Îmi spunea un diplomat străin acum câteva zile – “Ştiu că nu vă vine să credeţi, dar a fost o campanie democratică. Asta e esenţa democraţiei. Sigur, a democraţiei à la roumaine. La voi, politica un fel de ceartă în familie:

- Tu nu speli niciodată vasele!
- Tu nu ridici niciodată capacu’ la veceu!
- Mi-a zis ăla micu că l-ai pocnit!
- Parcă tu nu vii beat acasă!
- Unde-s banii de lumină?
- Ce-ai făcut cu ăia pe care ţi i-am dat?
- Nu fi obraznică, te pocnesc!
- Săriţi, mă violeaaază!

Dar şi asta e democraţia…”

Avea dreptate. Şi nu doar cu privire la dezbaterea electorală dintre candidaţi şi dintre partidele lor. Toată societatea pare să se fi înrolat în tabăra cuiva (ori în tabăra anti-cuiva), iar lupta se dă peste tot cu aceleaşi arme şi cu aceeaşi brutalitate. Se trage deopotrivă în steagurile albe, în personalul medical şi în ostatici.

Îţi vine să-ţi iei câmpii când te gândeşti că tot acest entuziasm belicos ar fi demn de o cauză mai bună şi că urmează alţi patru ani de lâncezeală. Prea ne-am înfierbântat, ia să ne mai şi odihnim o ţâră…

Îndrăznesc să spun că aproape nu mai contează cine va câştiga, pentru că de pierdut am pierdut cu toţii: campania asta ne-a arătat mai limpede ca niciodată cum stăm, cine suntem şi cât ne taie capul.

Votez, nici nu încape vorbă, dar, vorba lui Jeg, nu-mi fac iluzii.

*

P.S. Între puţinele momente de decenţă şi normalitate ale acestei campanii, vreau să punctez interviurile luate de Tolo lui Traian Băsescu şi lui Mircea Geoană. Avem nevoie ca de aer de oameni politici care să merite astfel de jurnalişti.

Am să fac acum o excepţie, pentru că îi priveşte pe mai mulţi candidaţi şi pentru că, oricum, miza primei confruntări a trecut.

M-a deprimat entuziasmul cu care vineri seară atât dl Băsescu, cât şi dl Geoană, dar şi dl Antonescu s-au repezit să răspundă la întrebarea legată de cea mai frumoasă faptă pe care au făcut-o vreodată. Nu răspunsurile propriu-zise m-au indispus, ci însuşi faptul că au ales să răspundă.

Încă visez la un candidat care ar fi avut decenţa să evite întrebarea şi să vorbească despre cea mai frumoasă faptă pe care altcineva a făcut-o pentru el. Am terminat zilele acestea Scrisorile lui Gabriel Liiceanu şi mi-am adus aminte de o vorbă arabă care spune că trebuie să uiţi imediat binele pe care l-ai făcut şi niciodată binele care ţi s-a făcut.

În răspunsurile la această întrebare-capcană am citit suficienţa morală a tuturor celor dintre care avem, faute de mieux, de ales.

Pentru 15 ani românii au fost lăsaţi în urmă. Acum au fost regăsiţi.

Când am fost în Craiova am văzut în piaţă săgeţi care arătau spre diverse capitale europene. Şi există o săgeată care arată spre pământ şi pe care scrie “Uniunea Europeană 0 km”. Mândria pe care o au aceşti oameni de a fi membri ai EU este impresionantă.

Daniel Dăianu, una dintre cele mai strălucite minţi pe care le are România:

UE nu este o uniune în sensul în care SUA sunt o uniune. Trebuie să ne obişnuim cu asta.

UE şi statele membre trebuie să ajungă la reglementarea comună a pieţelor financiare. Este un mit că acestea se pot auto-reglementa.

Atât UE, cât şi SUA sunt “overstretched”. Acum mulţi ani se vorbea de deficitul de democraţie la nivel global. Gândiţi-vă la cât a ajuns el acum.

Cred că Turcia este tot mai puternică, atât politic, cât şi economic. Cred că Turcia poate juca un rol important şi înăuntrul şi în afara UE.

Mario Moretti Polegato este preşedintele şi fondatorul companiei inovatoare de încălţăminte Geox. Şi el citeşte. Greu de urmărit.

