Tag Archives: meserie
Cum să-ţi pierzi timpul cu folos

Cum să-ţi pierzi timpul cu folos

Lui Mihai Călin nu i-a fost uşor să-şi urmeze pasiunea. A picat la facultate într-o vreme în care asta te condamna la doisprezece luni de muncă forţată, intitulate pompos “serviciu militar obligatoriu”. Dar Mihai nu s-a lăsat, iar liniştea pe care o degajă în acest interviu ar trebui să fie o lecţie pentru toţi cei care se tem să-şi urmeze visele:

Ţin minte că eram la curs, la matematici speciale, şi parcă suspendam timpul acela. Nu mai auzeam ce se vorbea în jur şi scriam pe o foaie ”teatru”. Apoi ştergeam, să nu vadă nimeni. Apoi scriam ”actorie”. Şi iar ştergem. Şi după aceea brusc îmi dădeam seama că sunt de fapt la curs…

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 2 }

Ce te faci când nu ştii pe unde s-o apuci

M-apucă râsul când mă gândesc la ce mi-am dorit eu să devin când o să mă fac mare. Reiau doar câteva dintre opţiuni, ca să vă faceţi o idee despre cât de hotărât am fost în ce priveşte cariera: în plin regim comunism, prin ’86-’87, deci pe la 5-6 ani, planul era să ajung secretar [...]

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 44 }