Puţintică răbdare
Posted by dragos bucurenci on March 9, 2010
Fraţilor, încerc zilele astea să mut blogul într-o casă nouă. Mai răbdaţi-l o vreme, îşi va reveni în curând din tranziţie.
Anunţ umanitar
Posted by dragos bucurenci on February 25, 2010
Sambata , 13 februarie 2010. Eu nu am lesinat niciodata. Eu nu am plans niciodata. Pana in aceasta zi, la orele 11.00 cand am aflat diagnosticul: “leucemie acuta mieloblastica”
A fost cea mai urata zi din viata mea, dar nu din punct de vedere meteorologic.Aceasta e povestea mea. Inceputul noii mele vieti.
:: citeşte toată povestea lui Niculae Ionescu
:: află cum poţi să ajuţi
Un prinţ din lumea berii (2)
Posted by dragos bucurenci on February 18, 2010
Exilul
Ai plecat din România cu câteva luni înainte de revoluţie, înainte de ’89. N-ai regretat că nu ai prins revoluţia?
Mihai Ghyka: În clipele acelea ba da, enorm, sigur că da. Eram la verii mei primari, la Washington, în momentul în care s-a întâmplat ce s-a întâmplat şi lucrurile s-au răsturnat, cred că ne amintim cu toţii, în câteva ore practic.
Eu, fiind cu bani puţini, nu aveam bani să mă duc de la Montreal la Washington cu avionul, m-am dus cu trenul. Când m-am suit în tren lucrurile erau neclare, se trăsese la Timişoara şi era o stare de tensiune şi de îngrijorare pentru ceea ce se întâmplă în ţară, dar Ceauşescu rezista şi reprima manifestaţiile. Am plecat pe 21 şi, în clipa în care am ajuns la Washington, deja Ceauşescu fugise, fusese răsturnat şi arestat. Deci, practic, când am ajuns acolo, lucrurile arătau altfel.
Cumva a fost bine pentru că, atunci când trăieşti nişte evenimente, contează întotdeauna împrejurul cui stai. Era părintele Calciu acolo, care era foarte activ, era o comunitate românească coagulată de mulţi ani. Dar sigur că nu era lesne, adică aveam mulţi prieteni aici, abia plecasem, regretam cumva că nu sunt martor activ.
Şi nu ai vrut să te întorci?
Da, am şi făcut-o. În iunie ’90 de îndată ce am luat vacanţă. Intrasem într-un sistem, tocmai îmi dădusem examenele, au fost 6 luni de dat echivalenţele. Mai întâi am dat examenele greşit. Pe urmă mi s-a spus: „Nu, domnu’ Ghyka, examenele astea pe care le-aţi dat sunt pentu cei care termină seralul şi care nu vor să mai facă colegiul şi facultatea, sunt alte examene pentru cei care vor să meargă la colegiu”. Bun, hai să o luăm de la capăt. Şi iar le-am dat şi între timp nu mă primiseră la colegiu decât la seral, deci eram într-un sistem deja.
Pe de altă parte, aici nu terminasem anul. Clasa a XI-a eu nu am terminat-o pentru că plecasem între timp. Deci, am mers pe un făgaş cumva, cum să spun, îndoit fiind că sunt acolo. Şi am simţit-o mai mult decât oricând ca un exil pentru că chiar aveai posibilitatea să te întorci. Ceea ce am şi făcut, pentru că m-am întors în fiecare vară. Stăteam aici din 15 mai până în 1 septembrie. În fiecare vară. Mai călătoream puţin prin Europa şi lucram în timpul anului şi economiseam ca să am din ce să trăiesc vara în România să îmi fac vacanţele. Eram foarte legat de România şi dovadă că m-am şi întors 7 ani mai târziu.
Revin la momentul 1989. Ştiu că nu se pleca uşor pe vremea aia. Cât de greu a fost să plecaţi?
Foarte greu. Cinci ani de zile a durat, practic. A durat 5 ani, a trebuit să vindem apartamentul pe care îl aveam. În momentul în care făceai cerere de plecare în străinătate pierdeai beneficiul studiilor universitare pe care le-ai făcut, adică mama a fost reîncadrată, nu i s-au mai recunoscut studiile. Au reîncadrat-o în post cu salariu mai mic chiar dacă făcea the same job. Nişte lucruri pe care, poate eu, copil fiind, nu le înţelegeam atunci, dar le-am înregistrat şi, ulterior, uitându-mă la ele, mă gândesc că, da, n-a fost uşor.
