Ce-aș lua cu mine “dacă aș face zilnic naveta între Rai și Iad”, vorba poetului.

Se obișnuiește ca cei care pleacă pentru o perioadă mai îndelungată din țară să spună de ce n-are să le fie dor în micul sau marele lor lor exil. România, ca toate țările de pe lumea asta, are destule scăderi, pe care nici cei mai patrioți dintre noi nu i le putem trece cu vederea. Dețin și eu o listă cu sâcâieli, nemulțumiri, enervări, exasperări pe care n-am să le regret și de care am să mă bucur o vreme că voi fi scăpat, dar prefer să păstrez acest pomelnic pentru urechile prietenilor apropiați, cei obișnuiți să ne asculte văicărelile cu mai multă indulgență decât reclamă îndeobște subiectul.

Vreau, în schimb, să vă vorbesc despre crâmpeiele unei Românii de care îmi va fi chiar foarte dor și pentru care am să mă întorc cu drag ori de câte ori voi găsi un răgaz. Din decembrie anul trecut, de când planurile mele de studiu în America au devenit o certitudine, am bricolat această listă de amintiri care vor face parte întotdeauna din bagajul meu afectiv, indiferent pe ce meridian mă vor duce căutările mele:

Mirosul de fân proaspăt cosit pe dealurile din jurul Lereștiului, satul bunicului meu din partea mamei, care m-a învățat să iubesc drumețiile, trezitul de dimineață și ceaiul de plante. Vaierul bine temperat al clopotelor și fuga ciocanelor pe toaca de lemn într-o dimineață de duminică într-un sat de munte. Parada porților de lemn și a caselor monument pe portativul drumului principal din Viscri, Saschiz, Biertan. Liniștea tămăduitoare cu care te înconjoară mozaicul de cruci albe dintr-un cimitir de țară.

Plapuma de ceață care plutește la firul ierbii pe o fâneață din Apuseni și aburii cafelei făcute la primus în fața cortului în acest decor de început de lume. Adrenalina unei traseu care-ți taie respirația pe cheile Râmețului, zâmbetul cu dinții înnegriți după un popas în afinișul din Retezat, perspectivele amețitoare de pe șoseaua Transalpină, durerea plăcută care te furnică la fiecare mișcare după o coborâre cu bicicleta de pe vârful Iezer din masivul Păpușa, beția de aer care te cuprinde pe vârful unei escalade și sfârșeala triumfătoare cu care ajungi în lumina apusului la poale.

Primele raze ale soarelui deasupra unei mări de topaz după o noapte nedormită la Vama Veche. Bufnițele, iepurii, popândăii și vulpile care trec razant în bătaia farurilor când mergi noaptea pe drumul vechi spre mare, prin sudul Dobrogei, sau când te întorci de la Tulcea, prin Capidava și Cernavodă. Priveliștea mântuitoare ca o rugăciune a pelicanilor, lebedelor, stârcilor și cormoranilor care se trezesc alene la cinci dimineața pe meleaua Sahalinului. Lenea crepusculară care te face să adormi cu o carte pe față pe o bucată pustie de plajă la Sfântu Gheorghe sau la Vadu. Mângâierile calde ale soarelui care-ți lichefiază pielea, mușchii și oasele după o baie în apa limpede și verzuie a lacului Erenciuc.

Emoția melodioasă a Oanei Pellea într-un spectacol de teatru pe care-l urmărești cu lacrimi în ochi, baletul lui Alexandru Tomescu pe vioara Stradivarius, desenul grațios al poantelor Monicăi Petrică pe scândura scenei, dramatismul cinematografic al vocii Mariei Răducanu la microfon. Vibrația cathartică a unei săli aplaudând în picioare la TIFF după un film de Mungiu, Muntean, Caranfil sau la Festivalul Enescu la sfârșitul unui concert susținut de Radu Lupu sau de cvartetul Voces. Ateneul Român, Palatul Fundațiilor Regale, Muzeul Țăranului, clădirile lui Marcel Iancu, Palatul Telefoanelor, Kiseleff-ul noaptea.

