Supărat sunt pentru altceva. Pentru că am aflat că, la sfârşitul serii, prietenul meu s-a urcat la volan, în ciuda protestelor gazdelor şi ale consoartei. Ca să aveţi tabloul complet, trebuie să vă mai spun şi că omul nostru conduce echivalentul unui tanc pe patru roţi.

Ştiu că-mi citeşte blogul şi mai ştiu că mai sunt nenumăraţi alţi inconştienţi ca el. E drept că Sărbătorile îi răresc printr-un proces de selecţie naturală. Dar în fiecare an apar alţii noi, pentru că stocurile de prostie din sacii Moşului sunt inepuizabile. Dacă şi-ar pune doar viaţa lor în joc, n-aş avea nicio problemă. Dar în pariul ăsta pe care-l fac cu volanul, ei mizează ilicit şi pe vieţile altora. Şi, când pierd, degeaba mai plătesc. Vieţile lor după gratii nu fac nici a zecea parte din vieţile celor pe care i-au trimis pe lumea cealaltă.

Pentru prietenul meu şi pentru cei care uită, din comoditate, să lase maşina acasă când vor să bea mai mult de un pahar de Sărbători, am căutat o scurtă poveste scrisă de un chirurg toracic de la un spital de urgenţă din Bucureşti, de care am aflat prima dată de la Petreanu. E o descriere pe care n-am s-o uit prea curând a stării unui pacient de 19 ani, victimă a unui accident rutier.

Nu dădeam de ea, dar m-a ajutat Cabral cu un video la fel de grăitor:

Între timp, am recuperat şi povestea. Luaţi-vă zece minute, priviţi clipul, citiţi textul şi apoi faceţi ce vă taie capul.