Ieri mi-am continuat expediția în teritoriul cinematografiei nordice, începută excelent în prima zi cu Oxigen (à propos, rulează astăzi de la 11 la Republica și de la 23 la Cineplex, nu-l ratați!).

Am văzut Aleea Regelui, o comedie islandeză de un umor straniu. A ieșit multă lume din sală. Eu m-am stricat de râs la câteva poante, dar înclin să cred că ceilalți spectatori care râdeau fumaseră ceva înainte. Sunetul zgomotului (Suedia-Franța) are un umor mai accesibil, dar e și mai ușurel ca film. Totuși, povestea celor opt percuționiști care cântă la orice altceva decât la tobe e delicioasă.

Vulcanul a fost cel mai greu film al zilei. E o peliculă daneză foarte bine făcută despre o mică dramă familială: îngrijirea unei femei care a suferit un accident vascular cerebral. Mi-a adus aminte de sensibilitatea cu care a turnat Muntean Marți după Crăciun. Filmul nu curge foarte alert, dar emoția și tensiunea sunt bine orchestrate și te captivează până la final.

Totuși, filmul care mi-a plăcut cel mai mult ieri n-a venit din țările nordice, ci din Israel. Potopul e despre maturizarea unui puști într-o familie disfuncțională, cu un tată aviator care se droghează și un frate cu deficiențe psihice, pe care azilul nu-l mai poate îngriji. Actorul care-l joacă pe puști (Yoav Rotman, în foto) e un actor nativ excelent, iar în rolul mamei lui joacă minunat Ronit Elkabetz, pe care am remarcat-o și anul trecut în The Band’s Visit. O poveste spusă cu talent și cu multă căldură.

Recomandări

Azi merg să văd în principal pelicule românești: Principii de viață (de Tică Popescu, cu Vlad Ivanov), Tatăl fantomă (de Lucian Georgescu), Loverboy (de Cătălin Mitulescu, cu Ada Condeescu și George Piștereanu).

Nu ratați Oxigen, dacă nu l-ați văzut deja (mă repet, știu).

De mult nu am mai auzit un eurocrat vorbind în termeni atât de categorici. Viviane Reding, Vicepreşedinte pentru Justiţie, Drepturi Fundamentale şi Cetăţenie al Comisiei Europene, a ţinut marţi la Bruxelles un discurs în care condamnă atât expulzarea romilor de către Franţa, cât şi felul în care guvernul francez a încercat să mascheze aceste acţiuni cu iz de epurare etnică:

Ne confruntăm cu o situaţie la care am crezut că Europa nu va mai fi nevoită să asiste după sfârşitul celui de-al doilea război mondial.

(…) Nu pot decât să-mi exprim adâncul regret că asigurările politice oferite de doi miniştri francezi, mandataţi în mod oficial de guvern să discute această chestiune cu Comisia Europeană, sunt acum contrazise în mod evident de o circulară administrativă emisă de acelaşi guvern.

Rolul Comisiei Europene de garant al Tratatului devine extrem de dificil dacă nu mai putem avea încredere în asigurările oferite de doi miniştri într-o întâlnire formală cu doi comisari şi 50 de înalţi demnitari.

Iar aceasta, doamnelor şi domnilor, nu este o ofensă minoră într-un caz de o importanţă atât de gravă. După 11 ani de lucru în cadrul Comisiei, merg mai departe şi spun: aceasta este o ruşine.

Vreau să fiu foarte clară: discriminarea pe criterii de origine etnică sau rasială nu are ce să caute în Europa. (…)

Personal, sunt convinsă că nu va exista altă opţiune pentru Comisie decât aceea de a adopta proceduri de infringement împotriva Franţei. (…)

Răbdarea mea are limite. Destul înseamnă destul. Niciun stat membru nu trebuie să se aştepte la tratament preferenţial atunci când valori şi legi europene fundamentale sunt în pericol. Astăzi procedăm astfel în cazul Franţei, dar la fel trebuie procedat în cazul oricărui alt stat membru, mare sau mic, care s-ar găsi într-o situaţie similară. Puteţi conta pe mine pentru asta.

:: via Twitter (@Petreanu)

As France and Romania play human ping-pong, hundreds of thousands of children are getting even less schooling than their parents received a generation ago.  Another whole generation of Roma is going to be unemployable unless they start school at the same age as other European children.

:: în The Economist, Leslie Hawke semnează o scrisoare în care prezintă o soluţie eficientă la problema romilor. Citeşte textul integral aici.

Mie unul mi se pare hilar că un stat care cheltuie aiurea o groază de bani în poliţie, justiţie şi în sistemul penitenicar pentru a controla problema romilor nu investeşte într-o soluţie care ar lucra la rădăcina problemei: copiii romi sunt prea săraci ca să meargă la şcoală.

Voi ce părere aveţi?

There is a story about a conversation between General de Gaulle, who, as president of the French Republic, telephoned his American counterpart Lyndon B Johnson, to inform him that France had decided to withdraw from the North Atlantic Treaty alliance.

Since its foundation nearly two decades earlier, NATO had had its headquarters in France. Now NATO would have to move.

Furthermore, de Gaulle added, it was his intention that all American service personnel should be removed from French soil.

“Does that include,” Johnson is said to have replied, “those buried in it?”

Ouch.

:: BBC face o analiză usturătoare rădăcinilor anti-americanismului francez.
:: via Petreanu.