Generozitatea inepuizabilă a medicilor SMURD, entuziasmul contagios al voluntarilor Asociației MaiMultVerde și ai celorlalte mii de organizații neguvernamentale, încăpățânarea salvatoare și incredibila putere de muncă a oamenilor care, prin activitățile lor sociale și caritabile, fac România mai bună. Articolele lui Radu Cosașu, cărțile și conferințele lui Neagu Djuvara, Lucian Boia, Gabriel Liiceanu, blogul lui Cătălin Tolontan.

Nu în ultimul rând, dați-mi voie să fiu frivol și să închei această listă fatalmente incompletă cu defilarea de femei frumoase și elegante care te fac să întorci capul pe stradă ca ultimul misogin, incapabil să se desprindă de aceste atât de aiuritoare și fantasmatice aparențe în mijlocul cărora a avut norocul de a se fi născut.

:: The One, septembrie 2011

Aș fi vrut să nu fie nevoie să scriu însemnarea asta. Vă mulțumesc dacă o veți citi până la capăt. E despre un om frumos, care merită măcar 5 minute din timpul vostru.

Anul trecut, chiar pe vremea asta, am dat strigare pe blog în căutarea unui asistent personal. Dintre candidaturile primite, una m-a lăsat mască. Dosarul cuprindea, între altele, cea mai scurtă și mai convingătoare recomandare pe care am citit-o până acum. Comit o indiscreție pentru că v-o dezvălui, dar nu am nici talentul, nici concizia semnatarului pentru a v-o descrie pe Andreea:

Dragă Dragoş,

Adresarea sună foarte aliterativ, dar nu mi-am putut da peste mână.

Lumea fiind mai mică decât ne închipuim, am aflat că ai nevoie de o asistentă personală.

Ţi-o recomand pe Andreea Popescu, pe care se întâmplă s-o cunosc. Nu cred că ai face o afacere proastă angajând-o. Dimpotrivă. O ştiu drept un om decis, voluntar şi răzbătător. În plus, are două trăsături aflate, după cum ştii, în grav deficit naţional: caracter şi onoare. Dacă adaugi parolismul, obţii portretul unei tinere cum s-ar cuveni să fie mai multe.

M-aş bucura să primească o şansă – evident, în cazul în care căutările tale mai sunt de actualitate.

Cu gânduri bune,
Radu Paraschivescu

Nu cred că Andreea avea de unde să știe, dar domnul Paraschivescu este un om pe care îl admir de la distanță de multă vreme și pe care am regretat mereu că nu am reușit să-l cunosc îndeaproape. Probabil că nici dumnealui nu-și mai aduce aminte, dar a scris acum mulți ani un articol încurajator care mi-a dat încredere într-o perioadă în care eram foarte tulbure. Așa că veți înțelege de ce m-a mișcat această neașteptată scrisoare.

Citind dosarul, mi-am dat seama că știam despre cine era vorba. Andreea lucra la CanCan și scrisese cu vreo lună în urmă un articol despre una dintre acțiunile noastre, pe care l-aș da și azi de exemplu în școlile de jurnalism din România despre cum se poate face jurnalism atractiv și de calitate. Am sunat-o atunci și i-am mulțumit, dar am fost nedumerit când i-am primit candidatura.

Am chemat-o la interviu ca să aflu ce știam deja – că își căuta o profesie în care să creadă cu adevărat și o organizație unde să muncească pentru alții, nu doar pentru sine și că era, evident, supracalificată pentru postul pe care i-l puteam oferi. Din fericire, mai primisem o candidatură excelentă, a Andrei, iar la MaiMultVerde exista o deschidere la departamentul de Comunicare. Anamaria a fost fericită s-o angajeze, iar eu m-am bucurat de “dubla captură”.

Andreea nu ne-a înșelat cu nimic așteptările, ne-a dovedit că are și priceperea și pasiunea și energia necesare pentru a schimba lucrurile în bine în societatea românească. În iunie, la aniversarea MaiMultVerde, pe fața ei se citea că primise “botezul” organizației. Era extenuată (cred că dormise câteva ore în nopțile de dinainte), dar fericită.

Nu știam, însă, atunci că între grijile ei de zi cu zi mai apăruse una, la început nu foarte semnificativă, dar care s-a dovedit, în timp, cea mai teribilă și mai greu de învins dintre toate.

