Un grup de oameni care iubesc Bucureștiul cu aceeași pasiune cu care alții îl urăsc și-a propus să-l redeseneze prin lentilele, căștile și mințile celor care-l consumă zi de zi, cu toate chipurile, mofturile și apucăturile sale.

Alături de fotograful Alex Gâlmeanu, ilustratorul Noper și muzicianul Yvat, dăm tonul unui experiment care vrea să repună Capitala pe harta afectivă a cât mai multor bucureșteni.

Platforma Bucharest by hand, găzduită cu generozitate de Grolsch, e deschisă tuturor celor care au ceva de spus, de arătat, de desenat sau chiar de fredonat în legătură cu Bucureștiul, un spațiu gândit pentru creatori și consumatori de experimente artistice, de la filme și fotografii la proiecte culturale, de la arhitectură și antropologie la urbanism și bandă desenată.

Experimentul debutează cu un exercițiu pentru bucureșteanul atotștiutor: în zilele care urmează, Bucharest by hand te provoacă să identifici locurile la care se referă textele, fotografiile, desenele și muzica încărcate de cei 4 pioneri între care sunt onorat să mă număr.

Dar fie că accepți sau nu această provocare, te aștept pe Bucharest by hand pentru a recuceri împreună acest oraș. Dacă Bucureștiul adevărat dispare pe zi ce trece, măcar pe cel virtual nu ni-l poate dărâma nimeni. Bucureșteni din toate sectoarele, uimiți-mă!

Decât o Revistă, cel mai bun produs media independent din România, a ajuns la al treilea număr.

Lansarea:

> 18:30, sub_Cărtureşti: Preview şi o discuţie. Veniţi să vedeţi şi Lomowallul produs de Lomography.ro.

> 21:00, Club Control: Petrecere cu citiri de texte, cântare cu Otto şi prietenii lui şi revista la preţ redus – 20 de lei.
Apoi party cu indie, britpop si alte revivaluri de vara, powered by Sasha.

Otto Barbarul e sufletul formaţiei de punk românesc Alarma, un proiect tânăr care vrea să schimbe ţara şi apoi lumea. Otto are 16 ani, vârsta la care totul este posibil, vârsta la care lucrurile în care crezi sunt adevăruri absolute, vârsta căutărilor de tot felul – sexuale, intelectuale, profesionale. Urmărindu-l pe Otto la concerte, la repetiţii şi acasă, nu numai că ne amintim cum era la 16 ani, dar ne amintim cât e de important să-ţi cauţi un rost.

Tot în DoR #3 veţi găsi un proiect fotografic despre starea modei româneşti semnat de Alex Gâlmeanu, un portret amplu al regizorului Cristi Puiu, o explorare a sensurilor cuvântului „imediat” şi multe altele despre ce gândim, ce vrem şi ce facem astăzi în România.

:: http://www.decatorevista.ro/
:: http://www.twitter.com/decatorevista

În perioada 8 octombrie – 19 noiembrie 2009, în cadrul campaniei anti-discriminare S.P.E.R., se desfăşoară concursul de fotografie online “Romi deasupra prejudecăţilor“, o competiţie pe tema anti-discriminării romilor.

Înscrie o fotografie pe site-ul www.sper.org.ro, împreună cu un text de susţinere care să justifice încadrarea în tema “Romi deasupra prejudecăţilor“. Publicul larg este invitat să voteze online fotografia preferată, până la data de 15 noiembrie 2009.

Cele mai populare fotografii vor intra în a doua fază a concursului, urmând sa fie jurizate de fotografii profesionişti Alex Gâlmeanu, Nicolae Burcă (Gin), Nicu Ilfoveanu şi de către organizatori. Premiul cel mare e o cameră foto Canon EOS 450D “tunată” cu motive romani.

Mihaela Berciu şi fotograful Alex Gâlmeanu reunesc în cadrul unei expoziţii de fotografie 24 de bărbaţi fotografiaţi în ipostazele deloc de invidiat în care ajung prea multe femei din România din cauza indiferenţei noastre.

Ilie Năstase, Dan Bittman, Elan Schwartzenberg, Răzvan Ciobanu, Lucian Mândruţă, Andi Moisescu, Tudor Chirilă, Alexandru Abagiu, Cătălin Botezatu, dr. Constantin Stan, Răzvan Mazilu, Andrei Gheorghe, Florin Piersic Jr., Cristian Mungiu, Edi Petrosel, Horia Brenciu, Tudor Giurgiu, Dan Chisu, Smiley, Mihai Petre, Cătălin Ştefănescu, Vlad Craioveanu, Mihai Dobrovolschi şi cu mine ne-am lăsat fotografiaţi în rolurile de bătuţi, alungaţi şi chiar decedaţi.

