Financial Times scria vinerea trecută:

The president surely considered the general’s highly-regarded skills as a soldier and the fact that the current counter-insurgency strategy in Afghanistan is of his devising.

But no officer, however distinguished, is indispensable. It is dangerous to suggest otherwise.

Dincolo de discuţia legată de efectele în plan militar ale înlocuirii generalului McChrystal cu unul dintre prietenii şi susţinătorii săi din Washington, generalul Petraeus, mi s-a părut ilustrativă povestea pentru relaţia problematică pe care foarte mulţi dintre lideri încă o au cu presa.

Jurnalistul de la Rolling Stone, care realiza un profil despre generalul McChrystal, a fost primit în anturajul acestuia, iar toţi cei cu care s-a întâlnit erau la curent cu faptul că acesta se documenta în vederea scrierii unui articol. Într-o astfel de situaţie, nu există off the record. Este incredibil că un om atât de talentat şi oamenii lui au putut face o greşeală atât de prostească.

Tot zilele acestea, un alt lider, preşedintele BP, compania responsabilă de cel mai mare dezastru de mediu din istoria SUA, face un spectacol jalnic în relaţia cu media, plin de declaraţii şi gesturi neinspirate, cum a fost petrecerea unui weekend pe yacht cu familia în condiţiile în care deversarea de petrol în ocean nu a fost oprită.

Pentru mine e halucinant faptul că nişte oameni pot ajunge în funcţii atât de înalte fără să înţeleagă cum funcţionează presa şi opinia publică şi fără să-şi dezvolte cu adevărat abilitatea de a comunica cu mass-media. Cred că există un fel de frică de jurnalişti, întreţinută de nişte imagini stereotipizate, care-i face pe aceşti oameni să vrea să stea cât mai departe de presă. Până când o criză îi obligă să ia contact cu ea şi descoperă, ce să vezi, că sunt nepregătiţi…

Pentru 15 ani românii au fost lăsaţi în urmă. Acum au fost regăsiţi.

Când am fost în Craiova am văzut în piaţă săgeţi care arătau spre diverse capitale europene. Şi există o săgeată care arată spre pământ şi pe care scrie “Uniunea Europeană 0 km”. Mândria pe care o au aceşti oameni de a fi membri ai EU este impresionantă.

Daniel Dăianu, una dintre cele mai strălucite minţi pe care le are România:

UE nu este o uniune în sensul în care SUA sunt o uniune. Trebuie să ne obişnuim cu asta.

UE şi statele membre trebuie să ajungă la reglementarea comună a pieţelor financiare. Este un mit că acestea se pot auto-reglementa.

Atât UE, cât şi SUA sunt “overstretched”. Acum mulţi ani se vorbea de deficitul de democraţie la nivel global. Gândiţi-vă la cât a ajuns el acum.

Cred că Turcia este tot mai puternică, atât politic, cât şi economic. Cred că Turcia poate juca un rol important şi înăuntrul şi în afara UE.

Mario Moretti Polegato este preşedintele şi fondatorul companiei inovatoare de încălţăminte Geox. Şi el citeşte. Greu de urmărit.

Robert K. Steel este preşedintele Institutului Aspen şi fost CEO la coroporaţiei Wachovia. Din 1976 până în 2004 a lucrat cu Goldman Sachs, de unde s-a retras ca vicepreşedinte. (Găsiţi aici o scurtă declaraţie video care i-a fost luată cu aceeaşi ocazie de Hotnews).

Trebuie să acceptăm că avem o mare responsabilitate pentru acei oameni care nu sunt la fel de bine poziţionaţi ca noi în ierarhia sistemului financiar.

Problema principală este cum ne asigurăm că marile instituţii financiare sunt destul de solide pentru a trece cu bine prin perioade de volatilitate financiară.

Claudio Zito este CEO şi country manager la ENEL România.

Criza globală a mărit discrepanţele între state şi între cetăţeni, între bogaţi şi săraci. Dar într-un fel a creat şi mai multă solidaritate. Băncile centrale şi guvernele au discutat mai mult cu industria, a fost mai mult dialog social.

Ar trebui să existe o abordare comună a UE legată de băncile centrale? Daniel Dăianu:

Sigur că da. Dar e puţin probabil că se va întâmpla. Degeaba avem o monedă unică, dacă politicile fiscale rămân prerogative naţionale.