Cu Andreea și Anamaria la aniversarea MaiMultVerde

N-am să vă povestesc etapele descoperirii. Cred că, în afara Andreei și a celor care au mai trecut prin acest coșmar, niciunul nu ne putem închipui cu adevărat cum e. În august Andreea a fost diagnosticată cu cancer osos (condroblastic osteosarcom). Are 25 de ani și e unul dintre oamenii cu cel mai sănătos stil de viață pe care-i cunosc.

Repet, pentru că tot nu-mi vine să cred: are 25 de ani.

Prințesa Marina Sturdza ne-a spus odată ce a descoperit în sălile de așteptare ale saloanelor de oncologie unde și-a căutat, la rândul ei, tratamentul: cancerul este cea mai democratică boală. Nu ține cont de vârstă, de rasă, de educație sau de origine socială. Dar tot de la Prințesa Sturdza am mai învățat un lucru: că această boală crâncenă poate fi învinsă.

Este ceea ce ne va dovedi și Andreea, sunt convins. Spiritul ei voluntar, are dreptate domnul Paraschivescu, va răzbi și de această dată. Dar are nevoie de ajutorul nostru, al tuturor celor care uităm prea ușor că sănătatea este bunul nostru cel mai de preț.

V-am povestit de multe ori despre astfel de cazuri și v-am îndemnat de fiecare dată să faceți o donație, oricât de mică. De data aceasta mă pun chezaș pentru donația voastră și vă promit că Andreea nu vă va dezamăgi, așa cum nu ne-a dezamăgit nici pe mine și nici pe Anamaria atunci când am chemat-o alături de noi.

Îndrăznesc chiar mai mult. Dacă însemnările pe care le citiți de ani de zile aici pe blog v-au adus măcar o dată un zâmbet sau v-au descrețit fie și pentru o clipă frunțile, evaluați această clipă. În bani. Oricât de mult, oricât de puțin, nu contează. Și 20 de euro înseamnă ceva. Faceți un calcul, de cât vă puteți lipsi luna asta, și donați.

Puteți dona chiar acum 10 lei, folosind cardul bancar, prin sistemul online securizat pus la dispoziție gratuit de MobilPay.

Pentru donații mai mari, puteți folosi sistemul online de mai multe ori sau puteți transfera banii direct în conturile de mai jos:

Contul RON RO18BTRL04601201S65262XX este deschis la Banca Transilvania pe numele Andreea Popescu.Pentru donații in EURO puteți depune bani în contul RO21RZBR0000060011189159 deschis la Banca Raiffeisen pe numele Bogdan Fireteanu (prietenul Andreei).

Operația costă 25,000 de euro, iar cele 14 ședințe de chimioterapie care vor urma câte 3,000 de euro fiecare. Nici Andreea, nici familia ei nu au de unde să strângă atâția bani.

Vă mulțumesc pentru că o veți ajuta să iasă învingătoare din această încercare, iar Andreei îi mulțumesc încă o dată pentru darul minunat de acum un an și pentru energia cu care ne-a însoțit de atunci. Să ne dai mereu curaj, Andreea, și să te faci bine!

A trecut în liniște prin Senat, iar zilele acestea a ajuns să fie supusă votului în Comisia pentru Industrii si servicii din Camera Deputatilor, o propunere de modificare a Legii Minelor 85/2003, care conține niște prevederi, în opinia mea, nu doar abuzive (în raport cu Constituția țării noastre și cu mai multe convenții și tratate internaționale ratificate de România), ci de-a dreptul scandaloase.

De exemplu, orice investitor privat care obţine o licenţă de exploatare are dreptul să exproprieze de bună voie proprietăţile vizate. Iar proiectele de minerit care primesc statut special pot proceda la distrugerea unor monumente istorice clasificate fără a mai fi nevoie de descărcare de sarcină arheologică.

Mai sunt și altele, dar vă las plăcerea să citiți raportul realizat de asociațiile MaiMultVerde şi Alburnus Maior în legătură cu propunerea legislativă iniţiată de senatorii Toni Greblă (PSD) şi Ion Ruşeţ (PDL).

Bine zice Doru Mitrana, noul președinte al MaiMultVerde:

Din clipa în care o instituţie de drept privat va fi în măsură să anuleze unilateral dreptul de proprietate al unui cetăţean român, drept real principal, conform Codului Civil, putem vorbi despre începutul sfârşitului democraţiei în România.

Am lansat ieri la apă, pe lacul Băneasa, echipajele voluntarilor și vedetelor care s-au întrecut la vâsle pe cele șase plute construite din sticle de tip PET și adunate din țară în urma proiectului Grătar Curat 2011, organizat de MaiMultVerde cu sprijinul Golden Brau.

Voluntarii Grătar Curat au construit cu talent și igeniozitate plutele aliniate la start din aproximativ 7000 de PET-uri, lemn, sfoară şi pânză. Echipele au reprezentat cele şase zone în care s-a desfăşurat proiectul (Arad, Brăila, Galaţi, Craiova, Iaşi și București) şi au fost formate din voluntari MaiMultVerde, vedete, jurnaliști și bloggeri.

De pe pluta echipei craiovene, m-am întrecut la vâslit PET-ul cu Alina Pușcaș și Gina Maican, căpitanele plutei ieșene, Antonia Ionescu și Andrei Aradits, actori în serialul „Narcisa sălbatică” și căpitanii plutelor echipei brăilene, respectiv a celei arădene, Mihaela Călin și Crina Abrudan (Antena 1), căpitanele plutelor gălățenilor, respectiv bucureștenilor.

Susţinător al vedetelor a fost Silvian Ionescu, comisarul şef al Gărzii Naţionale de Mediu.

Cu chef de vâslit și cu pluta de plastic sub picioare, concurenții au arătat că locul PET-ului nu este în natură și că e nu doar mai civilizat și mai responsabil, ci și mai distractiv dacă încercăm să-l refolosim.

La sfârșitul cursei, mai mulți vâslași și căpitani de bărci ne-am aruncat în apă, unii ca să sărbătorească victoria, alții ca să ne răcorim după înfrângere.

Câştigătorii cursei de plute din PET-uri au fost: echipa din Iaşi condusă de Alina Puşcaş şi Gina Maican – locul I, echipa din Brăila condusă de Antonia Ionescu – locul II şi echipa din Galaţi condusă de Mihaela Călin – locul III.

La finalul cursei, toți participanții au primit diploma de ‘vâslaș cu PET-ul’ și au fost premiați de MaiMultVerde și Golden Brau.

Peste şase tone de gunoaie au fost adunate din principalele zone de picnic și petrecere a timpului liber din România în cadrul celei de-a doua ediții a programului de responsabilizare socială “Grătar curat”.

Proiectul are ca scop responsabilizarea participanților la activitățile de recreere în natură, în special grătar, în legătură cu importanța păstrării curățeniei în aceste zone naturale de petrecere a timpului liber.

Programul „Grătar Curat”, organizat de Asociația MaiMultVerde și Golden Brau, a mobilizat până în prezent, în cele două ediţii, peste 600 de voluntari din toată țara. Aceștia au strâns peste 20 de tone de gunoaie lăsate în urmă de participanții la activitățile de recreere în natură. Ediția a doua a proiectului a scos în evidență scăderea semnificativă a cantității de deşeuri din zonele vizate, dovedind că acțiunile repetate de responsabilizare a participanţilor la activităţi de recreere dau rezultate.

:: vezi mai multe fotografii de la cursa plutelor din PET-uri pe pagina de Facebook Grătar Curat

După ce a curăţat gunoaiele şi a educat grătaragiii în şase judeţe din ţară, Grătar Curat 2011 lansează la apă echipele voluntarilor şi vedetelor în cursa plutelor din sticle de tip PET duminică, 4 septembrie, de la ora 14:00, pe lacul Băneasa din Bucureşti.

Dacă vrei să navigăm împreună pe sticlele de plastic strânse anul acesta la Grătar Curat și să susținem echipele voluntarilor și căpitanilor de plute invitați, trimite un e-mail de confirmare a participării la voluntar [at] maimultverde.ro și hai la marea îmbarcare!

Cursa va avea loc între stăvilarul dintre Lacurile Băneasa şi Herăstrău şi pontonul de la restaurantul Laguna Blu (vezi harta).

MaiMultVerde şi Golden Brau vor anunţa în prezenţa voluntarilor, a vedetelor, a autorităţilor şi a publicului de pe malul lacului Băneasa, rezultatele Grătar Curat 2011.

„Grătar curat” este un proiect de conştientizare şi responsabilizare a grataragiilor şi picnicarilor derulat de MaiMultVerde şi Golden Brau.

