La ora la care citiți rândurile astea, probabil că-l aveți deja pe Andi Moisescu în blogroll, în Reader și în bara de bookmarkuri, dar țineam să-i spun “Bun venit!” în blogosferă chiar și cu riscul de a vă da o știre deja răsuflată.

Andi Moisescu e unul dintre acei oameni deștepți pe care-i vedeam la televizor în adolescența mea și pe care-mi doream să ajung să-i cunosc într-o bună zi. N-o să vă dau celelalte nume, o să vă spun doar că, atunci când mi s-a îndeplinit această dorință, toți s-au dovedit dezmăgitori și am ajuns să regret că nu am lăsat ecranul de sticlă să păstreze distanța între noi. Andi e singurul pe care îl admir și respect și mai mult de când l-am cunoscut în carne, creier și oase.

Recent și-a făcut blog și jumătatea mai frumoasă și mai sănătoasă a lui Andi, Olivia Steer, dovada vie că poți să mănânci 100% etic și sănătos chiar și într-o țară în care standardul alimentar se târăște cu câteva decenii în urma cercetărilor din nutriție.

Dacă aș fi un CNA al blogosferei, aș zice așa:

Pentru o minte sănătoasă într-un corp sănătos, consumați zilnic blogurile lui Andi Moisescu și al Oliviei Steer.

:: foto: Viva!

Nu vreau să fiu alarmist şi să dau crezare statisticilor care spun că 30% din populaţia adultă a României suferă de obezitate, dar e suficient să deschizi bine ochii pe stradă ca să vezi că românilor le place să mânânce cam mult şi cam prost. N-or fi chiar o treime din ei obezi, dar supraponderali sunt, cu siguranţă, chiar mai mulţi decât atât.

“Grasă şi frumoasă” e o expresie cu tradiţie la noi, după cum tradiţional este şi complimentul “te-ai împlinit, se vede că o duci bine”. Adevărul este că, din păcate, persoanele supraponderale n-o duc deloc bine, ci îşi cumpără cu fiecare kilogram în plus câte un nou bilet la loteria câtorva tipuri de cancer sau la ruleta bolilor cronice precum diabetul de tip II, hipertensiunea arterială şi bolile cardiovasculare. Adăugaţi la asta problemele respiratorii, pe cele articulare şi pe cele psihologice şi aveţi tabloul cavsi-complet al vieţii grase şi deloc frumoase pentru care se pregătesc cei care au uitat că nu trăim pentru a mânca, ci mâncăm pentru a trăi.

Din când în când guvernanţii îşi strâng bine cureaua în jurul pântecelor încăpătoare, îşi încheie cu greu sacourile XXL şi se dau de ceasul morţii în legătură cu problemele de alimentaţie ale românilor. Apoi inventează taxa pe junk-food, bifează problema şi trec la legiferarea altor năzbâtii, să nu cumva să simtă ţara că şede neguvernată.

Am mai spus-o şi îmi face plăcere să mă repet: taxa pe junk-food nu rezolvă absolut nimic. Orice economist ştie că mâncarea proastă, ca şi ţigările şi băutura, sunt produse cu consum inelastic: oricât le-ai taxa, consumul nu scade. Cresc doar contribuţiile la buget. Slabă consolare pentru sistemul sanitar, care trebuie să asigure, la sfârşitul petrecerii, tratamentul pentru toate bolile produse de aceste consumuri excesive.

Ca şi ţigările şi alcoolul, mâncarea proastă şi mâncatul în prostie dau dependenţă, aşa că e o naivitate să crezi că se poate lupta împotriva lor cu instrumente fiscale. Dependenţa despre care vorbesc nu e o metaforă, e o afecţiune cronică, iar cauzele ei se găsesc nu de puţine ori în copilărie.

Suntem educaţi de mici să mâncăm tot, să nu lăsăm nimic în farfurie, iar asta are consecinţe devastatoare asupra sănătăţii noastre. Ne obişnuim să nu luăm în seamă simţul intern al saţietăţii, care ne spune când am mâncat destul, sau învăţăm să ne păcălim propriul corp: înfulecăm repede ca să nu apuce hipotalamusul să tragă alarma de “prea plin”.

Suntem hrăniţi încă de mici cu multă sare, cu grăsimi şi cu prăjeli, iar asta ne formează gustul: mâncarea sănătoasă ajunge să ni se pară fadă. Aurora Liiceanu a explicat foarte plastic acest fenomen în cadrul unei dezbateri despre obezitate pe care am moderat-o acum ceva vreme: ne place să mâncăm ceea ce am mâncat în copilărie; dacă părinţii noştri ne-ar servi piure de gândaci în fiecare zi pe post de desert, am ajunge să considerăm piureul de gândaci cea mai mare delicatesă culinară.

