De la Emi aflu că, la Londra, în cele mai multe birouri de investment banking există defribrilatoare.

Între timp, în Siberia ninge portocaliu, iar în sudul Balcanilor un grup de kosovari musulmani organizează odată la cinci ani un festival al circumciziei.

Când l-am cunoscut pe Emi, acum aproape doi ani, i-am prezis că va ajunge milionar la 30. Nu părea tipul clasic de whiz-kid wannabe. Emi chiar este un whiz-kid. Anul ăsta, în jelania generală căruia i-am ţinut şi eu isonul, e singurul pe care-l auzeam că dezvoltă, că vinde, că se dezvoltă. Între timp, Emi s-a mutat la Londra, unde tocmai a câştigat Seedcamp, una dintre cele mai prestigioase competiţii pentru start-up-uri. Concret, asta înseamnă o investiţie garantată şi nişte uşi deschise în locuri care-l vor ajuta să meargă mai departe. Mult mai departe. Deci Emi e în grafic cu predicţia mea. N-are decât 23 de ani.

Astăzi Financial Times îl portretizează pe Emi ca reprezentant al valului de antreprenori pe care Marea Britanie îi aşteaptă din estul Europei. Bravo, Emi!

Ambitious start-ups that chose Britain

By Bob Sherwood

When 24-year-old Emi Gal launched Brainient in Bucharest in 2008, he knew the company would not be based in his native Romania for long.

“I realised pretty quickly that if I wanted to do anything on the big stage, I needed to move to London,” says Mr Gal.

He is not alone. Mr Gal is at the forefront of an emerging trend for young, ambitious entrepreneurs from eastern European countries to locate their start-ups in the UK. (…)

More important, he says London’s network of investors and advisers gives him access to wider European and US markets, while the innovative digital technology hub in London provides “momentum and a vibe”.

Winning €50,000 ($63,089, £41,000) in seed funding from Seedcamp and joining the global entrepreneur programme run by UK Trade and Investment, the government department charged with boosting British exports and attracting foreign investment, have helped open doors in London. Overheads have increased but, like most of the new UK-based technology companies that have originated in eastern Europe, the company maintains a technical capability in its native country that keeps costs down.

“My costs literally tripled when I moved here,” says Mr Gal, “but it has paid off. I feel I have done more in a year here than I did in three years in Romania.”

Since moving to London, he has secured further investment and is eyeing an exit from the business in three to four years. (…)

Brainient’s “LayeredBrain” platform allows creators of internet video adverts to add interactive features for extra consumer services or revenue streams. So a car ad might, for example, include layers allowing consumers to click to order a brochure, play a related video game or book a test drive.

Mr Gal, who previously set up an online television channel in Romania that “failed miserably”, says the company was able to build the web-based platform in Romania but “we couldn’t make it work there because it’s a small market and the agencies are not up to date with the latest technologies”. (…)

In spite of the challenges of doing business in a foreign country, and the added costs of setting up in London, there seems to be no going back for the optimistic young entrepreneurs. As Mr Gal says:

“I will definitely found my next company in London.”

Cei doi prieteni despre care vorbesc sunt foarte diferiţi şi nu s-au cunoscut niciodată. Dar amândoi au tras tare ca să ajungă unde sunt acum şi fiecare a scris cu viaţa lui o lecţie despre puterea optimismului. De fapt, dacă mă gândesc bine, singurul lucru pe care-l au în comun este zâmbetul. Sunt oameni pe care nu mi-i imaginez altfel decât zâmbind.

Când l-am cunoscut pe Emi, acum aproape doi ani, i-am prezis că va ajunge milionar la 30. Nu părea tipul clasic de whiz-kid wannabe. Emi chiar este un whiz-kid. Anul ăsta, în jelania generală căruia i-am ţinut şi eu isonul, e singurul pe care-l auzeam că dezvoltă, că vinde, că se dezvoltă. Între timp, Emi s-a mutat la Londra, unde tocmai a câştigat Seedcamp, una dintre cele mai prestigioase competiţii pentru start-up-uri. Concret, asta înseamnă o investiţie garantată şi nişte uşi deschise în locuri care-l vor ajuta să meargă mai departe. Mult mai departe. Deci Emi e în grafic cu predicţia mea. N-are decât 23 de ani.

Mihai e singurul manichiurist pe care-l cunosc. Că şi-a ales o meserie pe care o practică mai mult femeile n-ar fi mare lucru. Dar Mihai a avut ambiţia să-şi deschidă propriul salon şi s-a aruncat în aventura asta într-o perioadă în care mulţi l-ar fi sfătuit să stea cuminte. Clientela lui din lumea bună a Bucureştiului l-a urmat pentru că zâmbetul şi firea lui Mihai sunt cu lipici, aşa că, la doar un an de la deschidere, salonul lui e un succes. Dar acum douăzeci de ani, Mihai nu visa la nimic din toate astea. Acum douăzeci de ani, cel mai îndrăzneţ vis al lui Mihai era o bicicletă. Pentru că la căminul de copii o bicicletă e, de cele mai multe ori, un vis de neatins.

