Every time I do this a child in Africa dies of hunger.

Asta până când, la unul dintre concerte, un scoțian din primul rând a urlat cât l-au ținut bojocii:

Then would you fucking stop doing that?!?!

Mi-am adus aminte de bancul ăsta citind titlul dat acum vreo săptămână de Știrile Pro Tv relatării uneia dintre acțiunile premierului.

Dincolo de faptul că pomii cresc în livadă, nu în pădure, dacă așa stau lucrurile, ca în titlul respectiv, poate că ar fi mai bine dacă primul ministru s-ar abține pe viitor să mai planteze ceva. Orice.

:: trupa Taxi într-un moment de inspiraţie genială. Haz de necaz.

Din păcate, există acum voci în Guvern care sunt la fel de arogante ca pe vremea lui Adrian Năstase.

Mihai Şeitan, care ne spune ce ne spune. Şi, hai s-o spun şi pe asta: chiar Emil Boc, în momentul în care a spus: „Unde aţi văzut cozi?” E aceeaşi aroganţă ca la Adrian Năstase. Îmi pare rău s-o spun.

Cristian Preda, europarlamentar PDL, în Adevărul de ieri

Aud că guvernul Boc pregăteşte pentru septembrie “o serie de măsuri” pentru stimularea economiei. Eu sunt un mic antreprenor din economia asta şi aş vrea, dacă se poate, să rămân nestimulat. Nestimulat de guvern, vreau să zic. La cât de greu merg lucrurile în economia din care guvernul a demonstrat că nu înţelege nimic, stimularea asta o să fie ultima. Ne termină sigur.

Foto: Forbes

Guvernul României are o calitate. E consecvent. De fiecare dată cand vrea ceva, iese altceva. Când vrea să simplifice lucrurile, le complică. Când vrea să scurteze termene, ele devin mai lungi. Când vrea să facă economii, iese mai scump ca înainte. Aşadar, oferta asta de ajutor mă sperie teribil.

Guvernule, îţi promit că dacă nu ne ajuţi, o să ieşim mai repede din criză, şi o să dăm mai mulţi bani la bugetul tău.

:: continuarea pe blogul lui Cosmin Alexandru

Guvernului României

Stimate domnule prim-ministru Emil Boc,

Noi, subsemnații, ne declarăm dezaprobarea față de modul umilitor în care administrația pe care o conduceți înțelege să aplice noile prevederi privind veniturile de natură profesională.

Ni se pare ilogic, absurd și jignitor să fim purtați pe drumuri, lunar, de la o instituție la alta, să completăm niște declarații la fel de absurde. Cei mai mulți dintre noi nici nu sîntem capabili să înțelegem ce ar trebui să completăm.

Domnule prim-ministru, ne declarăm incapabili să ne ridicăm la nivelul guvernului pe care îl conduceți. Cum nu putem schimba poporul, ar fi mai ușor să schimbăm guvernul. Sau guvernul să încerce să coboare la nivelul nostru.

De aceea,vă punem la dispoziție, prin poștă, fiecare în parte, copii ale contractelor pe baza cărora sîntem plătiți. Veți primi din partea noastră aceste plicuri, ca semn al bunei noastre credințe. Ne exprimăm disponibilitatea, ca niște contribuabili onești ce sîntem, să plătim taxele legale, după ce ne veți comunica sumele aferente.

Vom face acest lucru după ce guvernul pe care îl conduceți ne va pune la dispoziție o declarație cadru simplă, completabilă anual, inclusiv în regim online. Am aștepta și scuze din partea unui guvern responsabil. Pînă atunci, noi subsemnații, ne declarăm cetățeni în grevă fiscală.

Cu același respect pe care ni-l acordați,

Subsemnaţii

:: Semnează aici petiţia
:: Citeşte aici ce are de spus Cristian Ghinea

Una dintre cele mai interesante intalniri pe care le-am avut a fost cea cu Sunil Gupta, directorul catedrei de Marketing de la Harvard Business School. Cu doua zile in urma fusese vizitat de primul-ministru al unei tari asiatice, preocupat si el de imaginea brandului de tara. Mi-as fi dorit sa fi fost si Emil Boc pe aici.

Gupta vede patru domenii ale brandingului de natiune: turismul, investitiile straine, exportul, dar si „mandria nationala”. Un branding intern fara de care nu se poate construi ceva viabil in exteriorul tarii. Profesorul crede ca cele patru capitole trebuie sa fie reprezentate de un singur simbol, care sa dea forta si sa lumineze imaginea Romaniei.

Cele mai reusite campanii de branding national in America s-au sprijinit pe filme de mare succes. Crocodile Dundee defineste Australia si astazi, la 12 ani de la lansarea filmului. Spre disperarea australienilor, care au incercat, prin campanii succesive, sa dea o noua dimensiune brandului de tara, folosind simbolul Operei din Sydney, ori, mai nou, un alt film, cu Nicole Kidman – „Australia”. Pe de alta parte, turismul in Noua Zeelanda a crescut cu 30% dupa lansarea filmului „Lord of the Rings”.

Cel putin deocamdata, solutia de promovare a Romaniei in America nu pare a veni dinspre cinematografie.

