Pe 19 noiembrie am avut onoarea de a prezenta cea de-a unsprezecea ediţie a Balului Floare de Colț, balul de caritate organizat de către Hospice Casa Speranţei în scopul strângerii de fonduri pentru pentru susţinerea serviciilor gratuite de îngrijire a copiilor şi adulţilor cu boli incurabile. Tema acestei ediţii a fost ‘A night with the Stars’, iar cel mai spectaculos moment al serii a fost apariţia pe scenă a lui Darth Vader şi a trupelor sale, care au trecut pentru o seară de partea bună a Forței. Costumul folosit pentru acest moment a fost chiar costumul original utilizat pe platourile de filmare Star Wars.

Cabral și Marc Jenner au condus licitația caritabilă, iar suma totală strânsă în timpul balului a fost de de 170.000 euro.

Odată cu terminarea balului echipa Hospice a pus pe roate un nou proiect de strângere de fonduri pentru, de data aceasta dedicat tuturor celor care vor să ajute chiar şi cu 2 euro. Şi tu poţi veni în sprijinul îngrijirii paleative trimiţând un SMS la 887* până pe 31 decembrie. Sau poți să pui la tine pe blog acest mic montaj care spune cel mai bine povestea oamenilor de Hospice:

Hospice Casa Speranţei este cea mai mare organizaţie medicală non-profit din România care asigură îngrijire paliativă. Îngrijirea paliativă are ca scop alinarea durerii şi controlul simptomelor bolnavilor incurabili, asistenţă socială precum şi consiliere psihologică şi religioasă. Hospice asigură gratuit, de 19 ani, servicii de îngrijire paliativă pentru copii şi adulţi cu boli terminale în Bucureşti, Braşov, Făgăraş şi Zărneşti.

În primul rând vreau să salut intrarea în dezbatere a unor lideri de opinie care sunt scutiți, prin natura firii sau a meseriei lor, de orice fel de vehemență, fie ea verde sau aurită. Nici eu nu voi progresul cu orice preț, după cum nici nu cred că oprirea oricărei dezvoltări industriale este o soluție pentru problemele cu care se confruntă planeta.

Sunt câteva subiecte asupra cărora nu sunt de acord cu Cabral, ceea ce nu înseamnă, neapărat, că eu am dreptate și că el greșește, ci că fiecare vedem lucrurile diferit.

Cabral, ca mulți alții, este de părere că decizia în legătură cu proiectul minier ar trebui să le rămână localnicilor de la Roșia Montană. Ei ar fi cei mai în măsură să aleagă dacă proiectul aduce mai multe beneficii decât riscuri și, ca atare, dacă merită sau nu făcut. I beg to differ.

Carpații sunt o resursă vitală a României, nu doar economică, ci, mai ales, turistică (pot cita aici nu doar poziționarea brandului turistic, ci și interesul manifestat de zeci de ani de lideri de opinie de calibru internațional, cum este Prințul Charles, în legătură cu ei). Distrugerea unui munte nu poate fi o decizie locală. Dacă am gândi așa, am crea premisele ca toți munții noștri să devină teatrul unor exploatări iraționale cu consecințe tragice pentru întreaga comunitate (economiștii numesc acest gen de “localizare” a deciziei în legătură cu resursele strategice pentru comunitate “the tragedy of the commons”). Povestea se întâmplă deja de zeci de ani cu defrișările iresponsabile, lăsate, prin grija ochiului închis al autorităților, “la libera decizie” a localnicilor.

Dar sunt gata să admit, fie și numai de dragul argumentului, că garanțiile oferite de RM Gold Corporation sunt valabile și că ei vor renatura integral masivul afectat de exploatarea minieră. Rămâne problema iazului de cianură. Da, știu, el va fi “cel mai sigur” din lume și, în condiții normale, nu prezintă niciun pericol pentru ecosistem. Dar ce se întâmplă în condiții mai puțin normale? Trăim vremuri în care cataclismele se înmulțesc pe zi ce trece, apar fenomene meteo pe care nu le cunoșteam acum 100 de ani. Reactorul de la Fukushima era și el unul “dintre cele mai sigure din lume”. După cutremur, descrierea asta a trebuit amendată.

Nici nu trebuie să-mi imaginez ce se va întâmpla dacă un astfel de cataclism va duce la deversarea iazului cu cianură. Trebuie doar să-mi amintesc secvențele de groază care au urmat accidentului cu cianură de la Baia Mare din 2000 (foto) și să le înmulțesc de sute și mii de ori. Un accident de genul acela produs la Roșia Montană ar afecta întreg bazinul hidrografic românesc al Dunării și ar transforma Delta într-un Cernobîl al peștilor și al păsărilor. Turismul României nu și-ar mai reveni zeci de ani de zile după o asemenea lovitură.

