Valea Plângerii
Posted by dragos bucurenci on July 24, 2009
E de mirare că încă nu există în România un show de televiziune “Bocesc pentru mine”. Sau “Plânge-te!”. Pentru că, hai să nu fim modeşti, asta e o treabă la care chiar ne pricepem.
Dacă aţi mers măcar o dată în viaţă cu taxiul în Bucureşti, ştiţi despre ce vorbesc. Taximetriştii sunt cei mai nemulţumiţi români. Şi nu se sfiesc s-o spună. Fiecărui client, din nou şi din nou şi din nou. Îi supără politicienii, jurnaliştii, edilii, ţiganii, patronul, şoferii proşti, proştii făcuţi grămadă, şmecherii, şmecherii cu bani, destinul ingrat al ţării, femeile la volan, clienţii nesimţiţi, clienţii în general. Retorica de care sunt capabili pentru a înfiera toate bubele societăţii nu e egalată decât de măiestria cu care le iau faţa colegilor de trafic.
Taximetristului nemulţumit ar trebui să i se ridice o statuie în fiecare oraş al ţării pentru că întruchipează perfect două dintre cele mai populare modalităţi de pierdere a timpului la români: bombănitul şi plânsul de milă. Iar dacă nu sunt bani de statui, măcar nişte arteziene. Până când să n-avem şi noi un Manneken Pis al nostru?
Mai ales că românii nu se plâng de ieri, de azi. Bocitul e o instituţie cu tradiţie în satul românesc şi, când spun asta, nu mă refer doar la bocitoarele de profesie. Ştirile de acum un veac şi jumătate confirmă acest lucru:
“Bună seara, doamnelor şi domnilor, începem jurnalul din această seară cu o corespondenţă specială de la Iaşi. Mihai, ai legătura, spune-ne care e starea de spirit a oamenilor.”
“Bună seara, Andreea, sincer îţi spun, nu foarte bună: de la Nistru pân’ la Tisa, tot românul plânsu-mi-s-a…”
“Mulţumesc, Mihai, îi dăm acum legătura la Răşinari lui Octavian, câteva zeci de ani mai târziu. Tavi, spune-ne, te rog, dacă aşa stau lucrurile, într-adevăr şi în nord-vestul ţării.”
“Bună seara, Andreea, ce să-ţi spun, într-adevăr, cam aşa stau lucrurile: la noi de jale povestesc a codrilor desişuri, şi jale duce Murăşul, şi duc tustrele Crişuri.”
“Mulţumesc, Tavi, iată, dragi telespectatori, cum jalea devine o stare empatică a întregii naturi, mereu în comuniune cu poporul nostru. Revenim, după un scurt moment publicitar, cu ştirile sportive.”
