Posted by dragos bucurenci on March 20, 2009
“gandurile despre separarea indelungata sau ireversibila de un partener cu care avem o relatie apropiata determina o mai mare accesibilitate a gandurilor legate de moarte, intr-o mai mare masura decat alte tipuri de despartiri”
Mickulincer et al, 2002, cit. de Taubman-Ben-Ari O et al. in Death Studies, vol. 32, No. 8, 2008, p. 742
:: de aici
Lucru care-mi aduce aminte de nişte versuri ale lui Topârceanu:
| Toto et l’auto
“Au revoir!”, dit Toto
Et partit en auto
Il n’avait nul souci.
Au tournant dangereux
Il lui creva un pneu…
Toto creva aussi.
Moralité:
Mourir c’est partir un peu. |
|
Toto şi otomobilul
Toto spuse: “Pe curând!”
În maşina lui urcând.
N-avea griji de niciun fel.
La virajul cu bucluc,
I-a plesnit un cauciuc.
Totot a plesnit şi el.
Morala:
Când mori, parcă pleci niţel… |
(traducerea e a lui Romulus Vulpescu)
Posted by dragos bucurenci on March 12, 2009
Am fost părăsit şi am văzut bărbaţi părăsiţi de femei. Sunt convins că motivele pentru care o femeie iese dintr-o relaţie sunt aceleaşi cu cele pentru care bărbaţii fac acelaşi lucru. Dar felul în care părăsesc femeile, asta-i altă poveste…
Cele mai multe dintre femeile pe care le-am văzut părăsind un bărbat au făcut-o cu o demnitate aproape ritualică. Când o femeie se ridică şi pleacă dintr-o relaţie, în jurul ei se face o vreme tăcere. E ca şi cum n-am mai înceta să ne minunăm, din nou şi din nou şi din nou, că o fiinţă înzestrată cu atâta răbdare şi fineţe poate tăia nodul gordian dintr-o dată, cu hotărâre şi cu sânge rece.
Când suferă într-o relaţie de cuplu, femeia e asemenea dragostei din Epistola către Corinteni:
“toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă”.
Dar, ca şi dragostea, ea “nu cade niciodată”. Sau aproape niciodată. Când ajunge la capătul răbdării, când o ultimă picătură umple paharul, revolta ei e spectaculoasă. Şi e aşa pentru că, de cele mai multe ori, se revoltă în cunoştinţă de cauză. Nu bănuie, ci ştie că nimic, dar absolut nimic n-ar mai fi mers în acea relaţie. Pentru că ea, cel puţin, i-a dat toate şansele. În această certitudine îşi găseşte şi tăria şi hotărârea şi sângele rece.
În urma ei rămân un bărbat încă năucit de ce i s-a-ntâmplat şi un număr de privitori impresionaţi de ceea ce au văzut. Dar ea nu mai vede lucrurile astea, pentru că, după ce-a spus ce-a avut de spus, rareori mai priveşte în urmă.
Citeşte mai departe… »
Comments:
Filed Under: elle
Posted by dragos bucurenci on January 29, 2009
de ziua ei
Nu am deosebit niciodata iubirea de cuplu de aceea care se naste intre prieteni. Calitativ, mi se par foarte apropiate. Consider la fel de valoroase iubirile scurte, intilnirile puternice, de tipul blitz-krieg, in care oamenii se devoreaza, se consuma, produc o combustie foarte speciala si se despart; imi plac situatiile in care oamenii se despart cu loc de buna-ziua desi, daca iubirea este foarte mare, nu mai incape buna-ziua.
Citeşte mai departe… »
