivă distanță și admirație, la fel ca și fotografiile lui.

• Medeea Marinescu – Cu o copilărie petrecută pe platoul de filmare între aparate de filmat, reflectoare și decoruri, Medeea Marinescu este una dintre cele mai calde prezențe cinematografice de la noi.

• Alexandru Darie – Când arunci o privire peste lista spectacolelor regizate de Alexandru Darie te-apucă amețeala. Când a avut timp omul acesta să creeze atât de mult frumos, să conducă un teatru și să mai și trăiască? Pe scândura scenei timpul curge altfel decât în viața reală și probabil că ceva din acest meșteșug alchimic li se transmite și oamenilor care fac teatru și care învață mai bine decât noi, profanii, sa altereze curgerea timpului și să transforme clipele trecătoare în aur.

Interviurile fac parte dintr-o serie de momente însufleţite de Silva Dark.

MobilPay ne-a pus la dispoziție în mod gratuit și din proprie inițiativă o pagină web securizată unde poți dona 10 lei pentru tratamentul Andreei, folosind cardul bancar. Durează 1 minut și toți banii donați ajung la Andreea.

Mulțumesc, Antonio!

:: află povestea Andreei

Aș fi vrut să nu fie nevoie să scriu însemnarea asta. Vă mulțumesc dacă o veți citi până la capăt. E despre un om frumos, care merită măcar 5 minute din timpul vostru.

Anul trecut, chiar pe vremea asta, am dat strigare pe blog în căutarea unui asistent personal. Dintre candidaturile primite, una m-a lăsat mască. Dosarul cuprindea, între altele, cea mai scurtă și mai convingătoare recomandare pe care am citit-o până acum. Comit o indiscreție pentru că v-o dezvălui, dar nu am nici talentul, nici concizia semnatarului pentru a v-o descrie pe Andreea:

Dragă Dragoş,

Adresarea sună foarte aliterativ, dar nu mi-am putut da peste mână.

Lumea fiind mai mică decât ne închipuim, am aflat că ai nevoie de o asistentă personală.

Ţi-o recomand pe Andreea Popescu, pe care se întâmplă s-o cunosc. Nu cred că ai face o afacere proastă angajând-o. Dimpotrivă. O ştiu drept un om decis, voluntar şi răzbătător. În plus, are două trăsături aflate, după cum ştii, în grav deficit naţional: caracter şi onoare. Dacă adaugi parolismul, obţii portretul unei tinere cum s-ar cuveni să fie mai multe.

M-aş bucura să primească o şansă – evident, în cazul în care căutările tale mai sunt de actualitate.

Cu gânduri bune,
Radu Paraschivescu

Nu cred că Andreea avea de unde să știe, dar domnul Paraschivescu este un om pe care îl admir de la distanță de multă vreme și pe care am regretat mereu că nu am reușit să-l cunosc îndeaproape. Probabil că nici dumnealui nu-și mai aduce aminte, dar a scris acum mulți ani un articol încurajator care mi-a dat încredere într-o perioadă în care eram foarte tulbure. Așa că veți înțelege de ce m-a mișcat această neașteptată scrisoare.

Citind dosarul, mi-am dat seama că știam despre cine era vorba. Andreea lucra la CanCan și scrisese cu vreo lună în urmă un articol despre una dintre acțiunile noastre, pe care l-aș da și azi de exemplu în școlile de jurnalism din România despre cum se poate face jurnalism atractiv și de calitate. Am sunat-o atunci și i-am mulțumit, dar am fost nedumerit când i-am primit candidatura.

Am chemat-o la interviu ca să aflu ce știam deja – că își căuta o profesie în care să creadă cu adevărat și o organizație unde să muncească pentru alții, nu doar pentru sine și că era, evident, supracalificată pentru postul pe care i-l puteam oferi. Din fericire, mai primisem o candidatură excelentă, a Andrei, iar la MaiMultVerde exista o deschidere la departamentul de Comunicare. Anamaria a fost fericită s-o angajeze, iar eu m-am bucurat de “dubla captură”.

Andreea nu ne-a înșelat cu nimic așteptările, ne-a dovedit că are și priceperea și pasiunea și energia necesare pentru a schimba lucrurile în bine în societatea românească. În iunie, la aniversarea MaiMultVerde, pe fața ei se citea că primise “botezul” organizației. Era extenuată (cred că dormise câteva ore în nopțile de dinainte), dar fericită.

Nu știam, însă, atunci că între grijile ei de zi cu zi mai apăruse una, la început nu foarte semnificativă, dar care s-a dovedit, în timp, cea mai teribilă și mai greu de învins dintre toate.

Cu Andreea și Anamaria la aniversarea MaiMultVerde

N-am să vă povestesc etapele descoperirii. Cred că, în afara Andreei și a celor care au mai trecut prin acest coșmar, niciunul nu ne putem închipui cu adevărat cum e. În august Andreea a fost diagnosticată cu cancer osos (condroblastic osteosarcom). Are 25 de ani și e unul dintre oamenii cu cel mai sănătos stil de viață pe care-i cunosc.

