abonează-te prin RSS Feed

Thursday, July 29, 2010

De-ale părintelui Justin

Posted by dragos bucurenci on October 18, 2009

De fiecare dată când mă nimeresc la un serviciu religios unde oficiază părintele Justin Marchiş, aştept cu nerăbdare predica.

Are părintele Marchiş un dar de a vorbi despre lucruri care n-au nicio legătură cu slujba, de mă pomenesc trepidând de fiecare dată în aşteptarea subiectului: oare încotro îi vor mai fugi şi astăzi ideile?

Odată eram la o înmormântare. În predică, părintele i-a criticat aspru pe ecologişti, care se îngrijesc mai tare de salvarea planetei, decât de salvarea omului. Vă jur, habar n-avea cine eram şi cu ce mă ocup, predica n-avea nicio legătură cu mine. Dar nici cu răposatul, nici cu altcineva din îndoliata adunare. Era doar unul dintre obişnuitele sale derapaje.

Săptămâna trecută la o cununie. Părintele Justin face referire la pasajul buclucaş din Efeseni (5:22) şi precizează:

Eu le atrag mereu atenţia enoriaşelor că femeia nu a fost făcută dintr-o coastă a lui Adam, ci dintr-o parte a lui. Şi, de aceea, abia aici, în taina cununiei, femeia redevine egală în drepturi cu bărbatul. De aceea, le tot spun feministelor: veniţi la Biserică şi vă cununaţi dacă vreţi egalitate!

Evident, s-a produs ceva rumoare, doamnele din audienţă au schimbat zâmbete, eu i-am urat miresei “Libertate, Egalitate, Fraternitate!”, mă rog, momentul a trecut, cum trec toate excentricităţile părintelui Justin.

Citeşte mai departe… »