Posted by dragos bucurenci on February 23, 2010
John Parr, cel care a introdus în România şcoala de analiză tranzacţională, precum şi modelul Process Communication Model® (PCM), începe în mai anul acesta a doua sesiune de formare de traineri certificaţi să predea modelul PCM. Dacă sunteţi interesaţi, găsiţi detalii aici. Este o bună ocazie şi pentru vorbitorii de limbă engleză să urmeze doar primele trei zile de curs, echivalentul cursului standard PCM, cel pe care-l predau şi eu, dar deocamdată doar în limba română.
Posted by dragos bucurenci on February 15, 2010
Dacă ar fi să-mi fac bagajul pentru o insulă pustie, n-aş lua cu mine altceva decât literatură. Nu filosofie, nici ştiinţă. Dar dacă e să vorbim de cărţi care mi-au schimbat viaţa, pe primul loc se detaşează la mare distanţă de orice alte titluri o carte de psihologie, What do you say after you say hello? a doctorului Eric Berne.
Citind-o, m-am dumirit mai bine în legătură cu destinul omului şi cu liberul lui arbitru, decât reuşisem s-o fac în trei ani de facultate de filosofie. Mitul peşterii din “Republica” lui Platon descrie foarte plastic starea jalnică a fiinţei umane în raport cu realitatea, dar povestea lui Socrate nu ne spune cum au ajuns acei oameni în peşteră, cine i-a înlănţuit, cine i-a pus să se holbeze la nişte umbre care pâlpâie pe pereţi şi cine i-a convins că din astfel de umbre se compune realitatea.
Cartea lui Eric Berne mi-a dat toate aceste răspunsuri şi astăzi, la patru ani de când am citit-o pentru prima dată, încă sunt de părere că sunt cele mai pertinente răspunsuri pe care le-am primit în viaţa mea. După ce am citit “Republica”, m-am simţit mai cult. După ce am citit “What do you say after you say hello?”, am început să văd un pic mai bine prin ceaţă.
:: răspuns la ancheta revistei Elle din numărul de februarie: care este cartea care ţi-a transformat viaţa?
Posted by dragos bucurenci on February 5, 2010
Cei care au studiat deja site-ul http://cumcomunici.ro ştiu că preţul cursului PCM include şi costul profilului personal. Vestea bună este că, din ianuarie, deţinătorul licenţei naţionale a negociat un preţ preferenţial pentru România, mai mic cu aproape 100 de euro decât cel anterior. Aşa că acum cursul costă doar 400 de euro, cu tot cu profil. În continuare există reducerea de 100 de euro pentru tineri, în limita a 3 locuri pe curs.
Următoarele cursuri au loc pe 19-21 februarie (aici mai sunt doar câteva locuri) şi pe 9-11 aprilie.
Duminică tocmai am încheiat primul curs livrat angajaţilor unei singure companii, e vorba de echipa Cardif Asigurări. Redau mai jos câteva dintre comentariile primite după curs.
Despre curs
- Mi-a fost teamă că voi auzi clişee, ori că vor fi mai multe momente în care mă voi plictisi. Dar n-a fost aşa.
- Roxana Costan
- Am fost profund impresionată de esenţa, de substratul acestui curs.
- Diana Adela Rusu
- Mi-a schimbat viziunea asupra celor din jurul meu.
- Andreea Iorga
- O experienţă revelatoare.
- Cristina Tărăbăneanu
- Rezultate uimitor de apropiate de realitate.
- Cristina Stăniloaie
Despre trainer
- O reală surpriză.
- Andreea Iorga
- Trainingul ar fi fost cu siguranţă lipsit de savoare şi de sub(înţelesuri) fără participarea activă a lui Dragoş.
- Cristina Tărăbăneanu
- A fost mai mult decât putea face un psiholog la mai multe şedinţe de terapie.
– Izabel Cuibuş
Posted by dragos bucurenci on January 13, 2010
Psihiatrul Eric Berne credea că cele mai multe dintre interacţiunile noastre sunt jocuri psihologice, adică nişte mini-scenete în care ne asumăm mereu aceleaşi roluri şi pe care le jucăm de nenumărate ori cu acelaşi rezultat.
Ca să înţelegeţi despre ce este vorba, cel mai simplu este să vă imaginaţi următorul dialog.
Ana: “Vai, dragă, ce bine arăţi, sunt aşa de invidioasă pe tine, eu nu reuşesc deloc să scap de kilogramele astea…”
Ioana: “Mulţumesc, dar să ştii că nu e nicio filosofie, trebuie doar să mănânci echilibrat şi să faci sport.”
A: “Da, ai dreptate, dar eu de sală nu reuşesc să mă ţin, iar cu mâncarea, ştii şi tu ce se găseşte prin oraş.”
I: “De ce nu-ţi iei un antrenor? Cât despre mâncare, e foarte simplu, poţi să-ţi iei la pachet.”
A: “Da, ştiu, dar n-am eu bani de antrenor şi nici timp să-mi fac pachet de dimineaţă, trebuie să ajung la fix, ştii cum face şefa dacă întârzii”
I: “Păi de ce nu mergi la un grup de tae bo sau de pilates, e tot cu antrenor, şi nu e deloc scump. Şi dimineaţa poţi să te trezeşti cu 15 minute mai devreme ca să ai destul timp.”