Gulagul povestit copiilor
În timpul când ai fost copil şi adolescent, ai resimţit ceva din persecuţiile la care a fost supusă familia ta în anii ’50?
Din plin. Dar nu numai pe cele din anii ’50, ci şi pe cele din anii ‘80. Îmi amintesc foarte bine. Stăteam într-un bloc din Baltă Albă la capătul Bucureştiului şi îmi amintesc cum mama venea acasă şi s-a întâmplat de câteva ori să găsească în cutia poştală invitaţia de la Securitate pentru a veni la un interogatoriu, că de fapt despre asta era vorba. Şi ţin minte că era un carton reciclat maroniu. De fiecare dată mama se albea şi spunea: „Iar mă cheamă ăştia şi iar mă ameninţă”. Că de fapt ei ce căutau? Să câştige colaboratori. Şi mama, care m-a crescut singură, s-a ţinut tare şi nu a semnat. Ţin minte că pentru ea era o încercare, fără-ndoială.
WAIT! There is more to read… read on »
Creativ la oi m-aş duce
Posted by dragos bucurenci on February 16, 2010
Ce nu cunoşti nu te poate ucide, dar nici nu te face mai deştept.
Unul dintre motivele pentru care lucrurile arată urât în ţara asta, chiar şi în domenii arondate, prin tradiţie, frumosului, este inapetenţa creatorilor români pentru reguli. Ştiu că poate părea barbar să aduci vorba de reguli în lumea libertăţii artistice, aşa că daţi-mi voie să mă explic.
În toate domeniile creativităţii, fie că vorbim de designul unei expoziţii sau al unei colecţii de haine, de punerea în pagină a unui text sau de organizarea unui eveniment, de alegerea unei ţinute vestimentare sau a unei mape de conferinţă, tendinţa generală a creativului este să iasă din normă, să ţintească pieziş, să abordeze problema “lateral”. Aşa e peste tot în lume şi tocmai din această frondă, se naşte frumosul – noul frumos – iar lucrurile merg înainte. Dar pentru a avea faţă de ce să îndrăzneşti, pentru ca fronda să-şi poată împlini menirea şi să te scoată în evidenţă, e necesar să existe o majoritate conservatoare şi, la limită, conformistă, faţă de care să te poţi diferenţia.
E adevărat că regulile există pentru a fi încălcate, dar nu e mai puţin adevărat că, pentru a avea ce să încalci, trebuie să existe nişte reguli. Inovaţiile, ireverenţele, trăznăile au, toate, nevoie să se raporteze la ceea ce regulile stabilesc că este convenţionalul, norma, firescul.
La noi, însă, pentru că puţină lume se oboseşte să se familiarizeze cu regulile care guvernează un domeniu sau altul, norma este, de fapt, formată din suma aberaţiilor. Nonconformismul este regula, iar conformismul excepţia. Ţicneala, chiar şi genială, se pierde în nevroza generalizată şi devine mediocră, iar convenţionalul sare în ochi şi devine excepţional.
Mi-aduc aminte o fotografie de la prima ediţie a Premiilor Gopo, care se doreau un fel de Oscaruri româneşti: toată lumea era îmbrăcată ca de la ajutoarele pentru sinistraţi, unul mai pestriţ şi mai nonconformist ca altul. Cele câteva doamne în rochie lungă de seară şi cei câţiva domni care respectaseră ţinuta black-tie păreau de pe altă planetă. Efectul vizual era deconcertant: toată adunătura avea un aer de igrasie şi de Balul Bobocilor.
WAIT! There is more to read… read on »
Anunţ umanitar
Posted by dragos bucurenci on February 10, 2010
Al doilea transplant de celule stem este necesar pentru că boala nu stă pe loc.
The last ePayment
Posted by dragos bucurenci on February 4, 2010
Vă rămăsesem dator cu povestea ultimei mele achiziţii cu cardul BRD ePayment, cea în care urma să utilizez şi punctele de fidelitate câştigate cu ocazia cumpărăturilor anterioare.
