Tag Archives: minerit
Lege fărădelege

Lege fărădelege

Zilele acestea a trecut de Senat în Comisia pentru Industrii si servicii din Camera Deputatilor o propunere de modificare a Legii Minelor 85/2003, care conține niște prevederi, în opinia mea, nu doar abuzive (în raport cu Constituția țării noastre și cu mai multe convenții și tratate internaționale ratificate de România), ci de-a dreptul scandaloase.

De exemplu, orice investitor privat care obţine o licenţă de exploatare are dreptul să exproprieze de bună voie proprietăţile vizate. Iar proiectele de minerit care primesc statut special pot proceda la distrugerea unor monumente istorice clasificate fără a mai fi nevoie de descărcare de sarcină arheologică.

Mai sunt și altele, dar vă las plăcerea să citiți raportul realizat de asociațiile MaiMultVerde şi Alburnus Maior în legătură cu propunerea legislativă iniţiată de senatorii Toni Greblă (PSD) şi Ion Ruşeţ (PDL).

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 4 }
Istoria suferinței

Istoria suferinței

N-am mai trăit așa ceva de când am vizitat ruinele de la Pompei. Ca valoare istorică, Pompeiul e cu zece clase peste Roșia Montană, dar am avut aceeași senzație de istorie care poate fi palpată, de clipă cotidiană înghețată acum mii de ani și păstrată aproape intactă până în zilele noastre.

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 15 }
tourism-final

Nu vrem bani, nu vrem valută, vrem ca RMGC să nu ne… distrugă patrimoniul cultural

Despre conflictul Roșia Montană aţi auzit deja, de ani buni. De o parte sunt niște oameni care vor să investească în România foarte mulți bani ca să câştige şi mai mulţi bani, iar de cealaltă parte sunt niște oameni care spun că banii nu justifică distrugerea unei zone importante din patrimoniul cultural și natural mondial. [...]

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 2 }

Bruxelles-ul ar putea interzice mineritul cu cianuri

Astăzi, la Bruxelles, Parlamentul European dezbate propunerea de rezoluţie iniţiată de Daciana Sârbu în legătură cu mineritul cu cianuri. Este o rezoluţie care ar putea avea un impact direct asupra proiectului minier de la Roşia Montană: în cazul în care Comisia Europeană ar da curs acestei potenţiale rezoluţii şi ar interzice utilizarea tehnologiilor de minerit [...]

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 15 }

Roşia Montană

Ultima oară mi-am dat cu părerea despre proiectul minier de la Roşia Montană acum doi ani, într-un editorial publicat în EvZ. Între timp, opinia mea a rămas aceeaşi, dar nu am simţit nevoia s-o reiau. O fac acum, stimulat şi de comentariile Dacianei Sârbu în marginea unei conferinţe organizate de Roşia Montană Gold Corporation la [...]

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 17 }