Cu toată înțelegerea pentru dificultățile economice cu care se confruntă, mi-e foarte greu să las o decizie cu consecințe atât de dramatice pentru întreaga Românie la alegerea localnicilor de la Roșia Montană.

RM Gold Corporation mai vrea apoi să credem că toate temerile astea nu-și au rostul, pentru că apa din iaz este perfect inofensivă. Vă spun drept, eu pe asta o cred cel mai greu. Pentru că nu pot găsi răspunsul la următoarea întrebare: dacă cianura din iaz este perfect inofensivă, de ce mai este nevoie să construim “unul dintre cele mai sigure” iazuri din lume pentru a preveni deversarea ei?

(va urma)

Am mari emoții în legătură cu aniversarea MaiMultVerde (împlinim 3 ani) din această seară. Am luat o pauză de la lucru ca să vă povestesc ce se întâmplă.

Am venit la Centrul de Plasament “Robin Hood” din cartierul Berceni Apărătorii Patriei (mă corectează Cabral) și le amenajăm copiilor și tinerilor de aici un spațiu verde nou-nouț, le construim un umbrar, iar seara le pregătim o petrecere pe care s-o țină minte toată viața.

Ei nu știu încă, dar diseară Alex Velea, unul dintre idolii lor, și Adrian Țuțu, câștigătorul de la Românii au talent, vor veni să le cânte. Sper să vină toate vedetele care și-au confirmat prezența, pentru că îi vor bucura enorm pe copii.

E și o zi foarte grea pentru mine pentu că trebuie să fac un anunț nu tocmai vesel, dar despre asta vă spun mai multe mâine.

Să vă povestesc mai bine ce-am vorbit cu Mihai, unul dintre puștii de la Centru, în vreme ce plantam răsaduri:

- De când ești aici?
- De doi ani.
- Și înainte?
- Am fost la alt centru.
- Ai părinți?
- Nu.
- Îmi pare rău…

Tac o vreme.

- Și acolo cât ai stat, la celălalt centru?
- De la 3 ani, acolo m-a adus mama.
- Deci ai mamă.
- Da, dar nu știu cine e.
- N-ai nicio amintire cu ea?
- Nu, n-a venit niciodată să mă vadă.
- Și tatăl? Era singură?
- Nu. Dar eu n-am părinți.

Să vă mai spun că mi s-a pus un nod în gât?

Din şase în şase ore un bebeluş este abandonat în maternitate. Pare înspăimântător. E mai bine decât era acum cinci ani, când la fiecare două ore un bebeluş era abandonat într-o secţie de maternitate în România.

Avem 40 de mii de copii lăsaţi în grija statului. Sună enorm? Am făcut progrese uriaşe. Acum zece ani erau peste 100 de mii.

Că suntem una dintre ţările cu cea mai mare rată a abandonului din Europa, se ştie. Întrebarea este cum ne creştem aceşti copii abandonaţi.

Ieri seară am primit un răspuns îmbucurător la această întrebare foarte gravă în cadrul unui eveniment găzduit de ES Martin Harris, Ambasadorul Marii Britanii, la reședința sa. Pe lângă activiștii civici, oamenii politici și oamenii de afaceri veniți să salute începutul unui program care va avea consecințe istorice, au fost prezenți prieteni vechi și noi ai organizației HHC România: Prințesa Marina Sturdza, Amalia Enache, Oana Cuzino, Adela Popescu, Paula Herlo, Andreea Pătrașcu, Cabral, Virgil Ianțu, Zoli Toth.

Despre ce este vorba?

România s-a angajat în faţa Uniunii Europene să închidă toate instituţiile de tip vechi şi să construiască medii cât mai apropiate de o casă adevărată în care copiii abandonaţi să trăiască precum într-o familie.

Două organizații britanice, Hopes & Homes for Children (HHC) și Absolute Return for Kids (ARK) și-au propus să ajute România să devină prima ţară din estul Europei care să pună capăt instituţionalizării copiilor în centre mamut. Scopul HHC & ARK este să închidă până în 2020 toate instituţiile de tip vechi rămase în România. ARK investește în acest program 12 milioane de euro.

Din 2002, cele doua organizaţii au sprijinit închiderea a 19 instituţii tip mamut în România, au scos aproximativ 2.000 de copii din instituţii şi le-au oferit şansa de a trai în familii sau de a beneficia de case de tip familial de o calitate înaltă, special concepute pentru nevoile lor. De asemenea, au prevenit intrarea în sistem a peste 5.500 de copii.