Robert K. Steel este preşedintele Institutului Aspen şi fost CEO la coroporaţiei Wachovia. Din 1976 până în 2004 a lucrat cu Goldman Sachs, de unde s-a retras ca vicepreşedinte. (Găsiţi aici o scurtă declaraţie video care i-a fost luată cu aceeaşi ocazie de Hotnews).

Trebuie să acceptăm că avem o mare responsabilitate pentru acei oameni care nu sunt la fel de bine poziţionaţi ca noi în ierarhia sistemului financiar.

Problema principală este cum ne asigurăm că marile instituţii financiare sunt destul de solide pentru a trece cu bine prin perioade de volatilitate financiară.

Claudio Zito este CEO şi country manager la ENEL România.

Criza globală a mărit discrepanţele între state şi între cetăţeni, între bogaţi şi săraci. Dar într-un fel a creat şi mai multă solidaritate. Băncile centrale şi guvernele au discutat mai mult cu industria, a fost mai mult dialog social.

Ar trebui să existe o abordare comună a UE legată de băncile centrale? Daniel Dăianu:

Sigur că da. Dar e puţin probabil că se va întâmpla. Degeaba avem o monedă unică, dacă politicile fiscale rămân prerogative naţionale.

Problema liberei circulaţii a forţei de muncă. Cât de importantă este? Mario Moretti Polegato, care este şi consul onorific al românilor în nord-estul Peninsulei, vorbeşte două minute fără să răspundă la întrebare. “Lucrurile se schimbă”, asta am reţinut.

Claudio Zito:

Dacă va exista libertate de mişcare dintr-o ţară în alta, va exista şi o legiferare a acestei mişcări. E importantă nu doar migraţia forţei de muncă, ci şi transferul de tehnologie.

Întrebare din public: sunt puţin îngrijorat că o politica fiscală europeană uniformă ar limita creşterea economică a UE. Daniel Dăianu:

Nu am spus “uniformă”, am spus “comună”. Cum împarţi în mod echitabil greutatea unei crize ca cea de acum dacă nu ai reglementări comune şi un supervizor comun?

I-am întrebat pe Daniel Dăianu şi pe Robert K. Steel ce scenariu li se pare mai plauzibil pentru evoluţia crizei care, cred foarte mulţi, a ajuns la cel mai jos punct: va urma o evoluţie în formă de V, de W sau de U şi care va fi traiectoria pentru estul Europei? (moderatorul a ales să răspundă altcineva)

Robert K. Steel:

Cred că recuperarea va fi diferită peste tot în lume. În unele locuri va fi rapid, în America mai lentă, în Europa încă nu ştiu.

Stephen Beguin:

Pieţele dezvoltate îşi vor reveni mai repede, cele în dezvoltare se vor recupera şi mai repede sau deloc. Nu ştiu unde va fi România în acest al doilea grup.

Introducerea o face Mircea Geoană, preşedintele Aspen România. O primă impresie: nu reuşesc să-mi dau seama unde greşeşte, dar încă dă senzaţia că vorbeşte în sloganuri, în idei primite de-a gata. Ideile nu sunt deloc rele, dar nu “trec”, pare că le lipseşte portanţa. Oricum, e plăcut să vezi un politician vorbind în cunoştinţă de cauză despre situaţia politică şi economică globală.

Am crezut timp de 20 de ani că integrarea în NATO şi în UE va fi panaceul tuturor problemelor noastre. Trebuie să recunosc că m-am înşelat. Nimic nu poate suplini un proiect naţional cu privire la cum vrem să arate viitorul nostru.

Timp de 20 de ani am fost destinatarii reţetelor venite din Vest. Acum trebuie să devenim din recipienţi ai acestor reţete membri cu drepturi depline.

Moderează Walter Isaacson, omul pentru care am venit la dezbatere. A fost preşedintele şi directorul executiv al CNN şi redactorul-şef al revistei Time, singura revistă la care sunt abonat fără întrerupere de mai mulţi ani. Reţin o singură idee:

NATO trebuie regândită. Nu sunt sigur că NATO  a fost creată pentru conflictul din Afganistan.

Primul vorbitor este Pablo García-Berdoy, fostul ambasador spaniol la Bucureşti, un prieten special al României şi un avocat al mediului la Bucureşti.

