Totuşi, am să fac o excepţie, pentru că începătorii trebuie îndreptaţi cu duhul blândeţii.

Aşadar, Simona Tache vrea să ştie ce am făcut în premieră (sau după o pauză îndelungată) în ultimele şapte zile. Păi ar fi aşa:

• am pozat (cu canotieră şi velociped) pentru o fotografie de epocă realizată de Eugen Ciocan, Maître Photographe de la Belle Epoque
• am mers patru zile consecutive la sală
• mi-am făcut un card BRD ePayment powered by GeCAD
• am călătorit la business class fără să plătesc şi fără să cer asta
• am văzut un spectacol de teatru montat de David Schwartz (“România, te pup!”, excelent, nu-l rataţi!)
• am decis, după un an şi ceva, să-i mai dau o şansă iPhone-ului (despre asta voi povesti pe larg altă dată)

Dan Voiculescu e curios să afle care sunt, după părerea mea, cele mai bune condeie din online-ul românesc. Îmi displac topurile, aşa că ceea ce urmează nu este un top. Sunt primele nume care-mi vin în minte, cu siguranţă am omis pe cineva important.

Din blogosferă, îi citesc cu cea mai mare plăcere şi sufăr ca un câine când treburile mă ţin departe de Google Reader şi de textele lor, pe următorii:

• Cabral, de departe cel mai savuros, spumos şi efortless
• Petreanu, simţ enorm, văz monstruos şi verb pe măsură
• Tolo, singurul jurnalist sportiv care mă face să regret că nu mă pricep la fotbal
• Cosmin Alexandru, newcomer, un om care are ce spune şi care s-a adaptat foarte uşor şi firesc la online
• Mihai, din trio-ul TreiBădică (o să strigaţi “Nepotism!”, o să vă corectez, “Cumnătism!”, pentru “nepotism” trebuie să mai treacă nişte ani şi să înceapă şi Vlăduţ să scrie)

Ceea ce mă subjugă la toţi aceşti cinci este că reuşesc să transmită de foare multe ori emoţii, iar asta este, cred eu, o virtute esenţială a condeierilor.

Nu i-am trecut în listă pe oameni pe care îi citesc şi îi admir în offline, dar care, în textele scrise exclusiv pentru blog, rămân prea adesea nemuritori şi reci (ştiu bine, de altfel, că reproşul îmi poate fi contrapus în oglindă).

În fine, a treia leapşă: tot Simona Tache vrea să-i spun dacă sunt vampir, că prea sunt mort după ţoale. Evident că nu avem voie să răspundem la toate curiozităţile muritorilor, aşa că o să sar peste întrebare, dar nu mă pot abţine să nu pun şi eu una:

• Ce e mai bine? Să fii mort după ţoale sau să umbli cu ţoale de mort? Răspunsul la post restant. Gratis, mamă soacră!

Fundaţia Dan Voiculescu a anunţat anul acesta că

ofera finantare unui tanar admis la programul Harvard Business School a (sic!) Universitatii Harvard, SUA , pentru promotia 2009-2011

Bogdan Gogu a candidat pentru această bursă. Între timp, a fost admis la programul MBA al HBS. Este singurul român de la HBS din această promoţie.

După candidatură, Bogdan n-a mai primit niciun semn de la Fundaţia Dan Voiculescu. Când i-a întrebat de sănătate, a aflat că nu se calificase nici măcar pentru interviul cu Dan Voiculescu întrucât:

Criteriile de selectie pe care noi le aplicam acelor persoane care depun dosare pentru a obtine burse sunt cu adevarat foarte restrictive, iar interviul final il sustin numai acele persoane care au facut dovada unui portofoliu consistent de rezultate dar dovedesc si utilitatea si contributia pentru societatea romaneasca a programelor de studiu pe care doresc sa le urmeze utilizand bursa din partea noastra.

O să trec peste faptul că Bogdan este singurul român care a fost selectat dintre cei 9093 de candidaţi de anul acesta de la HBS. Pot să admit că Fundaţia DV are criterii mai restrictive chiar şi decât acestea. Întrebarea este – care sunt ele? Pentru că aşa-zisul “Regulament” (foto) nu le explicitează, iar eu nu le-am găsit nicăieri pe site-ul Fundaţiei.

Am sunat-o pe Sanda Păduraru, directoarea Fundaţiei DV, care a ţinut să ştie:

• cine sunt eu
• de unde sunt eu
• dacă sunt avocatul lui Bogdan Gogu
• dacă vreau să-l fac pe Bogdan Gogu vedetă
• de ce mă interesează pe mine ce face ea cu nişte bani privaţi

apoi mi-a declarat că

Bogdan Gogu nu s-a potrivit cu criteriile de selecţie ale Fundaţiei pentru bursa pe care ar fi acordat-o Fundaţia dacă ar fi existat aplicanţi care să se potrivească criteriilor.

Am întrebat-o pe d-na Păduraru ce va face Fundaţia cu cei aproape 150,000 de dolari, cât costă un MBA la HBS, pe care acum nu mai are cui să-i dea. Am aflat că ei vor fi puşi deoparte pentru la anul “dacă vor exista candidaţi”.

Părerea mea

E dreptul lui Dan Voiculescu să facă ce vrea cu banii lui. Dacă vrea să dea burse, să le dea cui vrea el. Dar dacă Fundaţia DV anunţă o competiţie publică pentru o bursă de studii şi apoi refuză singurul candidat care întrunea criteriile deja făcute publice, Fundaţia e datoare să explice care sunt criteriile adevărate ale acordării acestei burse, pentru ca viitorii candidaţi să nu-şi mai piardă timpul degeaba.

Sau să spună cinstit că, decât să arunce 150 de mii de dolari de fundul unui absolvent de Harvard, mai bine dă nişte burse pentru bloggeri.

Aşa se comportă o fundaţie respectabilă oriunde în lumea civilizată, indiferent ai cui sunt banii pe care-i administrează.

Prommetre c’est noble, d-le Voiculescu, tenir c’est bourgeois. Nu vă ştiam atât de nobil…

Extra. Daca as fi dintre cei care traiesc pe seama tampeniei CNSAS, m-as juca cu un titlu gen: NOU. D.V. is following you also on Twitter!

Cineva mi-a şoptit că se pregăteşte chiar o emisiune pe Antenă cu nişte dinaozauri din presă, care ar urma să se cheme La Felix Motanul.

Asumarea întregii poveşti cu turnătoria şi bagatelizarea ei în pas de poante mi se pare una dintre cele mai inteligente mişcări de imagine pe care le-am văzut în ultima vreme. Nu ştiu cine îi face rebrandingul lui Dan Voiculescu, dar eu aş vrea să-l scot la o bere pe omul ăsta. Dincolo de rezervele pe care le am faţă de opţiunile lui morale, tipul chiar ştie ce face.