Ca urmare a semnării acestui parteneriat, aceste activităţi vor fi acum extinse şi vor include un program naţional de instruire a personalului din serviciile sociale locale şi judeţene. Până în 2014, 13.800 de copii şi tineri vor avea o viaţă mai bună.

În următorii patru ani, HHC şi ARK vor preveni intrarea în sistem a 6.000 de copii, vor ajuta 800 de copii să părăsească instituţiile şi vor îmbunătăţi calitatea îngrijirii a 7.000 de copii aflaţi azi în grija statului.

Pe termen lung, acest plan ambiţios va aduce o schimbare de durată şi sustenabilă pentru sistemul de protecţie a copilului din Romania, transformând vieţile copiilor care trăiesc încă în instituţii mamut. În astfel de instituţii mai trăiesc încă 10.833 de copii.

Totuşi, am să fac o excepţie, pentru că începătorii trebuie îndreptaţi cu duhul blândeţii.

Aşadar, Simona Tache vrea să ştie ce am făcut în premieră (sau după o pauză îndelungată) în ultimele şapte zile. Păi ar fi aşa:

• am pozat (cu canotieră şi velociped) pentru o fotografie de epocă realizată de Eugen Ciocan, Maître Photographe de la Belle Epoque
• am mers patru zile consecutive la sală
• mi-am făcut un card BRD ePayment powered by GeCAD
• am călătorit la business class fără să plătesc şi fără să cer asta
• am văzut un spectacol de teatru montat de David Schwartz (“România, te pup!”, excelent, nu-l rataţi!)
• am decis, după un an şi ceva, să-i mai dau o şansă iPhone-ului (despre asta voi povesti pe larg altă dată)

Dan Voiculescu e curios să afle care sunt, după părerea mea, cele mai bune condeie din online-ul românesc. Îmi displac topurile, aşa că ceea ce urmează nu este un top. Sunt primele nume care-mi vin în minte, cu siguranţă am omis pe cineva important.

Din blogosferă, îi citesc cu cea mai mare plăcere şi sufăr ca un câine când treburile mă ţin departe de Google Reader şi de textele lor, pe următorii:

• Cabral, de departe cel mai savuros, spumos şi efortless
• Petreanu, simţ enorm, văz monstruos şi verb pe măsură
• Tolo, singurul jurnalist sportiv care mă face să regret că nu mă pricep la fotbal
• Cosmin Alexandru, newcomer, un om care are ce spune şi care s-a adaptat foarte uşor şi firesc la online
• Mihai, din trio-ul TreiBădică (o să strigaţi “Nepotism!”, o să vă corectez, “Cumnătism!”, pentru “nepotism” trebuie să mai treacă nişte ani şi să înceapă şi Vlăduţ să scrie)

Ceea ce mă subjugă la toţi aceşti cinci este că reuşesc să transmită de foare multe ori emoţii, iar asta este, cred eu, o virtute esenţială a condeierilor.

Nu i-am trecut în listă pe oameni pe care îi citesc şi îi admir în offline, dar care, în textele scrise exclusiv pentru blog, rămân prea adesea nemuritori şi reci (ştiu bine, de altfel, că reproşul îmi poate fi contrapus în oglindă).

În fine, a treia leapşă: tot Simona Tache vrea să-i spun dacă sunt vampir, că prea sunt mort după ţoale. Evident că nu avem voie să răspundem la toate curiozităţile muritorilor, aşa că o să sar peste întrebare, dar nu mă pot abţine să nu pun şi eu una:

• Ce e mai bine? Să fii mort după ţoale sau să umbli cu ţoale de mort? Răspunsul la post restant. Gratis, mamă soacră!

O cheama Luiza Papp. Are 30 de ani. Si era fericita. De aproape 15 ani isi traieste viata alaturi de sotul ei, Lorand. Impreuna de la inceputul vietii erau fericiti, soarta le zambea, au muncit amandoi ca niste nebuni pentru a ajunge sa aiba o viata decenta. Si, parca pentru ca destinul sa le fie superb, Luiza a ramas insarcinata. Au fost cateva luni superbe, pline de zambete, speranta si fericire.

Dar acum 3 zile totul s-a schimbat dramatic. Din cauza unor complicatii Luiza a nascut prematur. O fetita. Superba.

Insa, cu toate ca a adus pe lume un suflet, este foarte, este mult prea aproape de a pleca ea de langa noi.

Are nevoie de sange. Doctorii fac tot ce pot pentru a o putea salva dar daca nu donam sange nu mai au nici ei variante. Acum traieste prin transfuzii.

Umanilor, va rog, AJUTOR! In primul rand ma ingrozeste gandul ca mai pierd o prietena. Ma sperie gandul ca Lorand va trebui sa creasca singur un copil dorit atat de mult de amandoi. Ma doare numai si ideea ca pitica aia a lor nu-si va cunoaste niciodata mama.

