Este al şaptelea izvor de apă minerală pe care voluntarii MaiMultVerde, sub coordonarea unui arhitect local şi a unei companii locale de construcţii, îl renovează în zonă, în cadrul proiectului „Clar şi limpede”, susţinut de Ciuc Premium.

Vremea n-a ţinut cu noi, dar asta nu ne-a împiedicat să ne facem treaba:

Muncind cot la cot cu hocheiştii, m-am lovit de câteva ori de bariera de limbă. Cu toţii înţeleg limba română, dar se exprimă mai lesne şi mai firesc în maghiară, din care eu nu pricep o iotă. Nu sunt singurii, acelaşi lucru s-a petrecut cu mai toată lumea pe care am întânit-o în Harghita şi Covasna. Nimeni nu m-a făcut să mă simt prost pentru că vorbeam doar limba română, dar eu însumi m-am simţit în câteva rânduri stingher pentru că nu înţelegeam maghiara. Când călătoresc, îmi place să învăţ câteva cuvinte în limba localnicilor, cât să mă descurc fără să fie nevoie mereu să apelez la universala engleză. Mi se pare straniu că pot prinde mai uşor sensul unei conversaţii la Londra, la Paris, la Roma sau la Madrid, dar nu şi la Odorheiu Secuiesc…

Întâmplarea m-a făcut să reflectez la obtuzitatea unei programe şcolare care m-a învăţat limbile franceză şi engleză, dar nu s-a gândit să mă familiarizeze cu câteva noţiuni de maghiară, limbă în care 1,5 milioane de cetăţeni români învaţă să spună “mama” (“anya”) şi “tata” (“apa”). Mi se pare ruşinos că aproape tot ce ştiu despre cultura maghiară se rezumă la trei nume – Petőfi Sándor, Ady Endre şi Béla Bartók – iar ceea ce cunosc despre arta fiecăruia este mai degrabă sumar. Cred că, dacă am fi mai curioşi unii în legătură cu ceilalţi, am fi cu toţii infinit mai câştigaţi.

Eu unul mi-am propus să îndrept această lacună, iar titlul acestei însemnări (care înseamnă “mulţumesc frumos”) li se adresează colegilor din echipa de hochei. Până la următoarea întâlnire, promit să-mi reglez şi accentul.

Foto: Anamaria Dinulescu