Am început anul cu o ediţie “Bună ca viaţa” dedicată râsului. Am râs împreună cu Teo, Vio şi Costel, făcătorii de stand-up. Am stat de vorbă cu Hanno Hoefer, care a imortalizat pe peliculă hazul de necaz care se făcea în anii ‘80, apoi am făcut un salt până în zilele noastre şi i-am luat la întrebări pe Eugen Erhan şi pe Tudor Muscalu, părinţii lui Fredo şi Pid’jin, cei doi porumbei diabolici care vor să distrugă lumea.
Între reportaje, am stat la o şuetă cu George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis şi, după ştiinţa mea, singurul actor care se poate lăuda cu o teză de doctorat în logica absurdului.
“4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, singurul film românesc care a luat Palme d’Or-ul, vorbeşte despre coşmarul comunist la scară cotidiană. Fără puşcării şi fără securişti, la fel de impresionant ca un episod din “Memorialul durerii”, dar mai puţin crâncen, mai lesne digerabil azi pentru cei care nu ştiu sau nu mai vor să ştie.
Cu prima parte a “Amintirilor din Epoca de Aur”, Cristian Mungiu pare să fi făcut un pariu cu sine însuşi: să arate că se poate face şi comedie, povestind despre aceiaşi ani în care se petrece şi acţiunea din “4, 3, 2″. E o comedie uşoară, uneori subtilă, cel mai adesea efervescentă.
Mie a doua parte a “Amintirilor” (Dragoste în timpul liber) mi-a plăcut cel mai mult. E drept că sunt la a doua vizionare şi cu siguranţă am privit seria cu alţi ochi decât astă-vară, la Cluj. Dar mi se pare că această a doua parte a găsit cel mai bine linia de mijloc dintre cele două extreme: “4, 3, 2″ şi prima parte a “Amintirilor”. În scenariile scrise de Mungiu pentru “Dragoste în timpul liber”, povestea comunismului se compune din emoţii fireşti, iar lumea aceea pare mai apropiată decât ne-am obişnuit s-o vedem.
“4, 3, 2″ mi-a pus un nod în gât. Prima parte a “Amintirilor” m-a făcut să râd, de câteva ori chiar în hohote. “Dragoste în timpul liber” mi-a lăsat un zâmbet amar, ceva între certitudinea că şi în acel Infern exista viaţă, viaţă adevărată, cu toate suişurile şi coborâşurile ei, şi răsuflarea uşurată că i-am scăpat acelei lumi printre degete.
“Amintiri din Epoca de Aur” este un film scris de Cristian Mungiu şi regizat de Ioana Uricaru, Hanno Hoefer, Răzvan Mărculescu, Contantin Popescu şi Cristian Mungiu.
Ca să încurajăm bucureştenii să profite de libertatea recent câştigată de a sta pe iarbă, am vrut să dăm un exemplu şi l-am invitat pe regizorul Cristian Mungiu să facem picnic pe peluza Casei Poporului.
Am sărit gardul şi ne-am întins la vorbă pe iarbă, înfulecând brânză şi roşii cumpărate de la ţăranii din Piaţa Matache. Am vorbit despre gardul care separă Casa Poporului de popor, despre lipsa spaţiilor publice în România comunistă şi despre felul în care cetăţenii de azi îşi reiau încet-încet în posesie oraşele.
Toată tărăşenia se va difuza luni, 12 octombrie, de la 23.30 pe TVR1 în cadrul emisiunii “Bună ca viaţa”, sponsorizată de Grupul CEZ*.