Repet, pentru că tot nu-mi vine să cred: are 25 de ani.

Prințesa Marina Sturdza ne-a spus odată ce a descoperit în sălile de așteptare ale saloanelor de oncologie unde și-a căutat, la rândul ei, tratamentul: cancerul este cea mai democratică boală. Nu ține cont de vârstă, de rasă, de educație sau de origine socială. Dar tot de la Prințesa Sturdza am mai învățat un lucru: că această boală crâncenă poate fi învinsă.

Este ceea ce ne va dovedi și Andreea, sunt convins. Spiritul ei voluntar, are dreptate domnul Paraschivescu, va răzbi și de această dată. Dar are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor celor care uităm prea ușor că sănătatea este bunul nostru cel mai de preț.

V-am povestit de multe ori despre astfel de cazuri și v-am îndemnat de fiecare dată să faceți o donație, oricât de mică. De data aceasta mă pun chezaș pentru donația voastră și vă promit că Andreea nu vă va dezamăgi, așa cum nu ne-a dezamăgit nici pe mine și nici pe Anamaria atunci când am chemat-o alături de noi.

Îndrăznesc chiar mai mult. Dacă însemnările pe care le citiți de ani de zile aici pe blog v-au adus măcar o dată un zâmbet sau v-au descrețit fie și pentru o clipă frunțile, evaluați această clipă. În bani. Oricât de mult, oricât de puțin, nu contează. Și 20 de euro înseamnă ceva. Faceți un calcul, de cât vă puteți lipsi luna asta, și donați.

Puteți dona chiar acum 10 lei, folosind cardul bancar, prin sistemul online securizat pus la dispoziție gratuit de MobilPay.

Pentru donații mai mari, puteți folosi sistemul online de mai multe ori sau puteți transfera banii direct în conturile de mai jos:

Contul RON RO18BTRL04601201S65262XX este deschis la Banca Transilvania pe numele Andreea Popescu.Pentru donații in EURO puteți depune bani în contul RO21RZBR0000060011189159 deschis la Banca Raiffeisen pe numele Bogdan Fireteanu (prietenul Andreei).

Operația costă 25,000 de euro, iar cele 14 ședințe de chimioterapie care vor urma câte 3,000 de euro fiecare. Nici Andreea, nici familia ei nu au de unde să strângă atâția bani.

Vă mulțumesc pentru că o veți ajuta să iasă învingătoare din această încercare, iar Andreei îi mulțumesc încă o dată pentru darul minunat de acum un an și pentru energia cu care ne-a însoțit de atunci. Să ne dai mereu curaj, Andreea, și să te faci bine!

O să fiu onest și o să vă spun că l-am primit gratuit, așa că, dacă vreți, puteți considera această însemnare una publicitară, dar vreau să fie limpede că eu am cerut să fac testul și că, dacă n-aș fi primit această ofertă, l-aș fi plătit pentru că sunt de părere că analiza asta chiar face toți banii.

Despre ce e vorba? Atunci când consumăm un aliment la care avem intoleranţă alimentară, organismul are o reacţie de respingere la proteinele conţinute de respectivul aliment şi nu îl digeră corespunzător. Simptomele intoleranţei alimentare, precum durerile de cap, oboseala cronică sau apatia, balonarea sau dificultatea de a pierde în greutate, sunt rezultatul luptei pe care organismul o duce cu alimentele care îi fac rău.

O soluție empirică pentru depistarea alimentelor la care avem intoleranță este să le eliminăm din dietă și să observăm vreme de 3 luni ce schimbări apar. Dar vă dați seama de câte zeci de ani ar fi nevoie pentru a testa în felul acesta chiar și cele mai comune alimente.

Mult mai simplu este să faci un test de laborator care, din câteva picături de sânge, îți poate spune cu exactitate care sunt alimentele la care ai sau nu intoleranță. York Test-ul face exact asta, iar mulțumită celor de la Gaya Health Services, avem acum acces și în România la acest test extrem de util pentru sănătatea noastră.

Am primit acasă kit-ul de recoltare, iar procedura nu este mai complicată decât aceea pe care diabeticii o fac de mai multe ori în timpul unei zile atunci când vor să-și verifice glicemia (o mică înțepătură în buricul degetului și prelevarea câtorva picături de sânge). Proba este apoi trimisă în Marea Britanie, unde va fi analizată în laboratoarele YorkTest. La primirea rezultatelor (în aproximativ două săptămâni), ai dreptul și la o ședință de consiliere gratuită cu un specialist în nutriție pentru a ști ce dietă să adopți pe viitor.

Eu atât am avut de spus, de-abia aștept să primesc rezultatele. Vă mai povestesc atunci ce am aflat.