În 2011, activităţi de informare şi responsabilizare au avut loc la Snagov (Complex Astoria), Iaşi (Pădurea C.A. Rosetti), Galaţi (Pădurea Gârboavele), Brăila (Pădurea Lacul Sărat), Arad (Pădurea Ceala), Dolj (Pădurea Bucovăţ).

Galeria Real susţine acţiunile de plantare ale voluntarilor MaiMultVerde prin campania „Dăruieşte un copăcel” şi colectează selectiv sursele de lumină arse, cu ajutorul Recolamp.

Campania de plantare va fi promovată în 24 de Galerii Real din întreaga ţară, unde se vor strânge fonduri pentru reîmpăduririle din toamna acestui an.

Standurile amplasate în Galeria Real oferă informaţii despre campanie şi posibilitatea de a face donaţii online pe www.maimultverde.ro/susține cu sume cuprinse între 10 şi 150 de lei.

Pe termen lung, persoana care face donaţia sau cea care primeşte cadou copăcelul va primi informaţii despre acţiunea de plantare, iar ulterior despre evoluţia copăceilor plantaţi.

:: detalii pe maimultverde.ro

MaiMultVerde te cheamă la Grătar Curat duminică, 24 iulie, în Pădurea Snagov, ca să le dai un exemplu pozitiv oamenilor care nu îşi strâng gunoiul după ce merg la grătar.

Dacă ai peste 18 ani şi vrei să te numeri printre voluntarii MaiMultVerde de la Snagov, scrie până joi, 21 iulie, un e-mail cu subiectul Grătar Curat 2011 pe adresa miruna [at] maimultverde.ro.

Trimite numele, prenumele, vârsta şi numărul de telefon. După înscriere, MaiMultVerde te va contacta pentru confirmarea participării la acţiune şi vei primi mai multe detalii organizatorice.

„Grătar curat 2011” este un proiect iniţiat de MaiMultVerde şi Golden Brau pentru informarea şi responsabilizarea participanţilor la activităţi de recreere în natură.

Organizatorii asigură voluntarilor transport gratuit cu microbuzul din Bucureşti, mâncare şi apă pentru masa de prânz, materialele de curăţenie, tricoul şi şapca de voluntar „Grătar Curat”.

Acţiunea de curăţenie şi informare de la Snagov se va desfăşura timp de o zi. Ora plecării din Bucureşti duminică va fi 8.30, iar returul în jurul orei 16.00.

Hai să curăţăm, să informăm şi să ne distrăm la un Grătar Curat în Snagov!

:: via maimultverde.ro

Avon a avut ideea să pună sub lumina reflectoarelor poveștile excepționale ale mai multor femei obișnuite din România, o idee foarte benefică într-o societate în care deschidem prea rar gura ca să lăudăm, ca să admirăm, ca să ne arătăm respectul.

Profit de această platformă, ca să vă spun câteva cuvinte despre Anamaria, cea mai ecologistă dintre ecologiștii de la MaiMultVerde.

Este dintre acei oameni care s-au lăsat aleși de destin. Se pregătise să devină traducător interpret, dar accidentul cu cianură din anul 2000 de la Baia Mare, orașul ei natal, i-a schimbat definitiv viața. A fost atât de impresionată de impactul devastator pe care accidentul l-a produs în bazinul hidrografic al Dunării, încât și-a dedicat cariera protecției mediului și în scurtă vreme s-a alăturat echipei Greenpeace România.

Când am cunoscut-o mai bine, coordona campania de promovare a unei legi care să interzică mineritul cu cianuri, un proiect inițiat și finanțat de regretatul Edward Goldsmith, fondatorul revistei The Ecologist. A pus atât de mult suflet în această campanie, a convins atâția politicieni și lideri de opinie de pericolul exploatării cu cianuri, încât legea a ajuns în Parlament. Acolo se află și astăzi, subiect de troc politic între PDL, PC, PSD și PNL.

Am fost așa de impresionat de rezultatele acestei campanii, încât i-am propus să se alăture echipei de la Salvați Delta ca manager de comunicare. La scurtă vreme, am dat startul, împreună cu câțiva colegi, unei noi organizații, MaiMultVerde, iar Anamaria a rămas cu vechea echipă, alături de Liviu Mihaiu, de Hanna Ciobanu și de Costel Popa, noul director. Cu ei acolo, știam că organizația e pe mâini bune și că mă pot concentra pe noul proiect.

