După Andrei Pleşu, Eugen Ciurtin continuă seria de conferinţe a Institutului Român de Istorie a Religiilor. Vi-l recomand cu căldură (regret că, fiind la Cluj, nu voi putea participa eu însumi). Eugen este un foarte sârguincios şi inteligent istoric al religiilor, unul dintre intelectualii de toată isprava cu care România se va mândri, cum a făcut-o de fiecare dată, deşănţat de târziu.

Conferinţele Institutului se vor deschide joi 15 octombrie 2009, orele 18:00, la Clubul Ţăranului, cu conferinţa „De ce le vorbeşti lor în parabole?” (Matei 13:10), susţinută de Andrei Pleşu. Conferinţele viitoare vor fi susţinute de Eugen Ciurtin, Bogdan Tătaru-Cazaban, Andrei Oişteanu, Mirel Bănică şi Mihaela Timuş, precum şi de invitaţi ai Institutului, din ţară şi din străinătate.

Nonviolenţa politică şi nonviolenţa olimpică nu mai pot oricum subzista în afara valorilor asiatice care, precedând cu mult drepturile universale ale omului, le pot şi revigora – compasiunea, în primul rând.

Dacă viitorul câştigător al probei de maraton de la Beijing nu va descoperi câte împărtăşeşte în epuizare cu un tibetan – după kilometrul 40, gâfâind într-un aer nesănătos şi doar aparent liber -, va triumfa doar mercantilizarea galopantă. Şi o pace dopată.

zice Eugen Ciurtin în Revista 22. Articolul se numeşte Tibet 2008. Trei tradiţii ale non-violenţei. Un conflict unic.

Tinerii de la Asociaţia Română de Istorie a Religiilor, care editează de 10 ani două periodice internaţionale şi au organizat anul acesta Congresul Internaţional de Istorie a Religiilor la Bucureşti, se luptă de un an şi ceva să înfiinţeze un Institut de Istorie a Religiilor în România, unde, la nivel instituţional, disciplina e sublimă, dar lipseşte cu desăvârşire.

Toată lumea e de acord cu necesitatea înfiinţării Institutului “Mircea Eliade”, pentru care se zbat ARIR, Academia Română şi Ministerul Educaţiei. Evident, nu e loc de dezbatere, pentru că lipsesc personajele din Guvern care frânează procesul. Au, cu siguranţă, cestiuni mai importante la ordinea zilei. Tinerii de la ARIR vorbesc de toate succesele lor de până acum, dar în spatele vorbelor se citeşte oboseala, dezamăgirea, lehamitea.

Oişteanu: “Institutul nu e doar o floare la butoniera Academiei. Lumea de azi nu poate fi înţeleasă fără istoria religiilor. Problematica disciplinei nu e doar una ştiinţifică, e şi una geostrategică.”

Pleşu: “Se tot vorbeşte de un dialog al religiilor ca de un deziderat, ca de o perspectivă eschatologică, spre care religiile tind. Dar omitem că dialogul religios, diversitatea religioasă sunt proprii naşterii oricărei religii. Dialogul religiilor nu trebuie creat, trebuie recuperat.”

Acdemicianul Dan Berindei îşi aduce aminte de Mircea Vulcănescu, care fugea de la minister la Universitate ca să-şi ţină cursul. Pleşu: “Ei, ce bine era dacă-l mai aveam şi astăzi pe Mircea Vulcănescu subsecretar de stat la Finanţe”.

Un doctorand în teologie propune ca Biserica să se implice mai mult în susţinerea viitorului Institut. După dezbatere, le spun lui Andrei Oişteanu şi lui Eugen Ciurtin, Preşedintele, respectiv Secretarul ARIR: “Problema e ca şi rezolvată. Dacă B.O.R. cedează 20% din bugetul Catedralei, în câteva luni aveţi Institut, sediu şi buget cu teren de tenis cu tot.” Oişteanu marşează: “Trebuie doar să-i schimbăm numele în Institutul Mântuirii Neamului”. Problem solved.

Serios acum. Din tot ce-a spus Dan Berindei mi-a atras atenţia un verb. “Se cuvine”, a spus academicianul, “să avem astăzi un Institut care să continue opera lui Mircea Eliade şi să-i poarte numele.” Dacă cineva din Guvernul se întreabă de ce ne trebuie un Institut “Mircea Eliade”, răspunsul ar trebui formulat răspicat: pentru că aşa se cuvine.