Dintre toate greşelile pe care părinţii le fac în educaţia culinară a copiilor, cea mai nefastă mi se pare abuzul de zahăr. Copiii sunt învăţaţi să mânânce dulciuri de mai multe ori în fiecare zi şi nu sunt puţini părinţii care, din lipsă de timp, de minte sau de suflet, le oferă copiilor lor dulciuri în loc de afecţiune. Desertul de casă, ciocolata din geantă, bomboanele din buzunar, sucurile îmbuteliate şi dulciurile ambalate devin astfel o obişnuinţă zilnică, pe care o învăţăm în copilărie şi de care unii dintre noi nu se mai eliberează niciodată.

Zahărul rafinat este un drog anestezic al cărui mecanism adictiv este similar cu cel al alcoolului sau cel al cocainei. Ştiţi foarte bine că un baton de ciocolată sau o cutie de îngheţată vă fac “să vă simţiti mai bine”. Acesta este motivul pentru care cei care încearcă să consume mai puţin zahăr trec printr-un adevărat sevraj.

În România, consumul anual de zahăr s-a menţinut la acelaşi nivel în ultimii 20 de ani.

“Micşorarea numărului de consumatori a fost compensată de cantitatea mai mare de zahăr pe cap de locuitor”

explică Gheorghe Bejan, Director Executiv al Patronatului Zahărului din Romania, citat de SmartFinancial.ro. Aşadar, în vreme ce populaţia României a scăzut cu 2 milioane de locuitori, consumul de zahăr a rămas neschimbat.

Ce-i de făcut? Eu cred că, dacă mâncatul nesănătos se învaţă în copilărie, aici trebuie intervenit pentru a putea schimba cu adevărat ceva. Iar până când statul va introduce nişte ore de nutriţie în programa şcolară, fiecare părinte se poate întreba dacă nu cumva îşi programează încă de pe acum copilul pentru afecţiunile care îi vor scurta viaţa de om mare.

:: Elle, august 2010

Joi am fost ospătar la bistroul Violetei, un loc unde mănânc gustos şi sănătos de vreun an şi ceva. Violeta mi-a propus ca fetele care servesc la bistro să poarte tricouri cu mesajul “Şi eu susţin MaiMultVerde“, aşa că, pentru a marca această schimbare la faţă a tricourilor, am hotărât să o fac o zi pe gazda bistroului.

A fost o experienţă memorabilă şi m-a făcut să mă gândesc că mi-ar plăcea să am un local al meu, unde să mă întreţin seara cu prietenii. La prânz m-am speriat puţin de ritmul ameţitor în care a trebuit să procesăm comenzile, dar spre după-amiază mi-a venit inima la loc, iar seara, după ce a plecat ultimul client, deja îmi părea rău că experimentul n-a durat decât o zi.

:: Foto: Vlad Bâscă

Am avut şi doi-trei clienţi dificili, dar prefer să mi-i amintesc pe cei agreabili. M-a impresionat teribil un grup care, aflând la faţa locului tărăşenia, a ţinut să facă pe loc o donaţie către asociaţie. De altfel, atât eu, cât şi colegele mele, am donat bacşişul zilei, de peste 100 de euro, către MaiMultVerde.

Cel mai tare m-a bucurat faptul că au venit nişte oameni care nu-i mai călcaseră pragul Violetei şi care mi-au promis că vor reveni. Chiar sâmbătă am dat nas în nas cu doi dintre ei acolo. Şi cu ei mai aduseseră încă un prieten. Înseamnă că mi-am atins ţinta