A: “Da, aş putea, dar eu nu sunt deloc o persoană matinală, ar fi un chin să dorm şi mai puţin, iar la grup nu-mi place, ştii că nu sunt în largul meu cu tot felul de necunoscute”.
Conversaţia asta poate continua la nesfârşit până când fiecare interlocutoare îşi va întări convingerea cu care a intrat de fapt în conversaţie: Ioana se va convinge că Ana nu merită să fie ajutată, iar Ana se va convinge că Ioana nu e deloc în stare să ajute pe cineva.
În termenii doctorului Berne, Ioana joacă “De ce nu?”, iar Ana joacă “Da, dar”, două dintre cele mai răspândite jocuri de pe planetă. Alte jocuri care vă sunt, cu siguranţă cunoscute sunt: “Care pe care”, “Prinde-mă dacă poţi”, “Nu mi se pare normal” (jucat în special la şedinţele cu părinţii) sau “Ţi-am spus eu”. Eric Berne a descris foarte plastic aceste jocuri într-o carte, Games People Play, care a fost multă vreme bestseller în Statele Unite. Sunt zeci de jocuri enumerate în această carte, iar psihologii au identificat în ultimele decenii nenumărate altele.
Între jocurile psihologice şi interacţiunile autentice sunt câteva diferenţe notabile: în jocuri purtăm măşti, pentru că jucăm roluri, iar rezultatul este mai întotdeauna predictibil. În plus, la sfârşitul unui joc, toţi jucătorii se simt prost.
WAIT! There is more to read… read on »
Posted by dragos bucurenci on December 3, 2009
Din motive tehnice pe care nu le-am putut prevedea, serverul care găzduieşte http://cumcomunici.ro nu a fost ieri funcţional. El este acum online, cu toate detaliile despre curs, dar formularul de înscriere încă nu funcţionează, aşa că primesc înscrieri la cursul despre care vă vorbeam pe adresa dragos at maimultverde punct ro.
Este posibil să fi pierdut nişte înscrieri, aşa că, dacă v-aţi înscris zilele acestea pe site, vă rog să-mi trimiteţi un e-mail pentru a verifica dacă înscrierea a ajuns sau nu la mine. Îmi pare rău pentru aceste erori, sper să le remediez cât mai curând.
Later edit
Gata, am remediat. Mulţumesc, Cicu!
Posted by dragos bucurenci on December 1, 2009
Mai sunt 4 locuri disponibile la cursul de Process Communication Model (PCM) pe care îl susţin pe 11-13 decembrie la sediul CODECS din Bucureşti. Următorul curs deschis are loc pe 19-21 februarie 2010.
Process Communication este o teorie a personalităţii şi un model contemporan de comunicare care te învaţă cum să te faci ascultat, nu doar auzit de ceilalţi. Este folosit cu succes de mii de profesionişti din întreaga lume, de la astronauţii NASA la comandantul suprem al forţelor NATO, g-ralul Wesley Clark, de la manageri şi preşedinţi de multinaţionale la fostul preşedinte al SUA, Bill Clinton.
Felul în care oamenii percep lumea, canalele prin care comunică, impulsurile care-i motivează şi felul în care se comportă sub stress diferă în funcţie de personalitatea fiecărui individ. Modelul Process Communication te învaţă cum să comunici cu oamenii “pe limba fiecăruia”, astfel încât să te faci înţeles şi plăcut chiar şi de oameni cu personalităţi foarte diferite de a ta.
Află mai multe:
Ce este PCM | Ce câştigi dacă urmezi acest curs
Cui se adresează | Ce conţine
Posted by dragos bucurenci on November 5, 2009
L-am ţinut în weekend la Codecs. A ieşit bine, dacă e să mă iau după ce spun cursanţii. Eu nu m-am mai simţit aşa de bine de când am jucat în Pas de deux, acum doi ani.
Despre ce e vorba: http://cumcomunici.ro.
Ce spun cursanţii
De câte ori voi fi întrebat, voi recomanda cu căldură atât cursul, cât şi trainerul.
Florin Golovatic, Director Audit, KPMG
Experienţa celor trei zile petrecute cu Dragoş a fost revelatoare. Practicat şi îmbrăţişat, PCM este acel gen de experienţă care îţi poate schimba viaţa.
Andreea Brahastianu, Grupul CEZ
PCM este perfect pentru oamenii care lucrează în echipe, care conduc sau care vor să îi înţeleagă mai bine pe cei din jur şi reacţiile lor.
Alex Bitu, arhitect
Cursul PCM a fost o experienţă care m-a ajutat să fac un pas în faţă. Aveam nevoie de informaţia din curs şi am găsit-o aici la un nivel profesional înalt.
Rodica Obancea
Associate Certified Coach, Success Coaching
Am venit cu multă speranţă la curs de a afla mai multe despre comunicare. Surpriza a fost că am aflat nu doar despre comunicare, ci şi despre aplicabilitatea sa practică şi, mai ales, despre mine. Acum simt că am o bază corectă de la care pot pleca în acest proces continuu de creare şi îmbunătăţire a relaţiilor cu cei din jur.