Proiectul 112 îşi propune să obţină fonduri pentru Programul CASABLU, proiect iniţiat în mai 2002, în cadrul căruia funcţionează un centru de consiliere socială, psihologică şi juridică şi un adăpost, cu adresă confidenţială, în care femeile şi copiii victime ale violenţei în familie pot fi găzduiţi între 1 şi 6 luni.

Expoziţia va fi deschisă în perioada 25 martie – 8 aprilie în Holul Aulei Bibliotecii Centrale Universitare “Carol I”, (luni-vineri 12.00 – 20.00, sâmbătă 10.00 – 18.00, duminică 10.00 – 16.00).

În data de 30 martie va avea loc un eveniment restrâns şi o licitaţie de tip silent auction. Fondurile strânse în urma Proiectului 112 vor fi donate în întregime Programului CASABLU, urmând a fi folosite pentru administrarea şi întreţinerea adăpostului din Bucureşti, pentru găzduirea şi consilierea femeilor şi copiilor victime ale violenţei în familie.

Din fericire, în cazul lor “vinovaţi” au fost găsiţi doar fotograful Alex Gâlmeanu şi make-up artist-ul Alexandru Abagiu.

Am mai spus-o: nu talentul cu care scrie mă impresionează, deşi Cristi are şi din acesta cu carul. Dar oameni talentaţi avem destui. Gem cârciumile de scriitori rataţi şi de artişti neînţeleşi. Cele care mă fac să mă înclin cu admiraţie în faţa lui sunt meşteşugul, disciplina, acurateţea, documentarea exhaustivă, simţul acut al observaţiei şi din nou meşteşugul.

Diverşi prieteni şi cunoscuţi mi-au semnalat că au fost contactaţi de Cristi în vreme ce mă urmărea aproape zi de zi oriunde mergeam. Am zâmbit de fiecare dată, oarecum flatat de amploarea demersului său. Depeşele lui au ajuns până-n Croaţia şi până la Londra. Am zâmbit şi mai tare când am luat revista şi am aflat că asta nu era totul. N-a căutat doar pe harta Europei, a săpat şi în istoria recentă: mi-a găsit foştii profesori din liceu şi a vorbit şi cu ei. Sunt curios unde ar fi ajuns dacă ar fi avut mai mult de două săptămâni la dispoziţie.

Foarte multe dintre aceste informaţii n-au ajuns în textul final. Dar ştiu sigur că toate i-au folosit. Mi-a dat continuu senzaţia că vrea mai întâi să-şi facă o părere despre mine şi abia apoi să scrie. Şi n-a părut să precupeţească niciun efort pentru ca această părere să fie cât mai bine informată.

Felul în care se documentează e deja un lucru rar pentru un jurnalist român. O calitate şi mai rară este discreţia. Ştiu foarte bine că nu există “off the record” în discuţia cu un jurnalist şi nu fac niciodată confidenţe în astfel de situaţii. Cu Cristi am făcut prima excepţie. Am avut încredere în el şi i-am oferit de câteva ori informaţii sensibile pentru că ştiam că-l vor ajuta să înţeleagă mai bine ceva, iar nevoia lui de a înţelege tot ceea ce avea legătură cu mine şi cu munca mea mi s-a părut autentică. I-am precizat de fiecare dată că informaţiile nu sunt publice. Cristi s-a dovedit un om de cuvânt.

Am zâmbit când am văzut, pe blogul lui Cristi, titlul materialului. Într-adevăr, în timpul petrecut împreună, Cristi mi-a câştigat încrederea. Dar nu-mi pusesem cu adevărat problema dacă şi eu reuşisem să i-o câştig lui. Faptul că nu s-a sfiit să pună în titlu o întrebare pe care foarte mulţi oameni care nu mă cunosc şi-o pun în legătură cu mine m-a făcut să-l stimez şi mai mult. Cristi e o combinaţie rară între un portretist impresionist, un scriitor de atmosferă şi un jurnalist pursânge.

Colegii de la MaiMultVerde, oamenii care au ocazia să mă observe în cea mai mare parte a timpului, au fost de părere, după ce au citit textul, că mă surprinde cu exactitate. Cristi semnează în ultimul Esquire un instantaneu reuşit.

Să mai povestesc că în ziua shooting-ului sufeream de o toxinfecţie şi că, mulţumită lui Raymond Bobar şi lui Alex Gâlmeanu, editorialul şi coperta arată impecabil? Să mai spun că e flatant să fii inclus în aceeaşi listă cu 15 oameni de toată isprava ca Răzvan Penescu sau ca Iosif Kiraly? Enough said already. Restul în revistă.