- Ai o batistă, mă-ntreba mama în fiecare dimineaţă la poarta casei, înainte să ies în stradă. N-aveam. Şi pentru că n-o aveam la mine, mă întorceam iar în cameră şi-mi luam una. Dimineaţa n-aveam niciodată batista la mine, fiindcă în fiecare dimineaţă aşteptam această întrebare a ei. Batista era semnul că dimineaţa mama mă ocroteşte. În ceasurile şi treburile cotidiene de mai tîrziu, eram pe cont propriu. Întrebarea ai o batistă era o tandreţe indirectă. Una directă ar fi fost jenantă, aşa ceva nu exista printre ţărani. Iubirea se deghiza în întrebare. Doar aşa putea fi rostită sec, pe ton poruncitor, ca şi cum s-ar fi referit la o manevră curentă din procesul muncii. Faptul că-mi vorbea cu asprime chiar sublinia tandreţea. În fiecare dimineaţă eram la poartă, o dată fără batistă şi-o a doua oară cu batistă. Abia apoi ieşeam în stradă, ca şi cum, odată cu batista, o aveam cu mine şi pe mama.

În timp ce noi ne ocupam aici de prostii, scriitoarea germană Herta Muller, născută în România, unde a și trăit până în 1987, a luat Premiul Nobel pentru Literatură. M-am bucurat foarte tare și sincer, însă m-am și întristat repede, dându-mi seama ce va urma: isterie, delir, bătăi românești cu pumnul românesc, în piepturile noastre românești.

Adrian Păunescu o să plângă de emoție, pe muchia leșinului, în brațele moderatorilor de la Realitatea.

Vanghelie, Mihaela Tatu, Mitică Dragomir (hai și Poponeț) își vor revendica cu mândrie acest Nobel, în calitate de români, iar limitele decenței și ale bunului simț vor fi călărite deșănțat, ca de obicei.

Herta Muller e o scriitoare destul de puțin cunoscută în România, dar asta nu va conta. Ea trăiește de 20 de ani în Germania și e cunoscută în lume ca scriitoare germană, însă nici asta nu ne va ajuta să trăim o bucurie temperată.

Declarația “Aș înnebuni dacă ar trebui să trăiesc în România de azi” îi aparține, însă asta nu-l va opri pe președinte s-o decoreze și nici pe toți cei care își vor smulge părul din cap de mândrie națională să și-l smulgă până la ultima șuviță.