Angelica Barbu, Grupul CEZ
A fost o adevărată experienţă şi recomand acest curs tuturor.
Nicoleta Mite, Cardif Asigurări
Deşi nu ştiam nimic despre trainer, am rămas susprinsă cu câtă naturaleţe poate susţine o sesiune de comunicare de acest gen.
Mihaela Neapole, Cardiff Asigurări
PCM este o experienţă. Nu o trăieşti pe jumătate şi atunci o trăieşti maxim.
Iulia Borsan, Grupul CEZ
Următoarele cursuri: 27-29 noiembrie | 18-20 decembrie | 22-24 ianuarie. Înscrieri aici.
Posted by dragos bucurenci on October 16, 2009
Ieri mi-am dat rendez-vous cu o parte importantă din trecutul meu. Şi am mai aflat o dată ceva ce ştiam deja: că trecutul meu are, ca orice trecut care se respectă, un trecut al lui. La fel de urât ca şi el. Dar nici pe departe suficient de urât cât să-l justifice. Pentru că nimic nu justifică trecerea de care vorbea Philip Larkin:
Man hands on misery to man.
It deepens like a coastal shelf.
Există o tentaţie căreia e destul de uşor să-i cazi pradă dacă citeşti prea multă psihologie, aceea de a crede că trecutul justifică orice. Cred cu tărie că trecutul explică aproape totul în legătură cu fiinţa umană, dar el nu justifică niciodată faptele noastre. Cel mult, ne justifică, adică ne ajută să ne părem nouă înşine mai buni şi mai drepţi decât suntem de fapt.
Posted by dragos bucurenci on October 13, 2009
E o întrebare pe care mi-a pus-o mai multă lume. Povestea e după cum urmează.
Cine mă cunoaşte ştie că de vreo patru ani mă preocupă psihologia şi, în special, o ramură a ei care se numeşte “analiză tranzacţională” (AT). Aici simt nevoia să fac o pauză şi să precizez că AT e mult mai mult decât modelul acela ultra-simplificat care se face în seminariile de business. E o teorie integrată a personalităţii şi o formă extrem de eficientă de psihoterapie, care combină un model psihodinamic cu elemente cognitiv-comportamentale. A fost dezvoltată începând cu anii ‘50 de psihologul şi psihiatrul Eric Berne.
Ce e foarte special la această teorie este că, în ciuda complexităţii ei, conceptele ei sunt destul de simplu de explicat şi de transmis. Eric Berne spune că, din moment ce tot ceea ce se petrece cu adevărat important în legătură cu psihicul uman are loc până la vârsta de 8 ani, orice teorie care explică aceste procese ar trebui să poată fi exprimată într-un limbaj pe care să-l înţeleagă şi un copil de această vârstă.
Acum doi ani am participat prima dată la Conferinţa Naţională de AT, la un seminar despre emoţie şi relaţie susţinut de John Parr, britanicul care a format şcoala de AT din România şi a fost o vreme preşedintele Asociaţiei Europene de AT. Dacă veţi citi acest text scris de unul dintre psihoterapeuţii formaţi de John, doctorul Eugen Hriscu, veţi înţelege de ce acest om mi-a câştigat foarte repede respectul şi admiraţia:
“Dacă nu l-aş fi cunoscut pe John Parr, sunt aproape sigur că aş fi gândit că psihoterapeuţii sunt ca nişte magicieni de serviciu care, odată ajunşi acasă, îşi scot masca, mantia şi scufia, îşi pun şoşoni şi un halat de molton şi devin altcineva, îşi duc mai departe scriptul, îşi spun „da, mă rog, eu sunt ok, tu eşti ok, dar tipul ăla chiar mă scoate din pepeni” şi, din când în când, deschid trusa cu unelte de manipulare ca să te facă sau să obţină un preţ mai bun la maşina pe care o cumpără.”
WAIT! There is more to read… read on »
Posted by dragos bucurenci on March 20, 2009
“gandurile despre separarea indelungata sau ireversibila de un partener cu care avem o relatie apropiata determina o mai mare accesibilitate a gandurilor legate de moarte, intr-o mai mare masura decat alte tipuri de despartiri”
Mickulincer et al, 2002, cit. de Taubman-Ben-Ari O et al. in Death Studies, vol. 32, No. 8, 2008, p. 742
:: de aici
Lucru care-mi aduce aminte de nişte versuri ale lui Topârceanu:
| Toto et l’auto
“Au revoir!”, dit Toto
Et partit en auto
Il n’avait nul souci.
Au tournant dangereux
Il lui creva un pneu…
Toto creva aussi.
Moralité:
Mourir c’est partir un peu. |
|
Toto şi otomobilul
Toto spuse: “Pe curând!”
În maşina lui urcând.
N-avea griji de niciun fel.
La virajul cu bucluc,
I-a plesnit un cauciuc.
Totot a plesnit şi el.
Morala:
Când mori, parcă pleci niţel… |
(traducerea e a lui Romulus Vulpescu)