Te rog, fa-ti putin timp si doneaza o picatura de sange. O poti face la Institutul de Hematologie din Dr. Felix in timpul programului 7:30-13.30. Nu conteaza grupa de sange a donatorului, in contul acelei donatii Luizei i se va da sangele de care are nevoie din banca de sange.

Seara ni s-a alăturat şi Cabral şi am stat de vorbă despre competiţia cu plute confecţionate din PET-uri pe care o pregătim pentru iunie.

Dincolo de entuziasmul contagios al voluntarilor (găsiţi aici portretul lor pe larg), care m-a convins că încă merită să vin cu plăcere la muncă, două istorii mi-au rămas în minte şi vreau să vi le povestesc.

Am făcut curăţenie pe lângă picnicari. Unul nu s-a mişcat să ne ajute ori măcar să ne mulţumească. Cu o excepţie: Alex, un puşti de 12 ani din Bucureşti, care ne-a cerut mănuşi, iar apoi a umplut mai mulţi saci cu gunoi. A vrut apoi să afle ce-i cu noi şi ne-a rugat să-l mai luăm şi la alte acţiuni. M-am dus împreună cu Amalia la părinţii lui să-i felicităm că au crescut aşa un băiat. Un cuplu normal, oameni tineri care ieşiseră la iarbă verde. În jurul cortului era curat, adunaseră gunoaiele lângă foc. Din cort, un aparat cânta în surdină manele. “Q.E.D.”, mi-am şoptit atunci în barbă. Şi Matei ar fi zâmbit dacă ar fi fost acolo.

La plecare, abia ne suisem în maşină, când unul dintre picnicarii veterani vine hotărât spre mine şi-mi face semn să cobor geamul. Îmi arată doi saci negri plini cu gunoi aflaţi cam la vreo 3 metri de cortul lui şi-mi zice arţăgos: “Vedeţi c-aţi uitat ceva!”. “N-am uitat nimic”, îi zic, “o să vină o maşină să-i ia pe toţi. Sper că nu vă aşteptaţi să-i care voluntarii în spinare până în Buşteni…” Omul se calmează şi dispare. Eu inspir, expir şi mă bucur de norocul picnicarului: bine că n-a fost Cabral prin preajmă la faza asta.

:: foto: Alexandra Radu

Activităţile de formare şi curăţenie vor avea loc la Buşteni, în perioada 4-30 mai, în cadrul a patru serii săptămânale de tabără. Din PET-urile colectate de voluntari pe parcursul taberei vor fi confecţionate patru plute. Aceastea se vor întrece cu vedete la cârmă, pe 7 iunie, pe un lac din Bucureşti, la evenimentul de închidere a proiectului. La competiţie vor lua parte voluntarii din fiecare serie sub coordonarea unei echipe de vedete, care va lupta cot la cot cu ei pentru victorie.

Amalia Enache, Cabral Ibacka, Andreea Răducan, Iulia Vântur, Malvina Cervenschi, Virgil Ianţu şi Răzvan Fodor îşi vor susţine echipele de lideri voluntari de mediu la Buşteni şi în competiţia finală, în capitală. La finalul fiecărei serii, sâmbăta, voluntarii vor primi vizita vedetelor care îi vor coordona în competiţia de închidere a proiectului, iar seara se vor bucura de un concert oferit de MaiMultVerde şi Heineken România, organizatorii “Recycle, raft & race!”

:: mai multe despre proiect şi lista primilor 25 de voluntari selectaţi găsiţi pe maimultverde.ro

:: Petreanu a pus poze faine de ieri. Gasiţi mai multe la el pe blog. Mai sunt fotografii şi la Gramo, la Raid extrem şi la George Hari Popescu, MaiMultVerde.

:: special appearances: Cabral, Cyberculture, Petreanu, Gramo, Raid Extrem, Robert Antonescu, Carmen Miron, Iyli, Neliniştitu, Ariel.

La 13 am stat pe iarbă, dar gardienii n-au vrut să ne amendeze nici rugaţi. Un fel de gardian-şef ne-a explicat că nu se poate sta pe iarbă pentru că nu există sisteme de irigaţii, aşa că iarba pe care se stă se usucă.

A fost şi o cameră de la Antene. Diseară la 22 merg la Ora de ştiri (TVR2) pe acelaşi subiect. Va urma.

[youtube_1]_iTrfzhNuUU[/youtube_1]

Au mai fost Cyberculture, Petreanu, Gramo, Raid Extrem, Robert Antonescu, Carmen Miron, Iyli, Neliniştitu, Ariel, MaiMultVerde.