Am urmărit-o în primul rând pentru personaje: e o Românie care nu seamănă cu cea cu care ne-am obişnuit. Nu te întâlneşti la fiecare colţ de stradă cu cineva pe care-l cheamă Rosetti, Bălăceanu, Lahovary, Bragadiru, Sturdza, Ghyca sau Cantacuzino.

Ţineam apoi să aflu mai multe despre Radu Miclescu, de a cărui poveste auzisem de la un prieten: boierul Miclescu a avut ambiţia să reconstruiască la Călineşti, în judeţul Botoşani, conacul familiei sale, de unde a fugit când avea 10 ani pentru a evita să fie arestat. Este absolut impresionant ce a realizat acolo, de la renovarea clădirii, reamenajarea grădinii şi până la mobilă, lucrări de artă şi toate micile detalii ale amenajării interioare.

Pe de altă parte, deşi pare o poveste cu happy-end, reportajul îţi lasă un gust amar. În demnitatea cu care încearcă să regăsească rânduiala şi confortul unui trai pe care l-au trăit mai mult şi mai bine părinţii şi bunicii lor, ghiceşti întreagă cicatricea rănii pe care comunismul le-a pricinuit-o când erau copii. De fapt, nici nu trebuie s-o ghiceşti, Radu Miclescu recunoaşte:

Am simţit asta şi ca o datorie de familie şi ca o revanşă împotriva comunismului! Să le arăt că n-au putut să ne distrugă.

Nu, nu i-a distrus, dar le-a luat ceva ce nimeni şi nimic nu le mai poate da înapoi. Boierul Miclescu priveşte într-o parte şi recunoaşte: “Tinereţea. Asta mi-au luat.”

*

Yvette Fulicea, descendenta familiilor Bragadiru şi Costaforu-Caracaş, un rafinat diplomat şi în acelaşi timp o luptătoare pentru moştenirea sa, aşază problema în perspectivă:

“E ciudat! E complicat şi n-ai niciun merit. De fapt, sunt amintirile altora şi sigur că e povestea ta, dar n-ai nicio vină şi n-ai niciun merit”

Nicio vină pentru suferinţa de atunci, niciun merit pentru moştenirea de acum. Şi totuşi, tocmai în asta rezidă continuitatea câtorva dintre aceste familii: în felul în care au ştiut să-şi clădească bunăstarea, dar şi în cât şi mai ales cum au putut să îndure a doua jumătate a secolului trecut. În istoriile lor, moştenirile vin la pachet cu amintirile. Ce moşteniri!, îţi vine să exclami, dar imediat te repliezi: Dar şi ce amintiri…

*

Dar ca să nu închei într-o notă deprimantă, vreau s-o citez pe mama Yvettei Fulicea, Simina Mezincescu, cu o declaraţie care face cât o moştenire întreagă:

Dumnezeu a fost foarte bun cu mine. Fiindcă, dacă nu mi-a dat o inteligenţă ieşită din comun, dacă nu mi-a dat o mare frumuseţe, nu mi-a dat nici sentimentul de ură, nici sentimentul de invidie. Cu asta, mi-a dat un paşaport pentru fericire.

Merită să vă faceţi timp pentru toate cele trei poveşti realizate de Toni Dohotaru. Sunt o gură de aer proaspăt venit, paradoxal, dintr-o Românie mai degrabă apusă.

:: partea 1 | partea 2 | partea 3

Ediţia “Bună ca viaţa” despre Bucureştiul literar cu scriitoarea Ioana Pârvulescu, călătoare în timp între Bucureştiul secolului XIX, Bucureştiul interbelic şi Bucureştiul contemporan, etnologul Şerban Anghelescu, care ne-a făcut introducerea în trei stabilimente celebre în lumea literară (Capşa interbelică, Uniunea Scriitorilor comunistă şi Muzeul Literaturii postcomunist) şi  criticul de artă Adrian-Silvan Ionescu, care se îmbracă şi astăzi cu ţilindru şi papion, colecţionează obiecte vechi şi chiar reconstituie lupte din istoria României alături de Asociaţia 6 Dorobanţi.

“Bună ca viaţa” este produsă de Asociaţia MaiMultVerde cu sprijinul Grupului CEZ pentru TVR1.

Ne-au ghidat în această incursiune invitaţii emisiunii, oameni cu totul şi cu totul speciali:

• scriitoarea Ioana Pârvulescu, călătoare în timp între Bucureştiul secolului XIX, Bucureştiul interbelic şi Bucureştiul contemporan
• etnologul Şerban Anghelescu, care ne-a făcut introducerea în trei stabilimente celebre în lumea literară: Capşa interbelică, Uniunea Scriitorilor comunistă şi Muzeul Literaturii postcomunist
• criticul de artă Adrian-Silvan Ionescu, care a adus cu sine farmecul secolului al XIX-lea: domnia sa se îmbracă şi astăzi cu ţilindru şi papion, colecţionează obiecte vechi şi chiar reconstituie lupte din istoria României alături de Asociaţia 6 Dorobanţi.

“Bună ca viaţa” este produsă de Asociaţia MaiMultVerde cu sprijinul Grupului CEZ pentru TVR1.