Îl ştiu pe Bărbulescu de pe vremea când era student la istorie, coleg cu soru-mea. Avea omul ăsta un fel de-a vorbi de parcă-şi băga în venă (surprinzător, am verificat şi nu-şi băga). Cred că de la poezie i se trage. E unul dintre cei mai harnici iubitori de poezie românească. Când zicea Bărbulescu ceva din Brumaru, perioada porno, erai la un pas de erecţie. La un Crăciun, ne-a recitat “Ion Ion” de Arghezi de ni s-a făcut tuturor pielea de găină:

În beciul cu morţii, Ion e frumos.
Întins gol pe piatră, c-un fraged surâs.
Trei nopţi şobolanii l-au ros
Şi gura-i băloasă ca de sacâz.

Nu mai ştiam mare lucru de Bărbulescu de când s-a cărat din ţară, unde o ardea pe la Agenţia de Monitorizare a Presei. Știam că plecase la studii. La un moment dat, mi-a scris de campania împotriva cancerului cervical şi am aflat că s-a angajat la Londra la Ogilvy.

Şi, pac, acum aflu că l-a făcut din vorbe pe genialul plin de vorbe grele. Foarte tare, Dănuţ, foarte tare!

Departe de vatră şi prins de boieri,
Departe de jalea mămuchii,
Pe trupu-i cu pete şi peri
În cârduri sunt morţi şi păduchii.