Problema liberei circulaţii a forţei de muncă. Cât de importantă este? Mario Moretti Polegato, care este şi consul onorific al românilor în nord-estul Peninsulei, vorbeşte două minute fără să răspundă la întrebare. “Lucrurile se schimbă”, asta am reţinut.

Claudio Zito:

Dacă va exista libertate de mişcare dintr-o ţară în alta, va exista şi o legiferare a acestei mişcări. E importantă nu doar migraţia forţei de muncă, ci şi transferul de tehnologie.

Întrebare din public: sunt puţin îngrijorat că o politica fiscală europeană uniformă ar limita creşterea economică a UE. Daniel Dăianu:

Nu am spus “uniformă”, am spus “comună”. Cum împarţi în mod echitabil greutatea unei crize ca cea de acum dacă nu ai reglementări comune şi un supervizor comun?

I-am întrebat pe Daniel Dăianu şi pe Robert K. Steel ce scenariu li se pare mai plauzibil pentru evoluţia crizei care, cred foarte mulţi, a ajuns la cel mai jos punct: va urma o evoluţie în formă de V, de W sau de U şi care va fi traiectoria pentru estul Europei? (moderatorul a ales să răspundă altcineva)

Robert K. Steel:

Cred că recuperarea va fi diferită peste tot în lume. În unele locuri va fi rapid, în America mai lentă, în Europa încă nu ştiu.

Stephen Beguin:

Pieţele dezvoltate îşi vor reveni mai repede, cele în dezvoltare se vor recupera şi mai repede sau deloc. Nu ştiu unde va fi România în acest al doilea grup.

Introducerea o face Mircea Geoană, preşedintele Aspen România. O primă impresie: nu reuşesc să-mi dau seama unde greşeşte, dar încă dă senzaţia că vorbeşte în sloganuri, în idei primite de-a gata. Ideile nu sunt deloc rele, dar nu “trec”, pare că le lipseşte portanţa. Oricum, e plăcut să vezi un politician vorbind în cunoştinţă de cauză despre situaţia politică şi economică globală.

Am crezut timp de 20 de ani că integrarea în NATO şi în UE va fi panaceul tuturor problemelor noastre. Trebuie să recunosc că m-am înşelat. Nimic nu poate suplini un proiect naţional cu privire la cum vrem să arate viitorul nostru.

Timp de 20 de ani am fost destinatarii reţetelor venite din Vest. Acum trebuie să devenim din recipienţi ai acestor reţete membri cu drepturi depline.

Moderează Walter Isaacson, omul pentru care am venit la dezbatere. A fost preşedintele şi directorul executiv al CNN şi redactorul-şef al revistei Time, singura revistă la care sunt abonat fără întrerupere de mai mulţi ani. Reţin o singură idee:

NATO trebuie regândită. Nu sunt sigur că NATO  a fost creată pentru conflictul din Afganistan.

Primul vorbitor este Pablo García-Berdoy, fostul ambasador spaniol la Bucureşti, un prieten special al României şi un avocat al mediului la Bucureşti.

Ceea ce s-a întâmplat în ultimii 20 de ani în Europa Centrală şi de Est a fost un proces de reformă instituţională. Pentru viitor, garanţia drepturilor civile şi a unei economii funcţionale sunt tocmai aceste instituţii. Trebuie să privim în urmă să vedem care sunt cele care au funcţionat bine şi care sunt cele pe care trebuie încă să le schimbăm.

Suntem tentaţi să credem de multe ori că politicile publice sunt rezultatul unui efort legislativ. De fapt, ele sunt de cele mai multe ori rezultatul unui proces administrativ.

Mesajul meu este că trebuie regândită misiunea instituţiilor europene.

La ora actuală Uniunea tinde să devină “overstretched”. Nu sunt eurosceptic, dar cred că trebuie păstrate virtuţile care au transformat UE în cea mai de succes organizaţie internaţională.

King Mallory, director executiv al Aspen Germania:

Avem exemplul democratizărilor din America Latină, care nu au fost în mod necesar urmate de bunăstare economică.

Nu mă aştept să aibă loc chiar o dispariţie a NATO, ci o degradare şi o evaporare a acestei organizaţii.

Până acum, îmi place că fiecare vorbitor a vorbit scurt şi la obiect. Nebalcanic, dacă mi-e îngăduit. Să vedem ce urmează.

Gianni de Michelis a fost preşedinte al Aspen Italia din 1984 până în 1992. Între 1989 şi 1992 a fost ministru de externe.

