Tag Archives: copii
HHC

Fapte bune cu dublu sens

Micuții s-au întrecut în a desena cele mai frumoase felicitări. Partea cea mai frumoasă este că acest gest îl va bucura nu numai pe cel care o primește, dar și pe copilul pe care banii cheltuiți pe felicitare îl vor ajuta să rămână în sânul familiei.

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 1 }
Șanse egale pentru copiii din ghetou

Șanse egale pentru copiii din ghetou

Mulţi dintre aceşti copii sunt victimele abuzurilor fizice și emoționale şi provin din familii dezavantajate, astfel că provocarea acestui centru depăşeşte preocuparea obişnuită pentru o educaţie mai bună. Dacă vrei să sprijini acestă iniţiativă te poţi alătura echipei Centrului de Educaţie Alternativă din Ferentari în calitate de voluntar.

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 0 }
Premiile MaiMultVerde la Gala Societăţii Civile

Premiile MaiMultVerde la Gala Societăţii Civile

Am fost așa de prins săptămânile astea (între altele și cu lansarea noului centru Cicloteque), încât am și uitat să mă bucur cum se cuvine de succesele obținute de Asociația MaiMultVerde la Gala Societăţii Civile de anul acesta: pe 10 iunie ne-am adjudecat atât Premiul I, cât și Premiul II la categoria „ Dezvoltare Economică şi Socială”.

Premiul I a revenit reţelei de bike-sharing Cicloteque, iar Premiul II proiectului „Livada BCR”.

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 0 }
23268_106601982707612_1773_n

Ultima zi de înscrieri pentru Voluntar de Profesie

Astăzi este ultima zi de înscrieri pentru programul Voluntar de Profesie, inițiat de  Fundația Vodafone. Dacă încă nu te-ai înscris, o poți face completând formularul de aici. Anul acesta, programul va selecta 15 voluntari și le va acoperi ultimul salariu de pe fluturaș (în limita a 1000 de euro net) și toate cheltuielile administrative pe o perioadă de 6 luni pentru ca ei să se poată dedica unei organizații non-guvernnamentale, non-profit.

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 2 }
Un an bun se sărbătorește cu o faptă bună

Un an bun se sărbătorește cu o faptă bună

Ieri am trăit una dintre cele mai frumoase zile din viața mea. Împreună cu colegii de la MaiMultVerde am sărbătorit 3 ani de proiecte de mediu și implicare în comunitate alături de copiii de la Centrul de Plasament “Robin Hood”, amplasat într-o zonă mai mult gri din cartierul Apărătorii Patriei, într-un fost cămin al liceului IMGB. Ne-am dorit ca, de ziua noastră, să facem, la rândul nostru un cadou unor copii care zâmbesc mai rar decât ceilalți. Ce-a ieșit a depășit chiar și cele mai optimiste așteptări ale noastre.

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 10 }
Aniversare veselă și tristă

Aniversare veselă și tristă

Am mari emoții în legătură cu aniversarea MaiMultVerde (împlinim 3 ani) din această seară. Am luat o pauză de la lucru ca să vă povestesc ce se întâmplă.

Am venit la Centrul de Plasament “Robin Hood” din cartierul Berceni Apărătorii Patriei (mă corectează Cabral) și le amenajăm copiilor și tinerilor de aici un spațiu verde nou-nouț, le construim un umbrar, iar seara le pregătim o petrecere pe care s-o țină minte toată viața.

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 7 }
Sărbătoreşte copiii pădurii de ziua lor!

Sărbătoreşte copiii pădurii de ziua lor!

De Ziua Copilului, MaiMultVerde îţi propune să ajuţi pădurea să-şi reîntregească familia şi să le redai copiilor noştri posibilitatea să se joace fericiţi printre copiii de fag, brad, stejar sau frasin nu numai acum, ci şi în viitor.

Intră pe www.maimultverde.ro/sustine, donează un copăcel celor dragi şi pui umărul la acţiunile de reîmpădurire a României.

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 0 }

Bătaia e ruptă din alocaţie

Am auzit azi dimineaţă la radio că Guvernul a hotărât să nu mai plătească alocaţia de creştere a copilului în cazurile în care copilul are nota scăzută la purtare. Nu mă pot opri să nu mă gândesc ce consecinţe dramatice va avea această decizie în domeniul violenţei domestice. Dar, desigur, câteva mii de copii învineţiţi [...]

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 13 }

Fapte bune

Cadouri pentru pomi | Un copil care nu merge la şcoală nu ştie să îi scrie lui Moş Crăciun | Poţi salva o viaţă cu un simplu apel telefonic Cadouri pentru pomi Cadourile caritabile de sărbători sunt un bun prilej să-i bucuri pe cei dragi şi să susţii iniţiativele de mediu bazate pe voluntariat. Oktal.ro [...]

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 1 }
Pune preţ pe vieţi!

Pune preţ pe vieţi!

Rata de succes în tratarea cancerelor de sânge la copii şi adolescenţi se situează usor peste 50% în România, faţă de media europeană de peste 80%. Asociaţia Salvează Vieţi, pentru care am fost voluntar timp de o zi alături de Andreea Marin Bănică în prima ediţie a emisiunii “Voluntar de profesie”, a demarat o campanie [...]

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 1 }