Mi se pare mult mai util şi mai interesant să încerci să vezi în ce fel reuşeşte o măsură politică sau administrativă, luată în numele unui principiu, să pună tocmai acel principiu în practică.

Aşa că nu despre principii vreau să vorbesc în această însemnare, ci despre efectele pe care trei decizii politice despre care s-a discutat în ultima vreme le produc în societate:

• :: Sărăcirea prin îmbogăţire
• :: Injustiţia în numele egalitarismului
• :: Corupţia încurajată prin echitate

Sărăcirea prin îmbogăţire

Prima este creşterea salariilor profesorilor, despre care s-a spus că va creşte calitatea învăţământului, principiul fiind aici că profesorii care câştigă mai mult predau mai bine.

În realitate, creşterea salariilor unei categorii destul de numeroase de bugetari fără ca resursele pentru această creştere să existe în economie (şi asta după doi ani de creşteri salariale în întreg sectorul bugetar de două ori mai mari decât sporul de productivitate a muncii) nu duce la altceva decât la creşterea nejustificată a consumului şi, implicit, a deficitului extern. În aceste condiţii, leul nu poate decât să se deprecieze şi mai mult.

Puterea de cumpărare a tuturor românilor va scădea, aşa că, după ce vor înregistra o iluzorie creştere a nivelului de trai, profesorii vor constata că sunt mai săraci decât erau cu un an înainte. Iar într-o ţară mai săracă, învăţământul nu are cum să fie mai bun.

Cu cuvintele lui Mugur Isărescu,

dacă creşterea nivelului de trai ar fi doar o chestiune de voinţă şi decizie politică, nu am mai avea în lume ţări sărace.

Injustiţia în numele egalitarismului

A doua este plafonarea idemnizaţiilor de maternitate/paternitate. Principiul adus în discuţie (între alţii, şi de Petreanu şi de Zoso, care se opun propunerii ministrului Marian Sârbu, şi de Manole pe Balonul imobiliar, care susţine propunerea) este imperativul egalităţii şanselor. Să vedem, însă, ce se va întâmpla după ce această măsură va fi pusă în practică.

Mamele cu venituri medii şi peste medii vor fi reticente să aducă pe lume mai mult de un copil, asta dacă-l vor mai aduce şi pe acela, în vreme ce mamele cu venituri sub medie se vor simţi încurajate să nască mai mulţi copii. În câţiva ani, numărul copiilor cu mai puţine şanse de realizare în societate va creşte şi va scădea numărul copiilor cu mai multe şanse. O măsură care pretinde că vrea să reducă injustiţia socială nu face altceva decât s-o accentueze.

Corupţia încurajată prin echitate

În fine, a treia măsură care mi-a atras atenţia este plafonarea salariilor şefilor agenţiilor guvernamentale, ale membrilor Guvernului şi ale membrilor administraţiei locale (împreună cu celebra concediere în masă ordonată de ministrul Berceanu). Principiul aici este că nu trebuie să te îmbogăţeşti din banul public. Să vedem cum reuşesc aceste măsuri să pună principiul în practică.

În condiţiile în care vicepremierul României câştigă 2,000 de euro, un parlamentar 1,500, iar directorul unei structuri administrative 1,000, foarte puţini oameni cu competenţe reale de management şi cu o bună moralitate se vor mai simţi chemaţi să facă politică sau administraţie publică în România.

Calităţile care ar trebui să recomande pe cineva pentru a administra o organizaţie cu un buget de câteva sute de milioane de euro îi vor asigura celui care le posedă un job în mediul privat cu un venit între 5 şi 50 de mii de euro. Să renunţi la asemenea venituri pentru un salariu de 1,000 de euro înseamnă să sacrifici din două una: nivelul de trai sau moralitatea. Nu cred pe nimeni în stare să-şi taie un ditai zero din venituri de dragul patriei, aşa că nu-ţi rămân decât două opţiuni: te descurci sau pleci.

În loc să-i înlăture pe cei care se îmbogăţesc din banul public, măsura de plafonare a salariilor şefilor din administraţie nu face decât să încurajeze clasa descurcăreţilor, a celor care nu au niciun frison atunci când amestecă interesul public cu cel privat.

Politica şi administraţia publică devin ocupaţii de lux, pe care ţi le permiţi abia după ce ai făcut avere sau abia când ţi-ai găsit sponsorul dispus să-ţi acopere diferenţa dintre nivelul tău de trai şi salariul de bugetar. În loc să-i elimine pe cei bogaţi şi ticăloşi, măsura îi înmulţeşte, le oferă o justificare facilă şi îi scoate, în schimb, la produs pe cei săraci şi cinstiţi. În numele echităţii, e încurajată corupţia.

Neîntâmplător, cele trei măsuri pe care le-am luat în discuţie se revendică de la stânga. Dar nu e vorba de stânga reală, e vorba de stânga populistă, cea păguboasă şi înşelătoare ca jocul de-a alba neagra.