Ceea ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani în Europa Centrală şi de Est a fost un proces de reformă instituţională. Pentru viitor, garanţia drepturilor civile şi a unei economii funcţionale sunt tocmai aceste instituţii. Trebuie să privim în urmă să vedem care sunt cele care au funcţionat bine şi care sunt cele pe care trebuie încă să le schimbăm.

Suntem tentaţi să credem de multe ori că politicile publice sunt rezultatul unui efort legislativ. De fapt, ele sunt de cele mai multe ori rezultatul unui proces administrativ.

Mesajul meu este că trebuie regândită misiunea instituţiilor europene.

La ora actuală Uniunea tinde să devină “overstretched”. Nu sunt eurosceptic, dar cred că trebuie păstrate virtuţile care au transformat UE în cea mai de succes organizaţie internaţională.

King Mallory, director executiv al Aspen Germania:

Avem exemplul democratizărilor din America Latină, care nu au fost în mod necesar urmate de bunăstare economică.

Nu mă aştept să aibă loc chiar o dispariţie a NATO, ci o degradare şi o evaporare a acestei organizaţii.

Până acum, îmi place că fiecare vorbitor a vorbit scurt şi la obiect. Nebalcanic, dacă mi-e îngăduit. Să vedem ce urmează.

Gianni de Michelis a fost preşedinte al Aspen Italia din 1984 până în 1992. Între 1989 şi 1992 a fost ministru de externe.

Ne trebuie un nou compas care să ne arate noul Nord. Nu doar unora, ci întregii Europe.

Ne trebuie un nou sistem de guvernare multilaterală a acestei lumi obiectiv multi-polare. Trebuie să acceptăm că în aceşti ultimi 20 de ani “we missed the point”. Ne-am concentrat pe extinderea UE, nu şi pe “adâncirea” ei.

Întărirea axei nord-atlantice trebuie să însemne şi întărirea axei euro-asiatice.

Trebuie să alegem dintre două configuraţii ale Europei: una este a unei Europe puternic orientate spre nord şi nord-est, alta este a unei Europe puternic mediteraneene.Evident, eu, fiind italian, cred că ultima opţiune este singura valabilă.

Aşa cum m-am temut, spiritul peninsular a contrastat cu stilul riguros de mai înainte. Mă tem să nu urmeze o logoree românească.

Marta Dassu, singura femeie din panel, este director pentru relaţii internaţionale al Aspen Italia.

Un banc al “filogermanilor”: We love so much Germany, that we’d prefer to have two Germanies.

Nu cred că Europa este “overstretched”, cred că extinderea trebuie continuată. Este clar că pierdem Turcia, trebuie să includem măcar Croaţia.

Cred că am citit foarte prost 1989 pentru că eram prea euro-centrişti. Şi Tien-an-Men a fost tot în 1989. Şi înfrângerea ruşilor în Afganistan a fost tot în 1989. Şi moartea lui Khomeini tot în 1989. Acum trăim răzbunările tuturor acestor 1989 pe care i-am ignorat.

Cu ochelarii de citit purtaţi ca accesoriu de păr, Vladimir Socor ne citeşte un curs universitar. Livrează ideile ex cathedra. Nu iau notiţe.

Urmează Emil Hurezeanu. Se declară singurul vorbitor din panel care locuieşte în România (mă rog, ar mai fi şi Mircea Geoană). Începe nepromiţător:

Sunt un prost improvizator, aşa că am să citesc.

Încerc să-l urmăresc, dar e obositor. Câteva trăsături naţionale, în opinia lui:

aruncarea responsabilităţii pentru propriile eşecuri asupra altora

evitarea luptelor pe care nu le putem câştiga

Mircea Geoană a început să vorbească despre viitorul UE, despre opţiunile pe care le are în legătură cu extinderea (aflu că e un susţinător al integrării Turciei) şi, deodată, discursul nu mai pare de plastic. Când vorbeşte natural, fără să se fi gândit înainte la ce va spune, e mult mai autentic.

Întrebare din public (n-am reţinut numele): un program de tipul “sticks and carrots” pregătit de SUA pentru Rusia poate funcţiona? Răspunde King Mallory.

De ce nu? Până la urmă, ce vor ruşii de la noi? Vor acces la tehnologie. Şi noi vrem să le dăm tehnologie. Cu siguranţă nu vrem milioane de şomeri aşteptând la graniţa UE pentru locuri de muncă.

