Am început anul cu o ediţie “Bună ca viaţa” dedicată râsului. Am râs împreună cu Teo, Vio şi Costel, făcătorii de stand-up. Am stat de vorbă cu Hanno Hoefer, care a imortalizat pe peliculă hazul de necaz care se făcea în anii ‘80, apoi am făcut un salt până în zilele noastre şi i-am luat la întrebări pe Eugen Erhan şi pe Tudor Muscalu, părinţii lui Fredo şi Pid’jin, cei doi porumbei diabolici care vor să distrugă lumea.
Între reportaje, am stat la o şuetă cu George Ivaşcu, directorul Teatrului Metropolis şi, după ştiinţa mea, singurul actor care se poate lăuda cu o teză de doctorat în logica absurdului.
La cererea publicului admirator (care a asaltat casa de bilete a Teatrului Metropolis, a trimis scrisori de ameninţare directorului teatrului, l-a hărţuit cu petiţii pe ministrul culturii şi a făcut greva foamei în faţa Preşedinţiei), am hotărât să mai jucăm două reprezentaţii ale spectacolului de teatru de amatori
Pas de deux. Perechi în pragul unei crize de nervi Luni, 7 aprilie şi marţi, 8 aprilie Ora 19:30
Teatrul Metropolis
Am făcut-o şi pe-asta. Am jucat teatru. Ne-am adunat 11 oameni şi Oana ne-a învăţat să ne jucăm frumos. Am aflat că e mult mai mijto să joci teatru pe scenă decât în viaţă. A fost cel mai frumos cadou pe care mi l-am făcut în 2007. Pentru că merit
Fragmente de amintiri
La antepenultima repetiţie, când spectacolul în sfârşit s-a legat, Oana ne-a arătat-o pe una dintre cabiniere care stătuse în sală. “Am văzut-o cum s-a stricat de râs o oră întreagă. Înseamnă că v-a ieşit!”
Scena e un drog. Când ieşi din culise nu mai simţi decât energie. Calmează orice durere şi descarcă cisterne de serotonină în creier. Eşti pur şi simplu natural high…
