Tag Archives: cosmin alexandru
cosminalexandru

Despre putere

Ce frumos și adevărat scrie Cosmin Alexandru despre putere în ultimul număr DoR:

Peste un an am mai urcat o treaptă. Puterea mi s-a înfăţişat sub forma cea mai tentantă, atunci, pentru mine: bani şi carieră. Împreună cu alţi asociaţi am înfiinţat o firmă de cercetare de piaţă şi am devenit şef. Întâi şeful meu, apoi al altora. Asta era o poziţie de putere explicită, venea la pachet cu un status social recunoscut. Aveam drept de decizie asupra altcuiva. Şi mi-l exercitam fără multe menajamente. Am avut angajaţi pe care i-am făcut să plângă în faţa mea, şi nu de bucurie. Când mi se părea că merită să fiu rău, eram rău. Puterea însemna capacitatea de a-i face pe alţii să facă cum vreau eu, indiferent de ce voiau ei.

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 4 }
Alte poze de la aniversare

Alte poze de la aniversare

V-am povestit deja despre cât de bine a ieșit a treia aniversarea a MaiMultVerde la Centrul de Plasament “Robin Hood”. Pe lângă sponsorii care au făcut posibil evenimentul, Fundaţia Vodafone România, BNP Paribas, Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti (ALPAB), Raiffeisen Bank, Coca-Cola HBC România, Violeta’s Vintage Kitchen şi MyPoster, ne-am bucurat să primim sprijin și din partea altor companii.

Mihaela Rădulescu nu era în țară, dar le-a trimis copiilor haine de la magazinul Picioru’ Gras, Mars România le-a trimis mai multe cutii cu batoane, McDonald’s le-a făcut cadou un Happy Meal la oricare dintre restaurantele lor, Colgate Palmolive le-a trimis pastă de dinți, periuțe și multe alte produse de igienă, Hospice “Casa Speranței” le-a donat două mese de fussball, iar Violeta’s Vintage Kitchen o masă de tenis.

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 2 }
Om bun de comunicare

Om bun de comunicare

Unii dintre voi știți, alții poate aflați abia acum că în nordul României funcționează de mai bine de zece ani una dintre cele mai mari și mai eficiente organizații de protecție a copilului, HHC România, filiala românească a organizației Hope and Homes for Children UK.

HHC România își caută acum un om de comunicare care să-i spună, cu talent și cu pasiune, povestea.

Candidatul ales va fi vocea organizației în București și în întreaga țară și va avea ocazia să lucreze în strânsă colaborare cu un comitet de prieteni și suținători ai HHC România din care sunt onorat să fac parte, alături de:

* Prințesa Marina Sturdza, Președintele Onorific al HHC România
* Maria Apostol, Director de PR și Corporate Affairs al companiei PRO TV S.A.
* Amalia Enache, Reprezentant Special al HHC România și prezentatoarea Știrilor Pro TV de la 23.30
* Livia Olteanu, Head of PR al postului PRO TV
* Anamaria Bogdan, Director de Comunicare al MaiMultVerde
* Cosmin Alexandru, managing partner al BP Brandivia și președintele Asociației Erudio.

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 11 }
Câţiva dintre mentorii mei

Câţiva dintre mentorii mei

În toamnă am răspuns invitaţiei prietenilor mei, Răzvan Crişan şi Traian Bossenmeyer, de a participa la una dintre conferinţele GoMentorship. Le mulţumesc încă o dată pentru că mi-au dat prilejul să vorbesc despre câţiva dintre oamenii fără de care aş fi prea puţin din ceea ce sunt azi.

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 11 }
Ospătar pentru o zi

Ospătar pentru o zi

Joi am fost ospătar la bistroul Violetei, un loc unde mănânc gustos şi sănătos de vreun an şi ceva. Violeta mi-a propus ca fetele care servesc la bistro să poarte tricouri cu mesajul “Şi eu susţin MaiMultVerde“, aşa că, pentru a marca această schimbare la faţă a tricourilor, am hotărât să o fac o zi [...]

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 6 }
cosminalexandru

Fereşte-ne, Doamne, de ajutorul de stat!

Aud că guvernul Boc pregăteşte pentru septembrie “o serie de măsuri” pentru stimularea economiei. Eu sunt un mic antreprenor din economia asta şi aş vrea, dacă se poate, să rămân nestimulat. Nestimulat de guvern, vreau să zic. La cât de greu merg lucrurile în economia din care guvernul a demonstrat că nu înţelege nimic, stimularea [...]

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 0 }
caramitru

Ion Caramitru s-a alăturat profesorilor Erudio

Începând cu toamna lui 2010 şi cu cea de-a zecea serie a programului ERISMA – Leadership creativ oferit de Asociaţia Erudio, Ion CARAMITRU se alătură echipei de profesori ai şcolii Erudio: Horia-Roman PATAPIEVICI, Ioana PÂRVULESCU, Robert TURCESCU, Mircea TOMA, Liviu PAPADIMA şi Cosmin ALEXANDRU. Am avut privilegiul să mă număr acum patru ani printre bursierii [...]

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 0 }

Cum va arăta brandul turistic al României?

Cosmin Alexandru ştie câte ceva. Găsiţi la el pe blog povestea pre-lansării de azi şi o prezentare pe care cred că foarte puţini oameni din presă o mai au. După pauză, a început prezentarea propriu-zisă, a preşedintelui THR, în engleză. Doar că după pauză, nu mai era în sală nici o cameră de luat vederi [...]

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 9 }

Mâine la Sava

Luna viitoare se împlinesc 10 ani de când am terminat liceul. Primii ani i-am făcut în Info, ultimii doi în Sava. În Info m-am simţit excelent, de Sava nu-mi amintesc decât rareori cu plăcere: orgoliul profesorilor şi al elevilor deopotrivă depăşea vizibil performanţele acestui liceu, care trăia mereu cu ochii spre trecut. Noroc cu câţiva [...]

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 5 }
IMG_5294

Aniversarea MaiMultVerde (2)

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 2 }