Dar în spatele unui conformism destul de strict şi al unor reguli de convieţuire care i-ar mira pe mulţi dintre conaţionalii mei, se ascunde, de fapt, o ţară de basm de care finlandezii se îngrijesc aşa cum ai grijă de serviciul de cafea moştenit de la bunica.

Cele o mie de lacuri nu sunt o metaforă, aşa cum nu sunt nici cele 70 de nopţi albe, în care soarele apune foarte puţin sau chiar deloc. La începutul acestei perioade, care coincide cu solstiţiul de vară, finlandezii celebrează Sărbătoarea Soarelui de la Miezul Nopţii: se organizează petreceri în natură, se aprind focuri plutitoare, iar oamenii petrec până dimineaţă.

Nu-mi dau seama cum e viaţa în restul anului, când zilele sunt scurte şi temperaturile mici, dar cel puţin în perioada asta finlandezii par să ducă o viaţă de invidiat. Deşi guvernul le-a mutat cele mai multe sărbători legale sâmbăta sau duminica, nimeni n-a protestat. Poate şi pentru că petrecerea fiecărui sfârşit de săptămână la cabana personală de pe malul unuia dintre cele o mie de lacuri te face mai înţelegător. Glumesc. E clar că finlandezii sunt o naţie cu o dedicaţie şi o putere de muncă mult superioare celor ale popoarelor balcanice. Calităţi care se reflectă şi în venitul mediu per capita: peste 2,000 de euro lunar.

Dar finlandezii nu sunt doar nişte muncitori disciplinaţi, sunt, ca mai toate popoarele nordice, şi nişte foarte creativi şi simpatici inventatori de obiecte. Am avut ocazia să vizitez Fiskars, un sătuc idilic care găzduieşte o comunitate de inventatori, autorii unei celebre foarfeci ergonomice, vândută până astăzi în întreaga lume în peste 1 miliard de exemplare. Mi-a făcut plăcere să descopăr acest talent pentru a găsi soluţii simple la probleme vechi manifestat la tot pasul: storcătorul de citrice de la hotel, mesele speciale de masaj, un suport de vază confecţionată din PET etc.

Faptul că sunt obişnuiţi să respecte regulile nu-i face mai puţin prietenoşi. Cei mai mulţi finlandezi pe care i-am cunoscut erau binevoitori, chiar joviali, şi transmiteau o stare de bine (una dintre chelneriţele de la hotelul unde am stat studiase la Bucureşti şi a conversat cu noi într-o românească fără cusur tot timpul cât a durat micul dejun; spre mirarea noastră, n-a avut decât cuvinte bune despre România). Adăugaţi, în cazul finlandezelor, o frumuseţe iconică, ireală, de copertă glossy şi aveţi deja schiţa acestui paradis care este, de fapt, Finlanda.

Când am ajuns la Helsinki, mi-am spus că n-aş putea locui niciodată într-o astfel de ţară. Când am plecat, după sejurul petrecut la Langvik, într-un resort dedicat stării de bine şi amplasat, evident, într-un decor cinematografic, după petrecerea excentrică şi cosmopolită Finlandia Midnight Sun, după vizita în creativul şi fascinantul Fiskars, după ultima seară în Helsinki, pe terasa unui restaurant foarte chic, cu lume foarte colorată, totul ambientat de o mică orchestră de jazz, după orele binecuvântate de masaj şi de saună (se zice că sunt mai multe saune decât finlandezi în Finlanda), după tot acest loisir deşănţat, am simţit nevoia să retractez: poate că nu m-aş muta niciodată definitiv în Finlanda, dar o lună sau două pe an le-aş petrece cu drag în această ţară, fie şi numai ca să-mi reîncarc bateriile.