• Pîine cu făină integrală, in, mac și susan (vegetarian) – 2,5 ron;
• Chifle cu telemea de capră, mentă, susan și stafide (ovo-lacto-vegetarian) – 2,5 ron
• Salată de pătrunjel cu bulgur, avocado, roșii, dovlecei, castraveți, chili, coriandru și lămîie (vegetarian) – 15 ron
• Salată de roșii cu spanac, dovlecei, Mozzarella, oregano și busuioc (lacto-vegetarian) – 20 ron
• Salată de castraveți cu dovlecei, mentă, coriandru, susan, usturoi și iaurt (lacto-vegetarian) – 10 ron
• Supă cremă de mazăre cu mentă (vegetarian) – 10 ron
• Supă cremă de roșii cu scoici, cod alb, chili, portocale, cușcuș și șofran – 15 ron
• Budincă de orez cu mei, dovlecei, semințe de in, floarea soarelui și dovleac, roșii, Parmezan, chili, mentă și coriandru (ovo-lacto-vegetarian) – 20 ron
• Păstrăv românesc la cuptor, cu sos picant de roșii și ardei + mămăligă friptă în ulei de măsline – 35 ron
• Budincă de orez sălbatic cu piept de pui, chimen, ou și smîntînă – 30 ron
• Brioșe cu brînză dulce și ciocolată – 5,5 ron
• Shake de afine cu lămîie și nucșoară / banane cu rom, ciocolată și zahăr brun – 15 ron
• Suc fresh (portocale, mere, pere, struguri, sfeclă, țelină, morcovi, ghimbir – în combinația dorită) – 15 ron
• Clătite cu gem de prune cu nuci și scorțișoară – 2,5 ron
• Tort de mălai cu miere, rozmarin și lămîie – 10 ron
• Prăjitură cu ciocolată, zahăr brun, semințe și fulgi de ovăz – 10 ron
• Iaurt din lapte de capră și bivoliță, cu miere, afine și migdale – 10 ron
• Tort de bezea cu nuci și ciocolată – 15 ron

Rezervări la tel. 310 06 81 / 0722 525 643 / 0724 900 757. Vă aştept cu drag.

Mi-e dor de ceva timp de-acum de ceva f. simplu: de paine cu magiun si o cana cu lapte fierbinte, proaspat muls. Imi amintesc de bunica care facea in fiecare toamna magiun de prune, in curte, la foc; si avea magiunul ala cel mai bun gust, dulce-acrisor si usor afumat…

Din farmecul vacantelor de iarna la tara facea parte binenteles focul din soba cu plita, care se reflecta in tavan in fiecare seara si cu care adormeam. Iar dimineata, cand in camera era deja racoare, ne astepta bunica cu paine, magiun, lapte proaspat…

Ah, si laptele prindea un pic de caimac in cana.

Intre timp eu am crescut si am trecut din ce in ce mai rar pe la tara, iar bunicii s-au stins…dar amintirile nu mi le poate lua nimeni..

Mie mi-a plăcut mult cum au mai scris scris Karin (dar sunt subiectiv, pentru că ne ştim):

Dădaca mea, Taru, era o femeie simplă. Dimineaţa, mă lua de mână şi făceam piaţa, apoi uneori urcam dealul la cimitir să punem flori la mormântul bărbatului ei, coboram spre biserică s’aprindem lumânări pentru vii şi tot în tandem, răzbăteam până la mercerie când Taru avea nevoie de stofă sau nasturi. Aveam 5 ani şi băteam kilometri de-a lungul şi de-a latul Medgidiei, Taru şi cu mine.

Răsplata uneori era o prăjitură excelentă, grunjoasă, pe care Taru o făcea într-un ceaun negru cărbune, şi pe care mi-o tăia felii, ca de tort. Adoram mirosul puţin ars al prăjiturii care se lipea de ceaun, şi cel mai mult îmi plăceau cojile afumate pe care abia le râcăiam cu furculiţa. La sfârşit,Taru mai turna lapte proaspăt şi adăuga un pic de zahăr, mâncam restul de prăjitură aşa, îmbibată şi dulce.

Am pus-o puţin pe mama la încercare când am rugat-o mai târziu să-mi facă prăjitură galbenă ca Taru. Acasă mâncam negrese, bezele şi choux à la crème, care îmi plăceau foarte mult şi totuşi, insistam eu, prăjitura galbenă are cu totul alt gust! Exasperată, mama a sunat-o într-un final pe fosta mea dădacă să afle cu ce mă vrăjise. Au râs amândouă. Păi, mă-mă-li-gă.

Azaleea:

Copilaria mea miroase invariabil a paine la ţăst. Un clopot mare de metal, asezat cuminte pe cimentul curatat cu grija, ridicat apoi cu un scripete pentru a vara sub el focul aprig ce urma a fi indepartat dupa ce isi indeplinea menirea. Si painea cruda asezata apoi peste bruma de cenusa ramasa si acoperita cu clopotul deja rosu de care ma feream si eu si sora si verisorul meu, dar pe care il priveam cu veneratie stiind ce bunatati coace acolo.
Am noroc ca inca mai am bunici la tara. Si ca bunica mea inca este o olteanca zdravana, care lupta cu inversunare cu varsta si care nu admite ca a venit vremea sa “o lase mai moale cu treburile gospodariei”. Vesela, cu sortul patat de bunatatile pregatite in cuptorul cu lemne sau pe soba. Nu admite ca nepotii sa o vada altfel. Si in continuare pregateste painea proaspata, rata pe varza in soba, minciunelele (un fel de gogosi..), ciorba de curcan. Nu face toate astea pentru ca vrea sa para mai tanara. Pur si simplu vrea sa ne mentina mereu vine amintirea copilariei noastre la tara.

Defapt, bunica mea este amintirea copilariei mele. Si scriu azi, aici, pentru ca mi s-a facut un dor nebun de ea.

şi Alina:

Asadar, cuvinte cheie:
amintire,
mincare preferata,
copilarie,
un paragraf – doua.
Sa zicem o copilarie si doua bunici.
In gradina uneia gaseam
cele mai aromate gutui
toamna,
din gradina celeilalte ma saturam
cu cele mai dulci cirese amare
vara.

Doua gradini si doua bunici,
doua capete de tara intre care mi-am prelungit copilaria.
Acum, cu doua borcane de dulceata,
unul de gutui
si altul de cirese amare,
intre doua capete de lume
imi savurez copilaria.

Raluca, sună mâine la Violeta şi fă o rezervare (ai primit o “parolă” pe mail). Azaleea şi Alina, dacă veniţi joi la Violeta şi folosiţi “parola” primită pe mail, primiţi un desert gratis. Karin, ţie îţi datorez un desert când ne vedem.

Joi, 9 septembrie, între orele 11 şi 22, dacă veniţi să prânziţi sau să cinaţi la micul bistro de slow-food Violeta’s Vintage Kitchen (situat în Str. Batiştei, nr. 23, colţ cu Jean Louis Calderon), îmi va face plăcere să vă iau comanda şi să vă aduc delicioasele bucate preparate de Violeta. Joi dimineaţă am să public aici meniul zilei (pentru cei care n-au mai fost niciodată, meniul la acest bistro se schimbă în fiecare zi).

Cu Laura Belecciu şi Radu Naum la Violeta's Vintage Kitchen

Acum un an şi ceva am venit împreună cu Radu Naum şi cu Laura Belecciu la Violeta ca să ne înveţe cum să facem pâine de casă. Mi-au plăcut aşa de mult bistro-ul şi bucatele Violetei, încât am devenit unul dintre obişnuiţii localului. Când vin aici, mă simt ca acasă, aşa că mi-am zis că n-ar strica să mă şi port ca acasă: adică să aşez masa, să-mi invit prietenii şi să-i servesc cu plăcere.

Dacă vreţi să vă număraţi printre clienţii mei de joi, folosiţi cu încredere telefoanele 021 310 06 81 / 0722 525 643 / 0724 900 757 şi adresa de mail restaurant [at] violetas [punct] ro pentru a face rezervări. Bistro-ul e mic, aşa că vă recomand să vă grăbiţi sau să vă alegeţi nişte ore mai puţin aglomerate (15-18).

Vreau, de asemenea, să invit din partea casei o cititoare sau un cititor să ia cina la bistro joi seară împreună cu o prietenă / un prieten. Ceea ce aveţi de făcut pentru a câştiga această cină este să-mi lăsaţi până mâine seară într-un comentariu la această însemnare o amintire legată de o mâncare preferată din copilărie (nu mult, un paragraf-două). Autoarea / autorul celei mai frumoase poveşti (în opinia mea) va câştiga premiul.

Vă aştept joi cu şervetul pe mână să vă puneţi burta la cale şi sufletul în bună pace.

P.S. Am să anunţ tot azi, dar mai pe seară, comentatorii de săptămâna trecută care au câştigat cărţi pe okian.ro

Ca şi în cazul celebrei taxe auto, mă supără faptul că se foloseşte un pretext etic pentru a masca o necesitate economică. Atunci era vorba de o taxă protecţionistă (lucru recunoscut inclusiv de premierul Tăriceanu) fardată ecologist. Am susţinut-o pentru că, întâmplător, eram de acord şi cu adevăratul ei mobil – protejarea locurilor de muncă din industria auto locală.

Acum, însă, vorbim de o taxă menită să întărească bugetul de stat, şubrezit de criză, dar mascată sub pretextul protejării sănătăţii populaţiei. Că alimentele de tip fast-food sunt nocive e în afara oricărei discuţii. Dar problema este dacă această taxă va scădea cu adevărat consumul acestor alimente şi dacă acesta este cel mai bun moment pentru ca ea să fie adoptată.

Ministrul Sănătăţii a făcut analogia cu taxa pe viciu care există în cazul ţigărilor. Analogia e instructivă, pentru că nici în acest caz creşterea preţului nu a scăzut consumul, ci doar calitatea ţigărilor fumate. Mi-aduc aminte, acum mulţi ani, că, după un val de astfel de scumpiri, părinţii mei, fumători înrăiţi de L&M au trecut pe Winchester, iar directoarea şcolii unde învăţam a trecut de pe Kent lung pe Assos. Mă tem că acelaşi lucru se va întâmpla şi cu taxa pe fast-food: oamenii nu vor consuma mai puţine alimente nocive, ci vor consuma la fel de multe alimente, dar mai ieftine, adică şi mai nocive.

Momentul ales pentru această taxă mi se pare şi el nefericit. Opţiunea pentru fast-food este dictată pentru cei mai mulţi de sărăcie, iar a colecta taxe de la săraci în timpul unei crize mi se pare profund imoral.

Cred că o criză ca cea de acum este un bun moment pentru a introduce impozitarea progresivă, pentru taxe pe produse de lux, pentru taxarea moştenirilor. Adică pentru a lua de la cei care câştigă, totuşi, peste medie şi care au de unde să-şi reajusteze consumul. A-i taxa masiv şi indistinct pe cei care deja nu prea au pe unde scoate cămaşa e o politică nesănătoasă din punct de vedere social.

Spun lucrurile astea din perspectiva cuiva care promovează alimentaţia sănătoasă. Dar una este să te asiguri că producătorii şi distribuitorii îşi informează corect consumatorii, ba chiar să-i obligi să cheltuie un procent din vânzări pentru programe de educaţie, şi alta e să pui o taxă la vânzare, pe care s-o colecteze direct statul şi să facă apoi cu ea ce-a făcut şi cu taxa auto şi cu taxele de mediu, adică RIGUROS nimic*.

Încă aştept un sistem de etichetare pe alimente pe care să-l înţeleagă şi pensionarii şi adolescenţii şi ţăranii. Dacă s-ar ocupa cu aşa ceva, ministrul sănătăţii ar rămâne în istorie. Aşa, va rămâne numai în înjurăturile clienţilor de fast-food.

* vă explic altă-dată mecanismul prin care Guvernul a reuşit să transforme, în cazul taxei auto, o taxă nefiscală (adică pe care n-o poate folosi în cadrul bugetului de stat, ci doar pentru destinaţia pentru care a fost creată) într-o taxă fiscală

Cu Radu Naum despre mâncarea sănătoasă (episodul în care facem pâine bio la Violeta’s Vintage Kitchen):

“Bună ca viaţa” este produsă de Asociaţia MaiMultVerde cu sprijinul Grupului CEZ.

I-am invitat pe Radu Naum, care este vegetarian de 13 ani, şi pe Laura Belecciu la Violeta’s Vintage Kitchen să facem împreună aluatul pentru o pâine de casă sănătoasă: cu făină integrală şi cu toate ingredientele provenind din agricultură bio. Violeta’s Vintage Kitchen e unul dintre puţinele bistro-uri din Bucureşti unde, dacă s-ar putea, mi-aş face abonament: meniul e în fiecare zi altul, iar toate mâncărurile sunt, pe cât de gustoase, tot atât de sănătoase.

Reportajele emisiunii fac o incursiune în bucătăria plină de cărnuri şi grăsimi a nunţilor tradiţionale româneşti, prezintă o grădiniţă unde copiii învaţă să mănânce sănătos şi să pregătească mâncarea, dar şi alte restaurante unde se serveşte mâncare sănătoasă.

Iar la sfârşit, pentru că “Bună ca viaţa” îşi propune să vă facă viaţa mai frumoasă fără un efort prea mare, vă arătăm cum să preparaţi un mic dejun sănătos, gustos şi plin de energie în mai puţin de zece minute.

Foto: Anna Todiraş

Emisiunea se difuzează în reluare sâmbăta de la 11.30.

Aşa cum v-am spus şi lunea trecută, am ţinut seamă de multe dintre comentariile voastre, dar, cum a doua şi a treia ediţie erau deja în lucru la data difuzării primei ediţii, veţi vedea cele mai multe modificări de la ediţia a patra.

“Bună ca viaţa” este produsă de Asociaţia MaiMultVerde cu sprijinul Grupului CEZ.