Îmbrăcați în lumină
by dragos bucurenci on 06 Jun 2011 in ars longa vita brevis, mergi pe mana mea
Cel mai bun spectacol văzut la Sibiu a fost, de departe, InTime al companiei lui Pál Frenák, al cărui titlu se poate citi atât “în timp”, cât și “intim” (pe franțuzește), așa cum a observat Pompilius Onofrei la conferința de presă de a doua zi.
Șapte tineri dansează preț de un ceas într-un decor care l-ar fi lăsat visător pe Macedonski. Deși trandafirii și canapeaua roșie invită la decadență, mișcările lor nu au nimic lasciv. Senzual este doar efectul vizual al trupurilor care se completează, se susțin, se oglindesc sau se înlănțuie într-o poezie erotică foarte rafinată. Jumătate din timp, tinerii sunt goi pe scenă fără ca asta să pară vulgar sau inutil. Costumele, și așa destul de sumare, cad cu ușurință la un timp și la o tensiune care nu par deloc căutate.
Dans comunitar
by dragos bucurenci on 24 Aug 2009 in ars longa vita brevis, mergi pe mana mea
Când am povestit despre trupa Biluna şi Centrul Comunitar Rahova-Uranus, spuneam că este, după ştiinţa mea, singurul caz de artă sociala autentică din România. M-am bucurat să aflu între timp că m-am înşelat. Un proiect la fel de interesant şi de o cu totul altă amploare desfăşoară Asociaţia Jungen Rumänen eine Chance! împreună cu soţia [...]
Cvartet pentru lavalieră
by dragos bucurenci on 05 Apr 2008 in ars longa vita brevis
Razvan Penescu si LiterNet va invita la premiera spectacolului de sunet si dans “Cvartet pentru o lavaliera”, de Vava Stefanescu. Spectacolul a fost conceput de Vava Stefanescu si este interpretat de Carmen Cotofana, Mihaela Dancs, Adrian Stoian (dansatori) si Julien Trambouze (artist sonor). Zice Razvan Penescu: Am sponsorizat o idee cu 100 de milioane si [...]
Cele mai comentate
Viață sănătoasă
- Cori Grămescu, antrenoarea mea
- LadyFit, first gym for delicate women
- Olivia Steer (rețete vegetariene)
- Cristi Mărgărit (dietă și fitness)
- Suplimente nutritive
- Cardiomix, anti-aging fitness
- Târgul Țăranului
- Ture cu bicicleta
Voluntari pentru mediu
Cursuri pentru manageri
Noile însemnări pe mail
Se non è vero, è ben trovato
je pense que c'est pour mourir plus vite.



Comentarii