Săptămâna trecută am fost într-o scurtă vizită la Chișinău, la Balul Caritabil organizat de Hospice Angelus, echivalentul din Republica Moldova al Hospice Casa Speranței din România. Ambele organizații, care oferă îngrijiri paleative bolnavilor în fază terminală, au fost înființate de Graham Perrols și sunt patronate de Prințesa Marina Sturdza.

A fost prima vizită în Basarabia, iar Chișinăul l-am găsit exact așa cum mi l-au descris toți prietenii care l-au vizitat deja – un oraș cu farmec și cu patină cuceritoare și, mai ales, cu foarte multă verdeață. Chiar mă gândeam că ar suna puțin ciudat să apară la Chișinău o filială a Asociației MaiMultVerde. Capitala moldovenilor este deja foarte verde.

Am descoperit două femei excepționale, pe Nata Albot și pe Natalia Morari, și am avut ocazia s-o cunosc mai bine pe Sanda Filat, soția premierului moldovean. Dar despre ele am să povestesc pe îndelete în The One – ediția de iunie.

Alături de Valerian Isac, Președintele Hospice Angelus, Prințesa Marina Sturdza, Nata Albot și Andrei Bolocan

Balul Hospice Angelus, prima licitație caritabilă de o asemenea amploare care a avut loc la Chișinău, a decurs excelent, infirmând rezervele tuturor celor care se temeau că un astfel de eveniment nu va “prinde” la protipendada moldovenească. L-au prezentat Nata Albot și Andrei Bolocan, un tânăr dezghețat, cu o engleză impecabilă, a cărui prezență tonică a făcut un pandant excelent șarmului calin al partenerei sale.

Organizatorii au reușit să strângă 23,000 de euro, o sumă cu care pot trata timp de un an peste 100 de pacienți cu boli incurabile în fază terminală. Numai în anul care a trecut Hospice Angelus a tratat aproape 500 de pacienți.

Am apreciat că premierul Vlad Filat a participat la eveniment, deși era ziua sa de naștere. Vezi mai rar așa un interes caritabil la demnitarii de la București.

Penultimul obiect vândut la licitație a fost o bicicletă Author (oferită de Paralax SRL – Velo.md), pe care am pedalat de la intrarea în hotelul Leogrand până în sala de bal. Licitația a sărit repede de suma de 1,000 de euro, dincolo de care s-au mai aventurat doar Prințesa Marina Sturdza, care licita în numele Sandei Filat, și Angela Brașoveanu, proprietara punkt.md. Pentru a crește miza, am oferit celei care urma să-și adjudece bicicleta două abonamente gratuite pe viață în rețeaua Cicloteque pentru a se putea deplasa pe două roți și la București, nu numai la Chișinău. A câștigat Angela Brașoveanu, care a oferit 1,550 de euro.

Sâmbătă am ajuns la invitația Natei Albot la conferința TED-x, unde am asistat la câteva prezentări mai percutante decât orice am mai ascultat la evenimente similare din România. Ideile lui Sorin Hadârcă, expert în politici publice și cititor de cursă lungă, și ale lui Alexandru Zgardan, profesor cu studii la Washington University și creatorul primului sistem de pensii private din Republica Moldova, mi s-au părut cu adevărat valoroase. Dacă vor fi încărcate pe net, am să le împărtășesc cu voi.

Privind în urmă, am petrecut mai puțin de 48 de ore la Chișinău, dar am descoperit o energie care mă vă inspira încă multă vreme. De-abia aștept următoarea vizită!

Neagu Djuvara: Nu, vreau să spun altceva. Şi aici sunt neconsecvent cu mine însumi, pentru că am făcut şi eu războiul în Răsărit, iar mintea mea era lucrată de propagandă. Credeam şi eu că facem o cruciadă împotriva bolşevismului şi nu am avut conştiinţa că, trecând Nistrul, comitem o greşeală politică. Ar fi trebuit să facem ce-au făcut finlandezii, care nu şi-au depăşit graniţele. Au refuzat, “sunt vecin cu rusul de 1000 de ani şi voi mai rămâne 1000 de ani vecin cu el”. Românul a făcut însă o prostie. Antonescu a greşit din punct de vedere militar, iar din punct de vedere al simţului politic a fost lamentabil. Penultima lui întâlnire cu Hitler s-a petrecut în februarie 1944, iar l-a întoarcere i-a spus Victoriei Goga, prietena soţiei sale, “poţi să-mi pupi mâna, Hitler ne-a promis restituirea Transilvaniei”. Cum îşi putea închipui acest om, de care depindea soarta a milioane de români, că în martie 1944 Hitler mai avea vreun cuvânt de spus la masa verde? O orbire politică criminală, aş spune. Antonescu credea că el e trimis de Dumnezeu să guverneze România. A fost însă o calamitate.

Dacă tot am atins acest subiect, permiteţi-mi o întrebare sensibilă. Credeţi că armata română a comis crime de război în teritoriile ocupate după trecerea Nistrului?

Bineînţeles. Sunt fapte consemnate. Au fost într-adevăr câţiva evrei care au tratat prost armata română în momentul în care s-a retras din Basarabia. Un an mai târziu însă, la ofensiva din 1941, Antonescu decide că în 48 de ore trebuie expulzaţi 175.000 de oameni. Bătrâni, femei, copii au fost trimişi peste Nistru fără nicio pregătire. Neamţul, cât a fost de crud, îi caza în barăci şi le servea supă seara. Noi i-am trimis în deşert.

Pentru a-i salva, consideră foarte mulţi astăzi.

Lasă-mă-n pace. E ceva absolut impardonabil. În cele cinci luni în care am luptat pentru cucerirea Odessei, regimentul meu a beneficiat de serviciile a 3000 de oameni. Ştiţi câţi oameni valizi mai erau la final? 92. Dacă ai dezvălui asta unui american, ar spune că nu se poate. Uite că în armata română s-a putut! Se pare ca nemţii au vrut doar încercuirea oraşului, dar ambiţia lui Antonescu a impus cucerirea. Noi de fapt nici n-am ocupat oraşul decât în momentul în care ruşii s-au decis să-l părăsească. Şi după ce am pierdut 17.000 de soldaţi, doar pentru a intra în momentul în care sovieticii au plecat, ce face Statul Major român? Se instalează în clădirea în care fusese Statul Major sovietic, fără să cerceteze dacă nu cumva e minată. După câteva zile, a explodat clădirea. Atunci, Antonescu, într-un acces de furie, a decretat ca pentru fiecare ofiţer superior să se împuşte un anumit număr de evrei. Aşa ceva nu se poate înscrie decât în categoria crimelor împotriva umanităţii. Antonescu ne pare un erou pentru că îl comparăm cu toate secăturile politice pe care le-am avut de atunci. (subl. mea)

:: citiţi interviul integral