Loverboy

Auzisem păreri destul de proaste despre noua peliculă cu Ada Condeescu și George Piștereanu după vizionarea de la Cannes și mă temeam că pariul de a repeta succesul de anul trecut cu același cuplu de actori (Eu când vreau să fluier, fluier) va eșua.

Nu pornisem, așadar, cu așteptări foarte mari, așa că filmul lui Cătălin Mitulescu a fost o surpriză plăcută. Nu e comparabil cu Fluierul, dar asta e mai degrabă în avantajul lui. E, în primul rând, o poveste care curge mult mai ușor și mai firesc și care va avea, vreau să sper, succesul de public pe care-l merită.

Continue reading…

Un film “rusesc”

Ieri am început ziua cu un alt film din competiție, o coproducție ruso-germano-ucraineană, O sâmbătă obișnuită. Am plecat cu câteva minute înainte de sfârșitul proiecției, pentru că, deși a început bine, iar Anton Shagin e un actor charismatic și talentat, povestea s-a transformat pe parcurs într-o peltea fără sens.

Continue reading…

A doua zi la TIFF

Sunt curios care e media de vârsta a publicului TIFF. Ochiometric, aș zice că 22 de ani. Reconfortant…

Ieri mi-am continuat expediția în teritoriul cinematografiei nordice, începută excelent în prima zi cu Oxigen (à propos, rulează astăzi de la 11 la Republica și de la 23 la Cineplex, nu-l ratați!).

Am văzut Aleea Regelui, o comedie islandeză de un umor straniu. A ieșit multă lume din sală. Eu m-am stricat de râs la câteva poante, dar înclin să cred că ceilalți spectatori care râdeau fumaseră ceva înainte. Sunetul zgomotului (Suedia-Franța) are un umor mai accesibil, dar e și mai ușurel ca film. Totuși, povestea celor opt percuționiști care cântă la orice altceva decât la tobe e delicioasă.

Continue reading…

Prima zi la TIFF

Am ajuns la TIFF ieri dimineață, puțin dormit după aniversarea MaiMultVerde de marți seară. Mai fusesem la Cluj duminică, de Ziua Mediului, dar foarte pe fugă.

Am avut ghinionul să încep vizionările cu un film foarte prost făcut, Demascarea (de Nicolae Mărgineanu). Deși subiectul este atât de puternic, încât ai zice că n-ai cum să-l ratezi, performanța cinematografică este jenantă. O succesiune de talking heads, filmate cu o mână de amator (personajul se înclină spre cameră, sharf-ul rămâne undeva în spate zeci de secunde) și două-trei voice-over-uri școlărești citite ca la televiziunea România de mâine. Finalul misticoid întregește acest rateu rușinos.

Continue reading…

Despre smerenie

À propos de femei excepționale, am citit zilele astea în The One (de mai) un interviu pe care Doru Iftime i l-a luat Anei Ularu, actrița pe care o știți, poate, din spectacolul “Lolita” în care juca acum mulți ani alături de Ștefan Iordache sau dintr-un scurt-metraj mai vechi de-ale lui Cristian Mungiu, inclus în filmul-omnibus “Amintiri din Epoca de Aur”, sau pe care o puteți vedea zilele acestea pe marile ecrane în rolul principal din “Periferic”.

Ana Ularu joacă de la 9 ani și nu și-a dorit niciodată să devină altceva decât actriță. Are deja ani buni de actorie serioasă în spate, iar la Festivalul de Film de la Locarno de anul acesta a primit Premiul pentru cea mai bună actriță.

Continue reading…