Posted by maimultverde on November 25, 2009
După trei zile de plantări, peste o sută de voluntari ai Cursului de Plantagistică au reîmpădurit 5 ha de pământ dintr-o zonă industrială de lângă Ploieşti cu 25 000 de puieţi de stejar, frasin, paltin şi alte specii ajutătoare.
Cursul de Plantagistică are loc de joi până duminică, 26-29 noiembrie, lângă Șoseaua de Centură-Est şi înscrie în continuare voluntari pe maimultverde.ro.
Cursul rămâne deschis inclusiv celor care au absolvit cele trei zile de plantare alături de MaiMultVerde şi vor să recapituleze cu încă 25 000 de puieţi pe care îi vom planta săptămâna aceasta.
Cursul de Plantagistică este un proiect iniţiat de MaiMultVerde şi Ernst&Young, în parteneriat cu Administraţia Domeniului Public Ploieşti
:: înscrie-te la Cursul de Plantagistică
:: vezi fotografii de la primele zile de plantări pe Flickr MaiMultVerde
:: detalii pe maimultverde.ro
Posted by maimultverde on November 18, 2009
MaiMultVerde şi Ernst&Young au început înscrierile la “Cursul de Plantagistică“ pentru voluntarii care vor să planteze 50.000 de puieţi de stejar pedunculat, frasin şi paltin într-o zonă urbană din Ploieşti, timp de cinci zile, pe 19, 20, noiembrie, respectiv 26, 27 şi 29 noiembrie.
“Cursul de Plantagistică“ va contribui la îmbunătăţirea aerului şi solului din apropierea Şoselei de Centură Est din Ploieşti. Cei 50 000 de puieţi vor fi plantaţi pe o suprafaţă de 10 hectare şi vor acţiona ca o barieră de protecţie împotriva poluării.
:: detalii pe maimultverde.ro, înscrieri pe voluntar[at]maimultverde.ro
Posted by maimultverde on October 27, 2009
Campania de reîmpădurire „România prinde rădăcini” dă startul la voluntariat într-o nouă rundă a plantărilor de toamnă, în judeţele Teleorman şi Timiş.
Dacă vrei să dai o mână de ajutor la plantări, te poți înscrie direct pe site-ul maimultverde.ro şi te prinzi voluntar Maimultverde la „România prinde rădăcini” din toamna lui 2009!
Sâmbătă, 7 noiembrie 2009, va avea loc plantarea de la Sfinţeşti – Teleorman. Înscrierile se fac până în data de joi, 5 noiembrie 2009, ora 15:00.
:: detalii pe maimultverde.ro
„România prinde rădăcini” este o campanie Realitatea Tv susținută de Petrom, cu sprijinul MaiMultVerde și în parteneriat cu RNP Romsilva , cu scopul reîmpăduririi zonelor afectate de viiturile și inundațiile din iulie 2008.
Posted by maimultverde on September 11, 2009
MaiMultVerde îţi întinde o scrisoare către autorităţi, un e-mail către primarul tău şi o mână care colectează selectiv la ONGFest, de vineri până duminică, între 11-13 septembrie.
Solicită pubelele pentru colectarea selectivă a deşeurilor în zona în care locuieşti, pe www.viatadupacolectare.ro!
:: detalii pe maimultverde.ro
Posted by dragos bucurenci on May 21, 2009
Ieri seară, la Ateneul Român, la Gala Societăţii Civile, MaiMultVerde şi-a adjudecat un premiu şi o menţiune şi a fost partener în alte două proiecte, care au primit fiecare câte un premiu.
Am primit Premiul II la Secţiunea “Protecţia mediului” cu Cicloteque (finanţator: Unicredit Ţiriac Bank; partener: Universitatea din Bucureşti). La aceeaşi secţiune, Realitatea TV a luat Premiul III cu “România prinde rădăcini“, un proiect în care suntem parteneri, alături de Petrom şi Romsilva.
Platforma de voluntariat maimultverde.ro (finanţator: Fundaţia Unilever) a primit o menţiune la Secţiunea “Comportament civic şi participare publică”. La aceeaşi secţiune, prietenii de la Tăşuleasa Social au primit premiul III pentru Verde003, un proiect ai cărui co-organizatori suntem, alături de Coca-Cola HBC România. E o recunoaştere pe care Tăşuleasa Socială o merita de multă vreme, e bine că a sosit în cele din urmă, le doresc din suflet să primească la anul Premiul cel mare.
Mi-a făcut plăcere să văd o ediţie mult mai reuşită a Galei Societăţii Civile decât cea de anul trecut. Organizarea mult mai bună, public mult mai numeros şi mai îngrijit îmbrăcat. Mi-a dat senzaţia că oengiştii încep să se respecte mai mult decât o făceau până acum.

Cu Miruna Cugler, manager de comunicare la MaiMultVerde
Citeşte mai departe… »