Ne trebuie un nou compas care să ne arate noul Nord. Nu doar unora, ci întregii Europe.

Ne trebuie un nou sistem de guvernare multilaterală a acestei lumi obiectiv multi-polare. Trebuie să acceptăm că în aceşti ultimi 20 de ani “we missed the point”. Ne-am concentrat pe extinderea UE, nu şi pe “adâncirea” ei.

Întărirea axei nord-atlantice trebuie să însemne şi întărirea axei euro-asiatice.

Trebuie să alegem dintre două configuraţii ale Europei: una este a unei Europe puternic orientate spre nord şi nord-est, alta este a unei Europe puternic mediteraneene.Evident, eu, fiind italian, cred că ultima opţiune este singura valabilă.

Aşa cum m-am temut, spiritul peninsular a contrastat cu stilul riguros de mai înainte. Mă tem să nu urmeze o logoree românească.

Marta Dassu, singura femeie din panel, este director pentru relaţii internaţionale al Aspen Italia.

Un banc al “filogermanilor”: We love so much Germany, that we’d prefer to have two Germanies.

Nu cred că Europa este “overstretched”, cred că extinderea trebuie continuată. Este clar că pierdem Turcia, trebuie să includem măcar Croaţia.

Cred că am citit foarte prost 1989 pentru că eram prea euro-centrişti. Şi Tien-an-Men a fost tot în 1989. Şi înfrângerea ruşilor în Afganistan a fost tot în 1989. Şi moartea lui Khomeini tot în 1989. Acum trăim răzbunările tuturor acestor 1989 pe care i-am ignorat.

Cu ochelarii de citit purtaţi ca accesoriu de păr, Vladimir Socor ne citeşte un curs universitar. Livrează ideile ex cathedra. Nu iau notiţe.

Urmează Emil Hurezeanu. Se declară singurul vorbitor din panel care locuieşte în România (mă rog, ar mai fi şi Mircea Geoană). Începe nepromiţător:

Sunt un prost improvizator, aşa că am să citesc.

Încerc să-l urmăresc, dar e obositor. Câteva trăsături naţionale, în opinia lui:

aruncarea responsabilităţii pentru propriile eşecuri asupra altora

evitarea luptelor pe care nu le putem câştiga

Mircea Geoană a început să vorbească despre viitorul UE, despre opţiunile pe care le are în legătură cu extinderea (aflu că e un susţinător al integrării Turciei) şi, deodată, discursul nu mai pare de plastic. Când vorbeşte natural, fără să se fi gândit înainte la ce va spune, e mult mai autentic.

Întrebare din public (n-am reţinut numele): un program de tipul “sticks and carrots” pregătit de SUA pentru Rusia poate funcţiona? Răspunde King Mallory.

De ce nu? Până la urmă, ce vor ruşii de la noi? Vor acces la tehnologie. Şi noi vrem să le dăm tehnologie. Cu siguranţă nu vrem milioane de şomeri aşteptând la graniţa UE pentru locuri de muncă.

Rusia e, totuşi, o plutocraţie. Şi trebuie să-i facem să plătească politic atunci când fac greşeli, atunci când deomcraţia are de suferit. Dreptul cel mai preţuit în Rusia este libera circulaţie. Un sistem flexibil de vize, pe care-l înăsprim atunci când greşesc şi-l relaxăm atunci când se conformează poate fi o soluţie.

Întrebare: cum putem integra Rusia în sistemul de securitate global? Răspunde Vladimir Socor.

Dacă e vorba să integrăm Rusia în OSCE sau ca Rusia să fie monitorizată de OSCE, asta s-a făcut deja. OSCE s-a dovedit complet ineficientă în problema Rusiei. Ne-am săturat de completa ineficienţă a Consiliului de Securitate al ONU. De ce să duplicăm asta la nivel european? Iar dacă Rusia capătă un vot în NATO, organizaţia va fi handicapată. De ce să facem asta?

O veche zicală maghiară din vremea când latina era încă limba oficială: Extra Hungariam non est vita. Si est vita, non est ita. (În afara Ungariei nu exista viaţă, dacă există viaţă, ea nu este la fel). Parafrazez: Nu există viaţă în afara NATO, iar dacă există, ea nu este la fel.

Mircea Geoană:

Ca politicieni, suntem prizonierii cotidieni ai problemelor economice, astfel că nu avem luxul de a gândi moral şi pe termen lung înainte de a acţiona.

