À propos

Ana Ularu joacă de la 9 ani și nu și-a dorit niciodată să devină altceva decât actriță. Are deja ani buni de actorie serioasă în spate, iar la Festivalul de Film de la Locarno de anul acesta a primit Premiul pentru cea mai bună actriță.

Cu toate acestea, când Doru Iftime îi spune «Deci acum vrei să fii actrița Ana Ularu și atât», ea răspunde:

«Am tot amânat conștientizarea și asumarea faptului că sunt actor. Când aveam 16 ani, am jucat “Lolita” și pe fluturașul cu plata era trecută suma și funcția: actor. Mi-am zis atunci să nu-mi intre chestia asta în cap, că mai am multe de învățat. După care am intrat la facultatea de actorie. Și am zis: “Când o să termin, o să pot spune că sunt actor”. Dacă mă întreabă cineva care e meseria mea, și azi mi-e greu să spun că sunt actriță. Cred că a fi actor e un lucru foarte “sus”.»

:: foto: EvZ

Între reportaje, am stat la o şuetă cu George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis şi, după ştiinţa mea, singurul actor care se poate lăuda cu o teză de doctorat în logica absurdului.

“Bună ca viaţa” este produsă de Asociaţia MaiMultVerde cu sprijinul Grupului CEZ pentru TVR1.

Diana Cavallioti şi Radu Iacoban

“4 luni, 3 săptămâni şi 2 zile”, singurul film românesc care a luat Palme d’Or-ul, vorbeşte despre coşmarul comunist la scară cotidiană. Fără puşcării şi fără securişti, la fel de impresionant ca un episod din “Memorialul durerii”, dar mai puţin crâncen, mai lesne digerabil azi pentru cei care nu ştiu sau nu mai vor să ştie.

Cu prima parte a “Amintirilor din Epoca de Aur”, Cristian Mungiu pare să fi făcut un pariu cu sine însuşi: să arate că se poate face şi comedie, povestind despre aceiaşi ani în care se petrece şi acţiunea din “4, 3, 2″. E o comedie uşoară, uneori subtilă, cel mai adesea efervescentă.

Mie a doua parte a “Amintirilor” (Dragoste în timpul liber) mi-a plăcut cel mai mult. E drept că sunt la a doua vizionare şi cu siguranţă am privit seria cu alţi ochi decât astă-vară, la Cluj. Dar mi se pare că această a doua parte a găsit cel mai bine linia de mijloc dintre cele două extreme: “4, 3, 2″ şi prima parte a “Amintirilor”. În scenariile scrise de Mungiu pentru “Dragoste în timpul liber”, povestea comunismului se compune din emoţii fireşti, iar lumea aceea pare mai apropiată decât ne-am obişnuit s-o vedem.

“4, 3, 2″ mi-a pus un nod în gât. Prima parte a “Amintirilor” m-a făcut să râd, de câteva ori chiar în hohote. “Dragoste în timpul liber” mi-a lăsat un zâmbet amar, ceva între certitudinea că şi în acel Infern exista viaţă, viaţă adevărată, cu toate suişurile şi coborâşurile ei, şi răsuflarea uşurată că i-am scăpat acelei lumi printre degete.

“Amintiri din Epoca de Aur” este un film scris de Cristian Mungiu şi regizat de Ioana Uricaru, Hanno Hoefer, Răzvan Mărculescu, Contantin Popescu şi Cristian Mungiu.

Ca să încurajăm bucureştenii să profite de libertatea recent câştigată de a sta pe iarbă, am vrut să dăm un exemplu şi l-am invitat pe regizorul Cristian Mungiu să facem picnic pe peluza Casei Poporului.

Am sărit gardul şi ne-am întins la vorbă pe iarbă, înfulecând brânză şi roşii cumpărate de la ţăranii din Piaţa Matache. Am vorbit despre gardul care separă Casa Poporului de popor, despre lipsa spaţiilor publice în România comunistă şi despre felul în care cetăţenii de azi îşi reiau încet-încet în posesie oraşele.

Toată tărăşenia se va difuza luni, 12 octombrie, de la 23.30 pe TVR1 în cadrul emisiunii “Bună ca viaţa”, sponsorizată de Grupul CEZ*.

În timpul discuţiei mi-am reamintit ce scria recent Mungiu pe Twitter după o proiecţie a “Amintirilor”:

“Acum 20 de ani, nu-şi imagina nimeni că 12 000 de oameni vor râde în gura mare de comunism în faţa Casei Poporului”

Dar nici eu, când aveam 7 ani şi m-a adus tovarăşa învăţătoare să văd mastodontul în construcţie, nu mi-am imaginat că o să ajung să fac vreodată picnic la iarba verde din faţa Casei Poporului, într-o companie atât de agreabilă. Deci se poate.

Foto: Anna Todiraş

*Grupul CEZ construieşte în România – în zona Dobrogei, judeţul Constanţa – cel mai mare parc eolian pe uscat din Europa, cu o capacitate instalată de 600 MW, reprezentând aproximativ dublul capacităţii de extindere a celui mai mare parc eolian existent acum în Europa şi aproape triplu faţă de cel mai mare parc eolian operaţional în prezent în Europa. Costurile totale ale acestui proiect vor atinge 1,1 miliarde Euro.

Grupul CEZ operează în România din anul 2005 când a achiziţionat pachetul majoritar de acţiuni ale companiei Electrica Oltenia. În 2008, CEZ a facut paşi importanţi, câştigând licitaţia pentru modernizarea centralei existente a Complexului Electrocentrale Galaţi şi construcţia unei noi unităţi CCGT în acelaşi loc.

…sau dacă n-aveţi niciun dor…

…ori dacă vreţi să aflaţi, făcând haz de necaz, în ce lume strâmbă au trăit părinţii voştri, mergeţi să vedeţi filmul ăsta.

Vă promit că n-o să vă pară rău!