Am participat săptămâna trecută la inaugurarea casei de tip familial cu numărul 100, ridicată de Fundația Hope and Homes for Children pentru copiii care se aflau până de curând în centrul de plasament „Crinul Alb” din sectorul 3. Centrul respectiv a fost închis, la inițiativa Fundației și cu sprijinul autorităților locale, iar casa de tip familial reprezintă soluția pe care Hope and Homes for Children o propune de 19 ani de zile orfelinatelor, centrelor de plasament și celorlalte instituții care, deși sunt dedicate creșterii copiilor, sunt complet nepotrivite acestui scop.
Între panglici tăiate, arbuști plantați și mici discursuri de inaugurare, Iohanna de la Quartz Media mi-a luat un mic interviu și m-a întrebat ce le transmit copiilor care se mutau în ziua respectivă în casă nouă.
Am încercat să spun ceva inteligent și nu mi-a venit nimic în minte. Privirea mi s-a încețoșat și mi s-a pus un nod în gât. M-a copleșit enormitatea diferenței dintre noi toți cei pentru care „acasă” a însemnat dintotdeauna o normalitate luată de-a gata și acești copii pentru care ani de zile „acasă” nu a însemnat aproape nimic.
Inaugurarea casei „Speranța” a fost cu atât mai specială deoarece reprezintă casa de tip familial cu numărul „o sută”, un jalon important în istoria de aproape două decenii a Fundației Hope and Homes for Children în România.
Din 1998, aproape 5000 de copii au fost scoși din orfelinate, iar alți 900 de copii vor părăsi în curând instituțiile care se află în curs de închidere prin eforturile Fundației.