Dar dezbaterea asta nu e despre Rusia sau despre China sau despre Orientul Apropiat, ea ar trebui să fie despre noi.

A fost instructivă prima parte. Oameni faini, idei care mi-au dat de gândit.

There is a story about a conversation between General de Gaulle, who, as president of the French Republic, telephoned his American counterpart Lyndon B Johnson, to inform him that France had decided to withdraw from the North Atlantic Treaty alliance.

Since its foundation nearly two decades earlier, NATO had had its headquarters in France. Now NATO would have to move.

Furthermore, de Gaulle added, it was his intention that all American service personnel should be removed from French soil.

“Does that include,” Johnson is said to have replied, “those buried in it?”

Ouch.

:: BBC face o analiză usturătoare rădăcinilor anti-americanismului francez.
:: via Petreanu.

Omuleţi amintea la ea pe blog, citând-o pe Ana Blandiana, că suntem un popor vegetal. Îi dau dreptate.

Ar trebui invitat şi Fidel să-şi facă un summit la Bucureşti. Şi imediat după Fidel, n-ar strica să se programeze şi Mohamed Ahmadinejad cu un summit al ţărilor islamice. Păi unde mai găsesc chiar şi ei, ditai dictatorii, un guvern dispus să-şi evacueze capitala, s-o împartă în două ca pe Berlinul de tristă amintire, să declare stare de necesitate şi să reprime conştiincios orice manifestare a dezacordului faţă de şuşa guvernamentală?

Să vină Fidel, să vină Ahmadinejad, să vină şi Kim Jong-Il la Bucureşti, atunci să vezi distracţie! De-abia aştept să-i văd şi pe activiştii Amnesty International duşi să dea cu subsemnatul la secţia 10 poliţie. Asta, desigur, dacă i-ar lăsa cineva să intre-n ţară. Păi ce, ei cred că noi nu ştim cu ce activităţi subversive se ocupă organizaţia lor?

Publicitate.

Fie că eşti un dictator crud şi nemilos sau doar un simplu preşedinte ales democratic, România este destinaţia perfectă pentru următorul tău summit. Guvernanţii noştri sunt renumiţi pentru ospitalitatea lor şi de-abia aşteaptă să facă totul pentru ca tu să te simţi tratat ca un rege. Sună chiar acum la Guvernul României şi rezervă Bucureştiul o zi, un weekend sau chiar o săptămână pentru tine şi pentru prietenii tăi.

Nu lăsa legile şi mentalităţile rigide din ţara ta să-ţi strice petrecerea! În România, starea de summit înseamnă că tu poţi să faci ce vrei şi nimeni nu poate să facă nimic în legătură cu asta. Nici măcar nu-i nevoie să ne spui ce doreşti. Suntem aici ca să-ţi ghicim chiar şi cea mai ascunsă dorinţă. Sună chiar acum şi convinge-te singur!

România. Simte-te ca la tine acasă!

Cât de troglodit trebuie să fii ca să-ţi baţi copiii pentru că se joacă zgomotos de faţă cu prietenii pe care i-ai chemat în vizită? E prea tare comparaţia? Prea tare e ce s-a întâmplat astăzi la Timpuri Noi.

Pentru cine mai gustă ironiile istoriei, iată încă una: acum 40 de ani, în plină dictatură, românii protestau în stradă faţă de invadarea Cehoslovaciei de către trupele pactului militar din care România făcea partea. Astăzi, în plină democraţie, 40 de tineri sunt reţinuţi abuziv de mascaţi pentru că protestează paşnic într-o incintă închisă faţă de intenţiile belicoase ale celuilalt pact militar, din care România face acum parte.

N-ar fi fost rău dacă, în loc să-i doteze cu fluier nou şi chipiu imaculat, guvernanţii i-ar fi trecut pe bieţii miliţieni prin cursul scurt despre valorile nord-atlantice: NATO pentru to(n)ţi. N-ar fi fost rău nici dacă i-ar fi rugat să răspundă la sfârşit la întrebarea de verificare “Enumeraţi cel puţin zece diferenţe între NATO şi Tratatul de la Varşovia.”

Dar nimeni nu s-a gândit la asta, eram prea ocupaţi să schimbăm gazonul, să plantăm panseluţe, să gonim lumea din oraş şi să-i ardem una lu ăla micu peste ceafă ca să-nceteze odată cu gălăgia asta.

Şi nu ne mai lăsa pe mâna nici unui primar
Şi ne izbăveşte de tot cel viclean