Posted by dragos bucurenci on February 14, 2010
- Ai o batistă, mă-ntreba mama în fiecare dimineaţă la poarta casei, înainte să ies în stradă. N-aveam. Şi pentru că n-o aveam la mine, mă întorceam iar în cameră şi-mi luam una. Dimineaţa n-aveam niciodată batista la mine, fiindcă în fiecare dimineaţă aşteptam această întrebare a ei. Batista era semnul că dimineaţa mama mă ocroteşte. În ceasurile şi treburile cotidiene de mai tîrziu, eram pe cont propriu. Întrebarea ai o batistă era o tandreţe indirectă. Una directă ar fi fost jenantă, aşa ceva nu exista printre ţărani. Iubirea se deghiza în întrebare. Doar aşa putea fi rostită sec, pe ton poruncitor, ca şi cum s-ar fi referit la o manevră curentă din procesul muncii. Faptul că-mi vorbea cu asprime chiar sublinia tandreţea. În fiecare dimineaţă eram la poartă, o dată fără batistă şi-o a doua oară cu batistă. Abia apoi ieşeam în stradă, ca şi cum, odată cu batista, o aveam cu mine şi pe mama.
Mi-a dăruit o bună prietenă această poezie în proză pe care Herta Müller a citit-o la primirea premiului Nobel şi care mi-a adus aminte de tandreţea indirectă a mai multor întrebări din copilăria mea. Citiţi întreaga poezie aici. Mie mi-a luminat ziua.
Posted by dragos bucurenci on January 29, 2009
de ziua ei
Nu am deosebit niciodata iubirea de cuplu de aceea care se naste intre prieteni. Calitativ, mi se par foarte apropiate. Consider la fel de valoroase iubirile scurte, intilnirile puternice, de tipul blitz-krieg, in care oamenii se devoreaza, se consuma, produc o combustie foarte speciala si se despart; imi plac situatiile in care oamenii se despart cu loc de buna-ziua desi, daca iubirea este foarte mare, nu mai incape buna-ziua.
Citeşte mai departe… »
Posted by dragos bucurenci on September 17, 2008
“După ce le zgârii un pic suprafaţa, toţi dictatorii sunt unul şi acelaşi lucru.”
În “Sărbătoarea Ţapului” se regăsesc fragmente importante din istoria Republicii Dominicane. Cât de mult vă documentaţi înainte de a scrie un roman?
Mario Vargas Llosa: Întodeauna fac o cercetare documentară, dar nu neapărat pentru a scrie o carte cât mai aproape de adevărul istoric. O fac pentru a mă familiariza cu locul, cu epoca, cu personajele, pentru a avea o anumită siguranţă de sine când scriu. Dar nu urmăresc să redau desfăşurarea evenimentelor aşa cum ar face-o un istoric sau un sociolog. Dimpotrivă, mă folosesc de foarte multă fantezie, de imaginaţie. E drept însă că într-un roman despre un personaj istoric, cum este Sărbătoarea Ţapului, simpla desfăşurare a faptelor, aşa cum au avut ele loc cu adevărat, este respectată. Şi de aici încolo, lucrez în libertate totală.
Citeşte mai departe… »
