În toamnă am răspuns invitaţiei prietenilor mei, Răzvan Crişan şi Traian Bossenmeyer, de a participa la una dintre conferinţele GoMentorship. Le mulţumesc încă o dată pentru că mi-au dat prilejul să vorbesc despre câţiva dintre oamenii fără de care aş fi prea puţin din ceea ce sunt azi.

Am să fac acum o excepţie, pentru că îi priveşte pe mai mulţi candidaţi şi pentru că, oricum, miza primei confruntări a trecut.

M-a deprimat entuziasmul cu care vineri seară atât dl Băsescu, cât şi dl Geoană, dar şi dl Antonescu s-au repezit să răspundă la întrebarea legată de cea mai frumoasă faptă pe care au făcut-o vreodată. Nu răspunsurile propriu-zise m-au indispus, ci însuşi faptul că au ales să răspundă.

Încă visez la un candidat care ar fi avut decenţa să evite întrebarea şi să vorbească despre cea mai frumoasă faptă pe care altcineva a făcut-o pentru el. Am terminat zilele acestea Scrisorile lui Gabriel Liiceanu şi mi-am adus aminte de o vorbă arabă care spune că trebuie să uiţi imediat binele pe care l-ai făcut şi niciodată binele care ţi s-a făcut.

În răspunsurile la această întrebare-capcană am citit suficienţa morală a tuturor celor dintre care avem, faute de mieux, de ales.