Rusia e, totuşi, o plutocraţie. Şi trebuie să-i facem să plătească politic atunci când fac greşeli, atunci când deomcraţia are de suferit. Dreptul cel mai preţuit în Rusia este libera circulaţie. Un sistem flexibil de vize, pe care-l înăsprim atunci când greşesc şi-l relaxăm atunci când se conformează poate fi o soluţie.

Întrebare: cum putem integra Rusia în sistemul de securitate global? Răspunde Vladimir Socor.

Dacă e vorba să integrăm Rusia în OSCE sau ca Rusia să fie monitorizată de OSCE, asta s-a făcut deja. OSCE s-a dovedit complet ineficientă în problema Rusiei. Ne-am săturat de completa ineficienţă a Consiliului de Securitate al ONU. De ce să duplicăm asta la nivel european? Iar dacă Rusia capătă un vot în NATO, organizaţia va fi handicapată. De ce să facem asta?

O veche zicală maghiară din vremea când latina era încă limba oficială: Extra Hungariam non est vita. Si est vita, non est ita. (În afara Ungariei nu exista viaţă, dacă există viaţă, ea nu este la fel). Parafrazez: Nu există viaţă în afara NATO, iar dacă există, ea nu este la fel.

Mircea Geoană:

Ca politicieni, suntem prizonierii cotidieni ai problemelor economice, astfel că nu avem luxul de a gândi moral şi pe termen lung înainte de a acţiona.

Dar dezbaterea asta nu e despre Rusia sau despre China sau despre Orientul Apropiat, ea ar trebui să fie despre noi.

A fost instructivă prima parte. Oameni faini, idei care mi-au dat de gândit.

Mai multe imagini

Chemarea la cazmalele verzi a fost inițiată de MaiMultVerde cu sprijnul ING Asigurări de Viață și Cosmote România şi în parteneriat cu RNP Romsilva şi Cosmopolis.

Oana Pellea, Amalia Enache, Iulia Vântur, Cabral Ibacka, Malvina Cervenschi, Melania Medeleanu, Dana Războiu, Sulfina Barbu, Silvian Ionescu, Bogdan Olteanu, Mircea Geoană, Elena Udrea, Liviu Negoiţă şi Dan Dumitrescu au dat o mână de ajutor la plantarea celor cinci mii de puieți de salcâm  înregistrați la sfârșitul zilei de muncă. Efortul voluntar de joi se adaugă altor cinci mii de puieți de frasin, împăduriți în primele trei  zile ale acțiunii.

Printre plantatorii de cursă lungă s-au remarcat stahanovistul Cabral, care a muncit până a făcut ‘bătături eco’, eco-politicianul Dan Dumitrescu şi Geo Atreides. Per total, atmosfera de entuziasm muncitoresc a avut rezultate bune pentru verdele zonei.

Organizată în comuna Jilava, lângă Bucureşti, în perioada 17-22 noiembrie a.c., acţiunea și-a propus să planteze aproximativ 30.000 de puieți, pe o suprafață însumată de 12,5 hectare, într-un demers de refacere a centurii verzi a capitalei.

Iniţiativa se derulează cu fonduri strânse la Gala Verde organizată de MaiMultVerde cu sprijinul Cosmopolis.

:: Foto: Constantin Opriş

Ne-au fost oaspeţi, între alţii, Alteţele Lor Regale Principesa Margareta şi Principele Radu ai României, Amalia Enache, Iulia Vântur, Cosmin Stan, Oana Pellea, Camelia Şucu, Virgil Ianţu, Radu Naum, Valentina Pelinel, Melania Medeleanu, Dana Săvuică, Mircea Geoană, Korodi Attila, Daciana Sârbu, Silvian Ionescu, Sulfina Barbu, ES Robin Barnett, ambasadorul britanic, Liz Galvez, Directoarea Institutul Aspen, Răsvan Popescu, preşedintele CNA.