O primă surpriză neplăcută a fost să aflu că, deşi făcusem cumpărături doar pe site-urile menţionate în lista ePayment, am descoperit că unele, ca emag.ro, de exemplu, nu foloseau, de fapt, sistemul de plată ePayment. Recunosc că eu nu mai stătusem să verific prezenţa siglei pe aceste site-uri. În fine, cei de la GeCAD mi-au explicat că ei nu-i pot forţa pe cei cu care încheie contracte să folosească doar sistemul lor de plată, dar au fost de acord să elimine, în urma sesizării mele, emag.ro de pe lista lor.
A doua surpriză a fost să aflu că nu mai aveam destui bani pe card şi asta nu pentru că nu aş fi lăsat destui cât să-mi ajungă pentru ultima achiziţie, ci pentru că, la ultima plată online, magazinul trimisese nişte date greşite, astfel încât suma rezervată, deşi fusese debitată, continua să fie rezervată în continuare până la clarificarea comunicaţiilor cu magazinul online. Am rugat două funcţionare de la BRD Vocalis să-mi explice logica acestei proceduri, ele păreau s-o priceapă, eu n-o pricep nici acum, dar banii au fost deblocaţi oricum în 24 de ore.
În cele din urmă am făcut achiziţia, dar şi aici mi-a luat ceva vreme să mă prind că opţiunea de reducere apare în ultimul pas al achiziţiei prin ePayment şi nu la primul “total” din coşul de cumpărături. Am comandat o imprimantă de la pcgarage.ro şi am obţinut, cu punctele de fidelitate, un discount de 20%, ceea ce, trebuie să recunoaşteţi, nu e de ici, de colo.
Concluzia mea e că suntem încă la început în toată povestea asta cu achiziţiile online, dar e îmbucurător că ne mişcăm şi noi mai cu talent în direcţia asta. Tot acest experiment m-a făcut să-mi reanalizez halul absolut nesigur în care îmi foloseam cardurile pe Internet şi să decid să-mi deschid un cont nou, cu un card nou, strict pentru cumpărături online.
ePayment e, nu mă-ndoiesc, o treabă de bună calitate din punct de vedere tehnic, dar mai are mult de îmbunătăţit în zona de comunicare şi de interfaţă cu utilizatorul.
Pe de altă parte, am înţeles cu aceeaşi pcazie că fiecare plată online presupune un proces extrem de complex în care toţi actorii trebuie să se armonizeze şi să lucreze bine împreună: banca, magazinul online, procesatorul de plăţi, operatorul cardului.
În orice caz, eu sunt pregătit să mai sufăr nenumărate bug-uri şi să dau şi mai multe telefoane pentru privilegiul de a nu mai trebui să merg la supermarket sau la magazin sau la mall. E un domeniu în dezvoltare şi pionieratul nu e uşor. Dar merită.
Anunţ umanitar
Posted by dragos bucurenci on
Pentru ca povestea lui Daniel, a Ralucăi şi a copilului lor, care va veni pe lume în martie, să continue.
Anunţ umanitar
Posted by dragos bucurenci on January 23, 2010
In cadrul Institutului Clinic Fundeni, isi desfasoara activitatea sectia de Pediatrie (cea mai mare din tara) unde se trateaza copii diagnosticati cu leucemii, limfoame, copii care fac dializa, copii cu talasemie, copii cu hepatite cronice. Anual sunt inregistrate peste 5.000 de internari, iar aria de acoperire este toata suprafata Romaniei. Dupa fiecare cura citostatica, copiii fac aplazie medulara (starea de sanatate se inrautateste, ei fiind mai predispusi la infectii).
Pentru a interveni prompt, medicii trebuie sa dispuna de logistica necesara. Un aparat echograf ar asigura o mai buna functionare a sectiei de Pediatrie unde sunt tratati copiii cu aceste afectiuni. Acest aparat este esential pentru decelarea modificarilor aparute la nivelul ficatului, rinichiului sau al altor organe importante. Daca aceste modificari nu sunt descoperite la timp, multe vieti sunt curmate.
:: află aici cum poţi contribui pentru ca secţia de Pediatrie de la Fundeni să poată achiziţiona acest echograf, atât de necesar.
