Soru-mea a descoperit la ţară o jucărie a copilăriei mele, robotul MG1 (staţi blânzi, nicio aluzie politică). Vrea să-l doneze arhivei comunismului de la Muzeul Ţăranului Român. Cam cât de bătrân credeţi că mă face chestia asta să mă simt?
Cu ediţia dedicată creativităţii, am vrut să le arătăm românilor că tărâmul creativităţii nu este rezervat doar celor aleşi – cu toţii putem să ne rupem din monotonie şi să ne colorăm vieţile.
Am fost în vizită acasă la Doina Levintza şi i-am rugat pe Philippe Guilet de Saint Mart, directorul artistic al Festivalului de modă Pasarela, şi pe Andreea Constantin, Fashion Editor VIVA!, să iasă în stradă şi să ia pulsul modei.
Mai găsiţi în emisiune povestea Oanei Felipov şi a creaţiei ei, Karakiri, o caracatiţă cu personalitate, confecţionată manual, precum şi a programului de leadership creativ al Asociaţiei Erudio, care i-a convins pe managerii din multinaţionale să-şi dea jos sacourile şi să urce pe scena de teatru.
Sfatul practic vă spune de unde puteţi face rost de hârtie manuală, un cadou inspirat şi neobişnuit, dar şi cum puteţi s-o confecţionaţi voi înşivă.
Tata zice că becher e echivalentul românesc al lui bachelor. Dicţionarele zic altceva, dar de data asta îl cred pe tata.
Am încercat de patru ori. De trei ori m-am lăsat. Primii zece ani sunt grei, pân-ajungi în anu’ 3. În cazul meu, expresia a căpătat un sens aproape literal: n-au fost zece, au fost nouă. Dar a patra oară nu m-a mai terminat ea pe mine, am terminat-o eu pe ea. De facultate vorbesc. Cu o lucrare despre Muzeul Ţăranului Român, un semn de drag pe care i l-am făcut Irinei Nicolau. Ea venise cu ideea să dau la Istoria Artei.
Şi tot luna asta am devenit unul dintre cei zece traineri autorizaţi pentru România ai modelului Process Communication, aşa că în curând ne vom putea întâlni la cursurile pe care le voi ţine despre acest model.
Povestea merge mai departe. Eu plec o săptămână la ţară.
N-o să înţeleg niciodată totalitarismul acestor sfertodocţi care nu pot trăi liniştiţi dacă fiecare îşi cultivă şi îşi celebrează tradiţiile aşa cum îl taie capul. Nu le ajunge circul de la Tezaur Folcloric şi de la toate muzeeele etnografice din ţară, nu le ajung toate momentele presărate cu ştergare, “cânt popular”, “port naţional”, şi pupături plescăite pe icoane din toate emisiunile tv care simt nevoia să spună ceva despre tradiţie. Nu, dom’le! Caraghioşii ăştia vor acum să distrugă ultima urmă de discurs antropologic critic şi lucid din ţara asta şi să desfăşoare şi la muzeul din Kiseleff aceeaşi peltea plicticoasă a “tradiţiilor autentice”.
Află mai multe despre scandal aici şi semnează, te rog, o petiţie aici.
Duminica trecută am sărbătorit Ziua Internaţională a Dunării la Muzeul Ţăranului Român, unde am lansat la apă o nouă disciplină opţională şi un nou suport de curs: Cartea Dunării Albastre, manualul elevului şi manualul profesorului.
La Şcoala Satului, din cadrul expunerii de la Muzeul Ţăranului Român, oamenii mari au luat loc în bănci, iar patru eleve din Drobeta – Turnu Severin au susţinut o lecţie deschisă despre Dunăre.
Trei sate (Sârbi din Maramureş, Suceviţa din Bucovina şi Dobriţa din Oltenia) în care etnologul francez Jean Cuisenier a întreprins cercetări se adună într-unul singur în expoziţia de fotografie propusă de Muzeul Ţăranului Român între 16 şi 29 noiembrie 2007.