“Bună ca viaţa” este produsă de Asociaţia MaiMultVerde cu sprijinul Grupului CEZ pentru TVR1.

Am invitat-o pe Monica Anghel să ne vorbească despre o pasiune mai puţin cunoscută pe care şi-a descoperit-o acum un an: aikido. Iar dacă artele marţiale nu vă tentează, emisiunea vă recomandă cursurile de cultură generală oferite de Fundaţia Calea Victoriei, cele de pictură sau de hipism.

Pentru “Sfatul practic”, Laura a invitat-o pe Magda Mihăilă, o telespectatoare a emisiunii, să ia primele ei lecţii de înot, pentru că şi înotul poate fi învăţat indiferent de vârstă.

Pe Magda am “recrutat-o” de pe pagina mea de Facebook unde, când am întrebat “Cine nu ştie să înoate şi vrea să înveţe?” am primit un număr copleşitor de răspunsuri, semn că nu sunt puţini cei care cred că nu e niciodată prea târziu ca să înveţi ceva nou.

“Bună ca viaţa” este produsă de Asociaţia MaiMultVerde cu sprijinul Grupului CEZ pentru TVR1.

Trebuie să recunosc, n-am fost niciodată fanul dnei Anghel. Îmi place vocea dumneaei, apreciez că este una dintre, de fapt, puţinele voci din muzica uşoară românească, dar, dacă m-ai fi pus azi dimineaţă să-ţi citez titlul unei melodii interpretate de Monica Anghel, n-aş fi ştiut să-ţi răspund. În schimb, am auzit-o, în mai multe rânduri, vorbind şi mi-au plăcut de fiecare dată umorul ei tonic, autoironia şi felul în care punea problema. Mi s-a părut un om de mare bun simţ.

Dna Anghel ne-a primit în studioul de la Europa FM. De cum a intrat în încăpere, a instituit acelaşi firesc pe care i-l apreciasem în apariţiile televizate sau de la radio. N-avea nimic din aerul unei vedete invitate să dea un interviu: părea că venise, ca şi noi, la muncă. Pentru probele de sunet, am întrebat-o de cât timp face radio şi dacă e adevărat ce se spune, că e mai dificil decât televiziunea. “Pentru mine e mai uşor, mi-a răspuns fără să clipească, că nu mai trebuie să mă machiez şi, oricum, la radio nu contează cum arăţi.”

N-a avut nici cea mai mică reacţie de iritare (sau, dacă a avut-o, a mascat-o complet) atunci când a trebuit să reluăm începutul interviului din cauza unei mici defecţiuni sau atunci când, dintr-o documentare pripită, am omis să menţionez ultimul proiect în care este implicată ca actriţă de comedie ori când i-am atribuit nişte studii pe care, de fapt, nu intenţionează să le urmeze. A intervenit de fiecare dată şi a corectat informaţiile, dar şi-a reluat apoi ideea fără să clipească.

Pe tot parcursul interviului, am avut senzaţia că discut cu un om obişnuit, care se împarte între mai multe slujbe şi care încearcă să-şi facă timp şi pentru o pasiune mai puţin obişnuită: aikido. Foarte terre à terre mi s-a părut precizarea că este o pasiune ieftină, pe care oricine şi-o poate permite (abonamentul lunar este 80 RON, iar asta include trei şedinţe pe săptămână). Mi-a plăcut şi grija cu care şi-a numit toţi antrenorii, cu acel respect pe care oamenii simpli îl au faţă de performanţa muncită a cuiva într-un alt domeniu decât al lor.

Am mai cunoscut vedete care fac efortul lăudabil de a păstra contacul cu lumea în care trăieşte publicul lor. Dar ceea ce m-a impresionat la Monica Anghel a fost tocmai absenţa acestui efort: faptul că trăieşte cu adevărat în lumea despre care vorbeşte.

La final ne-a aşteptat să strângem toate echipamentele şi a coborât împreună cu noi. În ciuda protestelor lor, le-a ţinut uşa operatorilor, care duceau genţi voluminoase. Şi-a luat la revedere de la fiecare în parte şi ne-a întrebat dacă suntem cu maşina. Sunt convins că, dacă i-am fi spus că nu, s-ar fi oferit să ne lase undeva. S-a urcat într-un Renault Clio hatchback şi a pornit spre următoarea slujbă.

Am avut sentimentul plăcut că am câştigat o dimineaţă în compania unui om de calitate. Iar seara, povestindu-i unui prieten despre această întâlnire, mi-am dat seama că, de fapt, ştiu şi titlul unei melodii interpretate de Monica Anghel, doar că, până acum, nu-mi venise în minte: