De curând a fost inculpat într-un nou simulacru proces în care riscă o sentinţă de 20 de ani. Este evident că Putin se teme de popularitatea pe care fostul oligarh a câştigat-o de când se află în puşcărie. Dacă şi-ar recăpăta libertatea, acesta ar aduna în jurul său mult mai mulţi susţinători decât reuşeşte să facă actuala opoziţie, fragmentată şi antagonizată.

Povestea lui Hodorkovski mi se pare exemplară pentru conturarea portretului acestui nou ţar rus. După instrumentarea atacurilor cu bombă împotriva propriului popor (atrocităţi care i-au permis ascensiunea la putere în 2000) şi asasinarea cu sânge rece la Londra, în dispreţul întregii comunităţi internaţionale, a lui Litvinenko (fostul agent secret care a refuzat să ducă la îndeplinire şi a dat în vileg ordinele de executare a unor oponenţi ai lui Putin), persecutarea lui Hodorkovski întregeşte portretul unui dictator al cărui cinism este egalat doar de propria sete de putere.

Merită să citiţi scrisorile lui Hodorkovski. Îmi pare rău că n-au fost traduse mai multe, nici în română, nici în engleză.

Iar dacă încă mai aveţi îndoieli că viaţa deţinuţilor politici din Rusia lui Putin e diferită de cea a dizidenţilor închişi de fosta Uniune Sovietică, acest fragment din detenţia lui Hodorkovski vă va risipi îndoielile.

Ten years ago this month, Russia was rocked by a series of mysterious apartment bombings that left hundreds dead. It was by riding the ensuing wave of fear and terror that a then largely unknown Vladimir Putin rose to become the most powerful man in the country. But there were questions about the nature of those bombings — and disturbing evidence that the perpetrators might actually have been working for the Russian government. In the years since then, the people who had been questioning the official version of events began one by one to go silent or even turn up dead. Except one man. Scott Anderson finds him.

• în Tabu (numărul “eco”, ajuns deja o tradiţie pentru care trebuie să-i fim recunoscători Cristinei Bazavan), găzduind dosarul “Mica ecologie”, editat de Cristi Lupşa, despre gesturile mici ale celor pentru care ecologia nu mai e de mult un moft:
  

  Dacă veţi deschide bine ochii (şi veţi închide pentru o clipă televizoarele) îi veţi vedea pe aceşti oameni printre voi. Nu poartă neapărat tricouri branduite, dar se disting printr-un număr de gesturi responsabile, multe dintre ele mici, rutiniere şi greu de observat la prima vedere. Imaginaţi-vă, însă, efectul acestor gesturi când ele vor fi multiplicate de milioane de ori şi aduceţi-vă aminte că secretul oricărei schimbări de mentalitate este răbdarea: nu degeaba spun chinezii că drumul de o mie de Li începe cu primul pas.

  (nu rataţi, în acelaşi număr, Ameninţarea succesului, de Cristi Lupşa, povestea neştiută a Copacului de hârtie, şi Îngerii din jurul ei, de Lavinia Gliga: povestea pe care n-au spus-o nici ziarele, nici televiziunile atunci când au relatat despre fetiţa de 12 ani care i-ar fi infectat cu sifilis pe mai mulţi bărbaţi dintr-un sat vasluian. E un text foarte puternic pentru că vorbeşte, indirect şi cu delicateţe până la urmă, despre noi şi despre complicităţile noastre.)

• în Elle, cu un editorial despre legătura dintre generozitate şi evoluţie:
  

  Evoluţia nu e doar despre adaptare, ea mai are un motor, despre care se vorbeşte mai puţin, deşi Darwin a atras atenţia asupra lui încă din 1871: selecţia sexuală. Poţi să fii tu masculul cel mai adaptat la condiţiile vitrege ale mediului, asta nu-ţi va garanta că vei deveni o verigă de succes în lungul şir de la ameobă la homo sapiens. Mai e nevoie şi ca nişte femele să te bage în seamă şi să te considere demn de a-ţi face urmaşi. Abia combinaţia dintre adaptarea la mediu şi atractivitatea sexuală îţi pot garanta un loc câştigător pe harta evoluţiei.

• pe IQads unde răspund câtorva întrebări pe acelaşi subiect, pornind de la prezentarea pe care am făcut-o la PR Forum, despre biologie şi PR
• în Esquire, cu un comentariu despre stil:
  

  Aşa cum unele mărci de maşini vorbesc indirect despre stabilitatea lor într-o curbă, un bărbat care se află într-un efort voluntar de a se înţelege şi cizela pe sine însuşi vorbeşte indirect despre capacitatea lui de a se adapta într-o relaţie. Desigur, nici într-un caz, nici în celălalt, nimeni nu poate opera cu certitudini. Dar lucrul cu certitudini e oricum ocupaţia favorită a inteligenţei raţionale, în vreme ce deciziile rapide care implică probabilităţi sunt atributele inteligenţei emoţionale.

  dar şi cu o mică recenzie de club:

  De fapt, asta e esenţa Fratelli: e un loc geometric al elitelor societăţii şi, urmându-şi elitele, nu poate fi altceva decât un loc al surprizelor şi contrastelor.

• în GQ, cu cea mai zâmbitoare fotografie a mea pe anul ăsta
• pe GayPride.ro, unde reiau un comentariu mai vechi despre homofobia contondentă şi homofobia latentă care întunecă România
• pe ClubLiteratura.ro, unde răspund câtorva întrebări în calitate de cititor amator
• pe BookBlog, unde recomand trei cărţi: Zăpada lui Pamuk, Ce Ceauşescu qui hante les roumains a lui Cioroianu şi Omul generos a lui Nørretranders
• pe WallStreet, unde, alături de Mihai Ghyka şi de Bobby Voicu, comentez oportunităţile de comunicare pe care le aduce criza.

I am shocked and disturbed to discover that for every Penguin classic or slim volume of poetry on my shelves, I seem to own many more books on getting rich, getting laid, losing weight, winning fights, raising daughters, stopping smoking, learning a language and treating one’s own knees.

I’m a sucker for self-improvement, a junkie for self-help, a crack whore of self-motivation.

Zice Tony Parsons, “heavy weight hard talker” la GQ, ediţia britanică, într-un text intitulat “The Kings of Self-Improvement”. Evident, subscriu.

Mai zice şi că:

But of course there are no shortcuts to anything worth having. If you are losing weight or learning martial arts or building a property empire worth billions, you do not do it in ten easy steps. It takes a lifetime, not a lunchtime. (…)

We crave perfection, enlightment and an end to all cares – physical, financial, sexual, emotional, spiritual. When I buy a book promising to reveal the short cut to sex / a six-pack / that difficult second million, I know I am wasting my time. I know in my heart that I can learn more from one page of Graham Greene than I can from an entire shelf of books promising to make me richer, tougher or thinner.

But I also know that our desire for more than we have is what dragged us from the trees, and what makes us get out of our bed every morning, and what drives us on every day and what may yet lead us to glory. We crave richer. We crave tougher. We crave peace of mind.

And when is it enough?

It’s never enough until your heart stops beating.