Pretențios și fragil ca o dantelă, așa vreau să mi-l aduc aminte. Leo și-a decupat viața din locuri, stări, secvențe, parfumuri, filme, cărți, muzică și prieteni. A avut curajul să aleagă mereu așa cum i-a dictat propriul gust, iar din asta i-a ieșit un colaj spectaculos: o viață ca un film de artă, în care frumosul și imperfectul au jucat împreună într-o peliculă memorabilă.

A avut umori, țâfne, încăpățânări ca toți oamenii, dar și le-a consumat cu un verb mereu deștept și cu o ironie șfichiuitoare (într-un ceas polemic, m-a comparat cu salata rucola – nu știu să fi citit vreodată o invectivă mai simpatică).

A trăit fără rezervă și fără plasă de siguranță și mai mereu cu câțiva ani înaintea timpului său. Jurnalismul personal pe care-l practica prin anii ’90 la Dilema poate să pară astăzi la ordinea zilei, dar în anii aceia era o avangardă temerară. Puțină lume l-a crezut când și-a luat adio de la profesia de critic de film și de la România, dar a ținut să ne arate, cu zâmbetul pe buze, că știa și de această dată ce face. A spus “nu” convenționalului chiar și la vârsta la care mulți s-ar fi bucurat să culeagă roadele anilor nonconformiști trăiți până atunci.

Era o apariție iconică în scris ca și în realitate. Avea un stil inconfundabil fără să pară niciodată strident, “căutat” sau “trendy”. Prima apariție în dicționarul românesc de neologisme a adjectivului “cool” ar fi trebuit însoțită de fotografia pe care i-a făcut-o editorul de street fashion al Time Out-ului newyorkez.

Mulțimea de prieteni și de admiratori care l-au îndrăgit spune totul despre cine a fost Leo. Avea o personalitate caleidoscopică și o cultură răvășitoare. Mă simt privilegiat pentru că l-am cunoscut și pentru felul în care mi-a colorat viața.

«Am rămas un agnostic, mi se pare poziția cea mai rezonabilă și de bun-simț, cred că ateii – “convinși” că “nu există Dumnezeu” – dau dovadă de aceeași aroganță, auto-amăgire și naivitate ca și cei care cred că există.»

Alex. Leo Șerban

Cei care vor să-și ia rămas bun de la Alex. Leo Șerban o pot face luni, între 16 și 22, la Uniunea Scriitorilor – Casa Monteoru (Calea Victoriei cu B-dul Dacia) sau marți, între 14.00 și 14.30, la Crematoriul Vitan-Bârzești, unde va fi incinerat.

În decembrie 2005 am organizat prima dată, împreună cu Dragoş Muşat, “Lumânări împotriva uitării”. Nu e nici flashmob, nici marş, nici protest. E doar o comemorare. Ne adunăm pe 22 decembrie la 7 seara la Fântâna de la Universitate şi aprindem candele pe ghizdul fântânii. Stăm 5 minute şi mergem acasă.

Acum 21 ani în Bucureşti s-a murit pentru libertate. Ştiu că expresia asta a ajuns pentru mulţi dintre voi un clişeu, dar eu am luat-o întotdeauna ca pe ceva foarte personal. Eroii din decembrie au murit pentru ca şi eu să fiu liber să-mi urmez propriul drum spre fericire. Ei au murit pentru ca şi tu să poţi face acelaşi lucru. Asta nu e ceva ce scrie în cărţile de istorie. Asta e ceva ce simt oricând trec pe la Piaţa Universităţii şi văd crucile şi troiţele.

Nu-mi plac marşurile, depunerile de coroane, slujbele. Dar cred că fiecare trebuie să le poată mulţumi eroilor din decembrie în felul său. Unii pur şi simplu prin felul în care trăiesc. Alţii mergând la marşuri. Alţii la biserică.

Eu merg de ani buni de zile pe 22 decembrie seara la Piaţa Universităţii să aprind o lumânare. O vreme am mers doar cu sora mea. De la un timp, am început să-i chem şi pe alţii. E un sentiment bun atunci când ne adunăm în jurul fântânii şi vedem că oamenii nu uită aşa uşor cum se spune. Şi ne gândim că eroii mai trăiesc în felul acesta o clipă împreună cu noi şi apucă să bucure şi ei de toate lucrurile pentru care ei au murit şi cu care noi acum ne-am obişnuit de mult.

Veniţi să le dăm şi lor puţină libertate. Tare mult şi-au dorit-o…

Dacă vrei să ni te alături, te aştept miercuri, 22 decembrie, la ora 7 seara, la fântâna de la Universitate. Adu o candelă cu tine, aprinde-o pe ghizdul fântânii, păstrează 5 minute de tăcere şi mergi acasă.

Află mai multe:

• Moartea a avut buletin de Bucureşti
• În preajma ştreangului
• Requiem pentru fraieri
• Cântec de leagăn

Acum 19 ani în Bucureşti s-a murit pentru libertate. Ştiu că expresia asta a ajuns pentru mulţi dintre voi un clişeu, dar eu am luat-o întotdeauna ca pe ceva foarte personal. Eroii din decembrie au murit pentru ca şi eu să fiu liber să-mi urmez propriul drum spre fericire. Ei au murit pentru ca şi tu să poţi face acelaşi lucru. Asta nu e ceva ce scrie în cărţile de istorie. Asta e ceva ce simt oricând trec pe la Piaţa Universităţii şi văd crucile şi troiţele.

Nu-mi plac marşurile, depunerile de coroane, slujbele. Cred că fiecare trebuie să le poată mulţumi eroilor din decembrie în felul său. Unii pur şi simplu prin felul în care trăiesc. Alţii mergând la marşuri. Alţii la biserică.

Eu merg de ani buni de zile pe 22 decembrie seara la Piaţa Universităţii să aprind o lumânare. O vreme am mers doar cu sora mea. De la un timp, am început să-i chem şi pe alţii. E un sentiment bun atunci când ne adunăm în jurul fântânii şi vedem că oamenii nu uită aşa uşor cum se spune. Şi ne gândim că eroii mai trăiesc în felul acesta o clipă împreună cu noi şi apucă să bucure şi ei de toate lucrurile pentru care ei au murit şi cu care noi acum ne-am obişnuit de mult.

Veniţi să le dăm şi lor puţină libertate. Tare mult şi-au dorit-o…

Dacă vrei să ni te alături, te aştept luni, la ora 8 seara, la fântâna de la Universitate. Adu o candelă cu tine, aprinde-o pe ghizdul fântânii, păstrează 5 minute de tăcere şi mergi acasă.

Află mai multe:

• Moartea a avut buletin de Bucureşti
• În preajma ştreangului
• Requiem pentru fraieri
• Cântec de leagăn