Când Miruna, directorul de comunicare al MaiMultVerde, a decis să plece la Luxemburg, am știut că va fi greu de înlocuit. Fără să ne vorbim, însă, unul cu celălalt, și ea și eu și ceilalți doi membri fondatori, Doru și Andreea, ne-am gândit imediat la Anamaria. N-a fost o decizie ușoară să-i facem această propunere, pentru că era un om de bază din echipa Salvați Delta. Pe de altă parte, sub mandatul lui Costel, organizația lui Liviu Mihaiu pășise într-o poveste nouă, cu o echipă lărgită și proiecte impresionante.

Am hotărât s-o lăsăm pe Anamaria să aleagă. Nu i-am propus un salariu mai mare (n-aveam de unde), nici o funcție mai importantă. A venit la MaiMultVerde pentru că i s-a părut că în acel moment ce făceam noi se potrivea mai bine cu desenul ei de viață. Liviu și Costel s-au supărat atunci pe mine. Au spus câteva cuvinte pe care n-o să le uit foarte curând. Îmi pare rău și acum că le-am stârnit mânia și că asta a răcit și mai mult relațiile între noi, dar nu regret nicio clipă că am chemat-o pe Anamaria alături de noi. Privind la ce a adus în viața MaiMultVerde și la ce a adus MaiMultVerde în viața ei, știu sigur că, dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceeași decizie.

Am să fiu onest și o să recunosc că la început m-am îndoit că cineva o poate înlocui pe Miruna la cârma departamentului de Comunicare al MaiMultVerde. Anamaria mi-a dovedit contrariul. Are o hărnicie și o putere de muncă pe care numai dedicația absolută pentru o cauză ți-o pot da. Rar am văzut pe cineva care să-și ia mai în serios datoria față de semenii săi, față de valorile sale și față de lucrul bine făcut.

N-am auzit-o vreodată să se plângă, să spună că e prea greu sau că nu mai poate. Singurele dăți când o văd supărată sunt când nu-i ies proiectele. Fiecare apariție a noastră în presă e pentru ea un succes personal. Fiecare cuvânt urât la adresa noastră e o înfrângere.

Uneori îi spun că pune prea mult suflet, apoi îmi reproșez accesul de pragmatism. Adevărul e că, fără oamenii care pun foarte mult suflet, MaiMultVerde ar fi rămas un simplu foc de paie.

Din toamnă, Anamaria va fi director executiv al MaiMultVerde și sper să auziți tot mai des de ea. E unul dintre acei oameni excepționali pentru care merită să dechidem mai des gura ca să-i lăudăm, să-i admirăm, să le arătăm respectul.

Îți mulțumesc dacă vei completa aceste rânduri de recunoștință cu un vot pe pagina Anamariei din cadrul campaniei Avon. Nu pentru că mi-aș dori să câștige, cred că oricare dintre participante merită cu prisosință laurii. Ci pentru că m-aș bucura să știe că povestea ei a inspirat cât mai mulți oameni. Și, cine știe, poate că a și schimbat viața câtorva dintre ei.

În ultimii trei ani, am evitat să-mi exprim foarte tranșant opinia în legătură cu mai mulți demnitari și politicieni români pentru că nu am vrut ca părerile mele să fie confundate cu poziția oficială a Asociația MaiMultVerde, care colaborează cu instituțiile publice în realizarea programelor sale de voluntariat și de protejare a mediului.

Plecarea mea din această toamnă și predarea ștafetei noului președinte al MaiMultVerde, Doru Mitrana, mă eliberează de această auto-cenzură diplomatică.

Pe de altă parte, mi-ar fi părut rău ca textele mele să fie înregimentate în politica mai mult decât partizană a unora dintre publicațiile românești. Gândul.info mi s-a părut întotdeauna o platformă echilibrată, unde cititorii pot găsi mai mult decât opiniile idiosincratice ale unei tabere sau ale alteia.

Sper să reușesc să vă conving că nu fac parte din nicio gașcă de idei sau de interese. Opiniile mele nu mă angajează decât pe mine și sunt gata oricând să ascult argumentele celor care nu sunt de acord cu mine, atâta vreme cât controversa rămâne în limitele civilității și ale bunului simț.