Dar e ceva şi mai frumos în povestea asta. De zece ani, de când s-a făcut om mare şi munceşte la visul lui, Mihai se îngrijeşte şi de visurile celor prea adesea uitaţi: copiii şi bătrânii. A înfiinţat o fundaţie prin care le dăruieşte în fiecare an celorlalţi puţin din zâmbetul lui. Deşi în copilărie n-a avut cine să-i predea lecţia despre generozitate, Mihai este unul dintre cei mai buni oameni pe care-i cunosc.

Şi Cristi Lupşa a vorbit frumos:
[iframe http://assets.whispercast.ro/player/concert-online/player.html?stream_id=%2Fstored%2Fevents%2F2009%2F07%2F08%2Foptimism%2Fsesiunea%2B1.flv 320 244]

:: Optimism2009

Spuneam atunci că a avea succes înseamnă să faci ceea ce ai spus că vei face. Prin obversie, eşecul înseamnă, după mine, să nu faci ceea ce ai spus că vei face.

Din acest punct de vedere, strategia de marginalizare politică a lui Adrian Năstase (asumată explicit – Adriene, nici nu ştii cât de mic ai să devii!) a fost un succes pentru Traian Băsescu, în vreme ce strategia de înlăturare a lui Călin Popescu-Tăriceanu din fruntea Cabinetului mai înainte ca acesta să-şi poată termina mandatul (intenţie asumată, şi aceasta, explicit în mai multe ocazii) a fost un eşec pentru Preşedinte.

Am împrumutat această definiţie de la Eric Berne, care-i numeşte pe oamenii de succes “Prinţi” şi pe cei care eşuează “Broscuţe”. Cu toţii ne naştem Prinţi şi Prinţese, zice Berne, până când părinţii noştri ne transformă, pe cei mai mulţi dintre noi, în broscuţe. Apoi ne chinuim să ne recăpătăm starea originară, dar nu toţi reuşim. Indiciul clar că suntem încă Broscuţe, şi nu Prinţi sau Prinţese, este că nu reuşim în ceea ce ne propunem să facem.

Nimeni nu ne impune aceste ţinte şi e naiv cel care şi le alege în funcţie de ceea ce vede în jur (bani, maşini, reflectoare), pentru că pe fiecare îl mulţumeşte altceva. Şi banii, şi maşinile şi lumina reflectoarelor sunt indicii la fel de bune ale succesului ca liniştea unei familii, câţiva prieteni cu care ai muri de gât, un nume pe un cotor de carte sau o viaţă tihnită departe de zgomotul oraşului. Depinde ce ţinte ţi-ai propus. Dar, odată ce ne alegem aceste ţinte, măsura succesului sau eşecului nostru ca oameni o dă gradul în care reuşim să le atingem.

Cred că putem să ne propunem o groază de lucruri în timpul vieţii şi cred că avem libertatea şi e chiar indicat să schimbăm de mai multe ori macazul. Avem dreptul să jucăm de mai multe ori jocul, e adevărat, dar nu-l putem juca la nesfârşit. Repetiţia înseamnă învăţare, aşa că fiecare ţintă atinsă ne învaţă să ne purtăm mai naturali ca Prinţi sau ca Prinţese, iar fiecare ţintă ratată ne învaţă să ne simţim mai bine în pielea rece şi verde de broscuţă.

Nu mai găsesc înregistrarea discursului de acum trei ani, dar ţin minte că, în mare, asta am spus. De altfel, sunt lucruri pe care le cred şi acum.

P.S.1. Despre cum se obţine succesul în cazul unei organizaţii neguvernamentale, am scris mai demult ceva.

P.S.2. Mingea merge mai departe la Mitrana şi la Paul Olteanu.

P.S.3. Mai vreau să spun un lucru, cu riscul să-i supăr pe Emi şi pe Florin. Trebuie să-mi mărturisesc un handicap: n-am reuşit, nici după atâtea luni de zile, să mă obişnuiesc cu expresia “a face succes”. Am apreciat-o la început ca pe o găselniţă de branding, deşi mi-a zgâriat urechea. Am zis că trece, m-am obişnuit eu şi cu “Pro TV te ascultă ce vezi”, dar n-a trecut, mă zgârie şi acum. Oricât m-aş strădui, pentru mine succesul în limba română se obţine sau se deţine. Dar îmi asum defectul conservator şi nu cer reparaţii. Poate că la anul, pe vremea asta, mă voi fi obişnuit.

Emi Gal e la intersecţia acestor personalităţi, are deopotrivă viziune şi tenacitate, îmbinate armonios într-o fire optimistă şi zâmbitoare, lucru tot mai rar în zilele noastre. Iar ce a realizat până acum din ce şi-a propus mă face să cred că am avut dreptate când m-am jucat de-a mama Omida cu destinul lui. Ţine cineva pariul?

La mai mare!

Dintre bloggeri, au pedalat sau ne-au urmărit de pe trotuar: Adrian Ciubotaru, Bobby Voicu, Dan Dumitrescu, Emi Gal, Florin Grozea, Gabriel Barliga, Tom de la No such things as aliens, Simina, Mihai şi Vlăduţ de la Sarcinaîndoi, Jo Ilie de la The essential bystander (dacă am omis pe cineva, rog să fiu corectat).

Bucureşti, România, iulie 2008: