Aşa că m-am hotărât să înfrunt şi eu măcar o zi, două pe săptămână vremea mizerabilă care pune stăpânire pe Bucureşti.

Amalia mi-a făcut cadou o cagulă de motociclist, pe care, din păcate, am rupt-o din prima zi. Noroc că-mi spusese de unde se pot cumpăra, aşa că m-am înfiinţat cu bicicleta la magazinul din staţia de metrou Romană (bine că nu era nici un motociclist pe-acolo, ar fi putut crede că vreau să le iau la mişto hobby-ul). Pe lângă cagulă, care-ţi lasă nasul şi ochii descoperiţi, mi-am luat şi un fel de mască pentru partea de jos a feţei, care acoperă ochii şi nasul, foarte bună şi pentru că mai filtrează pulberile din aer. Din păcate, n-aveau decât mărimea S şi mă strânge prea tare, aşa că n-o pot purta.

De la AS Sport mi-am luat o “cască de iarnă”, adică una cu mai puţine găuri. L-am ţinut minte pe Marius Vintilă, care venise cu aşa ceva astă-vară şi se plângea că ţine de cald. Inconvenient de care acum am mare nevoie. Tot de la AS Sport mi-am luat şi nişte mănuşi mai groase şi lentile galbene pentru ochelari, ca să-i pot purta şi când nu e soare.

E drept, cu cagulă, cască şi ochelari, arăt ca un Ninja pe două roţi. Dar dincolo de efectul vizual, toată armura asta chiar e eficientă. Pentru că, pedalând, chiar te încălzeşti, singura problemă rămân suprafeţele expuse: faţa şi mâinile. Miercuri şi joi, zilele când am circulat pe bicicletă (cred că au fost vreo 5 şi 8 grade), chiar m-am simţit bine.

Nu am însă o soluţie pentru când pe jos vor fi bălţi, zăpadă sau zloată, pentru că nici o apărătoare şi nici o husă nu te protejează de stropi.

Şi trebuie să fac rost de masca pentru nas la mărimea potrivită, pentru că sub 5 grade aerul trebuie trecut printr-un filtru înainte să-l inspiri cu 25 de km/h.

Bref, se poate pedala şi pe frig. Am mai văzut zilele astea doi biciclişti, cu siguranţă nu sunt singurul care face opinie separată de la ideea ca bicicleta trebuie ţinută iarna-n casă.