:: Mihai Ghyka semnează o meditaţie pertinentă despre brandul “România” în ZF. Tolo are şi el un comentariu despre asta.

Mi se pare mult mai util şi mai interesant să încerci să vezi în ce fel reuşeşte o măsură politică sau administrativă, luată în numele unui principiu, să pună tocmai acel principiu în practică.

Aşa că nu despre principii vreau să vorbesc în această însemnare, ci despre efectele pe care trei decizii politice despre care s-a discutat în ultima vreme le produc în societate:

• :: Sărăcirea prin îmbogăţire
• :: Injustiţia în numele egalitarismului
• :: Corupţia încurajată prin echitate

Sărăcirea prin îmbogăţire

Prima este creşterea salariilor profesorilor, despre care s-a spus că va creşte calitatea învăţământului, principiul fiind aici că profesorii care câştigă mai mult predau mai bine.

În realitate, creşterea salariilor unei categorii destul de numeroase de bugetari fără ca resursele pentru această creştere să existe în economie (şi asta după doi ani de creşteri salariale în întreg sectorul bugetar de două ori mai mari decât sporul de productivitate a muncii) nu duce la altceva decât la creşterea nejustificată a consumului şi, implicit, a deficitului extern. În aceste condiţii, leul nu poate decât să se deprecieze şi mai mult.

Puterea de cumpărare a tuturor românilor va scădea, aşa că, după ce vor înregistra o iluzorie creştere a nivelului de trai, profesorii vor constata că sunt mai săraci decât erau cu un an înainte. Iar într-o ţară mai săracă, învăţământul nu are cum să fie mai bun.

Cu cuvintele lui Mugur Isărescu,

dacă creşterea nivelului de trai ar fi doar o chestiune de voinţă şi decizie politică, nu am mai avea în lume ţări sărace.

Injustiţia în numele egalitarismului

A doua este plafonarea idemnizaţiilor de maternitate/paternitate. Principiul adus în discuţie (între alţii, şi de Petreanu şi de Zoso, care se opun propunerii ministrului Marian Sârbu, şi de Manole pe Balonul imobiliar, care susţine propunerea) este imperativul egalităţii şanselor. Să vedem, însă, ce se va întâmpla după ce această măsură va fi pusă în practică.

Mamele cu venituri medii şi peste medii vor fi reticente să aducă pe lume mai mult de un copil, asta dacă-l vor mai aduce şi pe acela, în vreme ce mamele cu venituri sub medie se vor simţi încurajate să nască mai mulţi copii. În câţiva ani, numărul copiilor cu mai puţine şanse de realizare în societate va creşte şi va scădea numărul copiilor cu mai multe şanse. O măsură care pretinde că vrea să reducă injustiţia socială nu face altceva decât s-o accentueze.

Corupţia încurajată prin echitate

În fine, a treia măsură care mi-a atras atenţia este plafonarea salariilor şefilor agenţiilor guvernamentale, ale membrilor Guvernului şi ale membrilor administraţiei locale (împreună cu celebra concediere în masă ordonată de ministrul Berceanu). Principiul aici este că nu trebuie să te îmbogăţeşti din banul public. Să vedem cum reuşesc aceste măsuri să pună principiul în practică.

În condiţiile în care vicepremierul României câştigă 2,000 de euro, un parlamentar 1,500, iar directorul unei structuri administrative 1,000, foarte puţini oameni cu competenţe reale de management şi cu o bună moralitate se vor mai simţi chemaţi să facă politică sau administraţie publică în România.

Calităţile care ar trebui să recomande pe cineva pentru a administra o organizaţie cu un buget de câteva sute de milioane de euro îi vor asigura celui care le posedă un job în mediul privat cu un venit între 5 şi 50 de mii de euro. Să renunţi la asemenea venituri pentru un salariu de 1,000 de euro înseamnă să sacrifici din două una: nivelul de trai sau moralitatea. Nu cred pe nimeni în stare să-şi taie un ditai zero din venituri de dragul patriei, aşa că nu-ţi rămân decât două opţiuni: te descurci sau pleci.

În loc să-i înlăture pe cei care se îmbogăţesc din banul public, măsura de plafonare a salariilor şefilor din administraţie nu face decât să încurajeze clasa descurcăreţilor, a celor care nu au niciun frison atunci când amestecă interesul public cu cel privat.

Politica şi administraţia publică devin ocupaţii de lux, pe care ţi le permiţi abia după ce ai făcut avere sau abia când ţi-ai găsit sponsorul dispus să-ţi acopere diferenţa dintre nivelul tău de trai şi salariul de bugetar. În loc să-i elimine pe cei bogaţi şi ticăloşi, măsura îi înmulţeşte, le oferă o justificare facilă şi îi scoate, în schimb, la produs pe cei săraci şi cinstiţi. În numele echităţii, e încurajată corupţia.

Neîntâmplător, cele trei măsuri pe care le-am luat în discuţie se revendică de la stânga. Dar nu e vorba de stânga reală, e vorba de stânga populistă, cea păguboasă şi înşelătoare ca jocul de-a alba neagra.