Generoşii evenimentului au fost:

• UniCredit Ţiriac Bank – 30000 euro
• ING Asigurări de Viaţă – 25000 euro (donaţie oferită în afara licitaţiei)
• Camelia Şucu – Class LivingClass Living – 15000 euro
• Coca-Cola HBC România – 10000 euro
• Cosmote România – 10000 euro
• Carrefour România – 10000 euro (donaţie oferită în afara licitaţiei)
• Unilever România – 5000 euro
• Asociaţia ECO TIC – 5000 euro
• Valerian Mareş – Domeniul Ştirbey – 2500 euro
• Intesa Sanpaolo Bank – 2500 euro
• KVB Economic – 2500 euro
• Cosmopolis – 2500 euro
• Asociaţia Oamenilor de Afaceri Turci – 2000 euro
• Drakopoulos Law – 1000 euro
• Virgil Ianţu – 1000 euro (mostră de sol nepoluat achiziţionată împreună cu Mihaela Rădulescu)

Am să povestesc cu altă ocazie cum am simţit evenimentul din postura de organizator şi de dansator. Deocamdată las imaginile să vorbească. Povestea în mai multe cuvinte o puteţi citi aici.

Românii împărtăşesc un trecut în care nu erau capabili să-şi controleze viitorul. Astăzi trebuie să înţeleagă că viitorul e cu adevărat în mâinile lor şi că societatea civilă este un mijloc prin care ei îşi pot controla viitorul.

Aşa a zis Phillip Weller, secretarul executiv al Comisiei Internaţionale pentru Protecţia Dunării, la masa rotundă organizată de Institutul Aspen în Delta Dunării săptămâna trecută. Tema mesei rotunde a fost ecologia şi împărţirea responsabilităţilor pentru protejarea mediului.

Mi-a atras atenţia o poveste cu Jacques Yves Cousteau, de pe vremea când pe bancnota de 25 de lei era reprezentat Sidex-ul. “Lucrurile se vor schimba în România”, i-a spus Cousteau lui Grigore Baboianu, astăzi director executiv al Rezervaţiei, “când pe bancnotă vor fi Delta Dunării şi alte situri naturale, nu fabrici şi uzine.”

Între invitaţi s-a numărat şi ministrul mediului, Attila Korodi. Mi-a plăcut că, asemenea lui Mircea Geoană, preşedintele Aspen, şi-a rupt o zi din campanie ca să vină la discuţii. Şi asta în condiţiile în care masa rotundă nu a fost un eveniment de presă.

Matteo Codazzi de la Enel a vorbit despre programul de investiţii de 4 miliarde de euro în energii regenerabile – o cifră care face să pălească orice program de CSR din România. Mi-a plăcut şi sloganul lor, o parafrază deşteaptă la Marx:

Adevărata revoluţie înseamnă să nu schimbi lumea.
În loc să schimbăm planeta, am preferat să ne schimbăm pe noi.

Am mai reţinut:

• “Comportamentul şi aşteptările tinerilor se schimbă. Fără engagement, companiile vor rezista foarte greu pe o piaţă din ce în ce mai cinică.” – Mircea Ţiplea
• Expresia “a pune guler Gucci la cămaşă Braiconf” – n-am reţinut autorul
• Deputatul Iulian Iancu vrea să lanseze un proiect ambiţios – zero emisii de dioxid de carbon la Casa Poporului. Pentru asta, va tapeta hidoasa construcţie cu panouri solare. Succes!
• “Ne gândim mereu să adăugăm taxe, dar niciodată să reducem unele taxe în vreme ce le creştem pe altele” – Steven Borncamp
• Viitorul distribuţiei şi producerii energiei, după Jeremy Rifkin: consumatorii privaţi vor putea vinde energia produsă în plus în locuinţă în reţeaua naţională. Noile contoare vor măsura nu doar energia consumată, ci şi pe cea produsă şi dată în reţea. – Mihnea Constantinescu (recunosc ruşinat că habar n-aveam cine e Rifkin înainte să fie pomenit, I googled him după ce am văzut că şi Korodi e fan. Aveţi aici un mic preview).
• Ministrul mediu crede în “energia albă”, energia nucleară. Cam straniu…

Un participant a vorbit la un moment dat folosind foarte multe cifre. În medie, cam 8-10 cifre pe propoziţie. Uşor obositor. În pauza de cafea, un amic îmi şopteşte: There are 3 types of lies: lies, damn lies and statistics…

Overall, un eveniment reuşit. Au fost mai multe poziţii radical diferite, dar s-a putut discuta civilizat, fără prea multă patimă. Am avut de câteva ori senzaţia că oamenii chiar se ascultau unii pe alţii.