Obama l-a sunat pe Mubarak şi i-a cerut să scrie o scrisoare de rămas bun poporului său. Mubarak a vrut să ştie unde pleacă poporul egiptean.

Financial Times scria vinerea trecută:

The president surely considered the general’s highly-regarded skills as a soldier and the fact that the current counter-insurgency strategy in Afghanistan is of his devising.

But no officer, however distinguished, is indispensable. It is dangerous to suggest otherwise.

Dincolo de discuţia legată de efectele în plan militar ale înlocuirii generalului McChrystal cu unul dintre prietenii şi susţinătorii săi din Washington, generalul Petraeus, mi s-a părut ilustrativă povestea pentru relaţia problematică pe care foarte mulţi dintre lideri încă o au cu presa.

Jurnalistul de la Rolling Stone, care realiza un profil despre generalul McChrystal, a fost primit în anturajul acestuia, iar toţi cei cu care s-a întâlnit erau la curent cu faptul că acesta se documenta în vederea scrierii unui articol. Într-o astfel de situaţie, nu există off the record. Este incredibil că un om atât de talentat şi oamenii lui au putut face o greşeală atât de prostească.

Tot zilele acestea, un alt lider, preşedintele BP, compania responsabilă de cel mai mare dezastru de mediu din istoria SUA, face un spectacol jalnic în relaţia cu media, plin de declaraţii şi gesturi neinspirate, cum a fost petrecerea unui weekend pe yacht cu familia în condiţiile în care deversarea de petrol în ocean nu a fost oprită.

Pentru mine e halucinant faptul că nişte oameni pot ajunge în funcţii atât de înalte fără să înţeleagă cum funcţionează presa şi opinia publică şi fără să-şi dezvolte cu adevărat abilitatea de a comunica cu mass-media. Cred că există un fel de frică de jurnalişti, întreţinută de nişte imagini stereotipizate, care-i face pe aceşti oameni să vrea să stea cât mai departe de presă. Până când o criză îi obligă să ia contact cu ea şi descoperă, ce să vezi, că sunt nepregătiţi…

Eu cred că mai bine riscăm să fie chinuit un nevinovat decît să fie ucişi într-un atentat zeci de şi mai nevinovaţi!

Stau şi mă întreb, Ioan T. Morar, pe care-l ştiu om cu frica lui Dumnezeu, îşi mai aduce aminte oare de povestea lui Abraham:

Şi apropiindu-se Avraam, a zis: “Pierde-vei, oare, pe cel drept ca şi pe cel păcătos, încât să se întâmple celui drept ce se întâmplă celui nelegiuit? Poate în cetatea aceea să fie cincizeci de drepţi: pierde-i-vei, oare, şi nu vei cruţa tot locul acela pentru cei cincizeci de drepţi, de se vor afla în cetate? Nu se poate ca Tu să faci una ca asta şi să pierzi pe cel drept ca şi pe cel fără de lege şi să se întâmple celui drept ce se întâmplă celui necredincios! Departe de Tine una ca asta! Judecătorul a tot pământul va face, oare, nedreptate?”

Anul trecut, Ted Kennedy, deja bolnav de cancer cerebral, a avut o apariţie surpriză la Convenţia Democrată. În discursul său, senatorul a vorbit de reforma sistemului asigurărilor medicale, pe care a numit-o “cauza vieţii lui” şi care a stârnit una dintre cele mai importante dezbateri ale mandatului lui Obama:

:: mai multe despre Ted Kennedy afli aici (via Cristi Lupşa)

Decizia am luat-o, ca de obicei, uitându-mă în jur la oamenii cu care vreau să semăn. Asta a fost şi una dintre motivaţiile care m-au ajutat să mă las de fumat, oamenii cu care-mi doream să semăn la maturitate erau, în cele mai multe cazuri, nefumători.

În privinţa trezitului de dimineaţă, nu sunt multe modele la îndemână în România, dar câteva tot am găsit. Şi mai tare m-au motivat de data asta anti-modelele: tot felul de yuppies care, după ce au rupt gura industriei în care s-au format, nici n-au ajuns bine la 30 de ani, că l-au şi luat pe “downshifting” în braţe.

Asta e aşa o izmeneală dâmboviţeană: n-am ajuns noi milionari la 30 de ani, n-am revoluţionat vreo industrie, n-am construit vreun imperiu, n-am speculat cu succes împotriva vreunei monede naţionale, n-am construit vreun soft care să schimbe faţa lumii, n-am dus la bun sfârşit vreun program social care să lase lumea mai bună decât am găsit-o, dar ne-a apucat “downshifting-ul”. Sloganul noii mişcări: Proletari cu gulere albe din toată ţara, odihniţi-vă!

Ei, câtă vreme o ard revoluţionarii ăştia ai loisir-ului pe genul “Sleepy”, eu mă bucur de orele dimineţii când nu prea are cine să mă deranjeze.

Noul obicei mi-a produs şi următoarea meditaţie: am observat că la birou vin cel mai devreme oamenii cu cele mai mari grade de libertate. Am întrebat-o pe o prietenă care lucrează la o multi-uzină când s-a trezit devreme în cariera ei şi mi-a zis aşa:

Când îmi plăcea să merg la serviciu.

Aha. Doi ani şi jumătate m-am trezit la 6:30 ca să merg la British Council, dar, după prima jumătate de an, înjuram regeşte în fiecare dimineaţă. Acum mă trezesc la 6:00 şi fredonez…

Am aflat din ultimul “Time”, că francezii dorm în medie 8.6 ore pe noapte, americanii 8.6, mexicanii 8.4, nemţii 8.2 şi sud-coreeni 7.8. Eu m-am stabilizat la un rezonabil 7. Mihaela Nicola, în schimb, am aflat dintr-un “Elle” mai vechi, a ajuns la un somn minuscul, mai ceva ca polifazicul meu de anul trecut.

Tot în “Time”, dar în cel de săptămâna trecută, am descoperit o fotografie cu Barack Obama lucrând târziu. Reproduc o imagine similară de pe site-ul Time şi textul din versiunea tipărită:

January 28. Late shift. Barely a week into his presidency, Obama works into the night in the Oval office. Senior White House staff report to the West Wing well before 7 a.m.; most are still there 12 or 14 hours later.

Şi pentru că tot vorbim de americanisme, să vă spun continuarea citatului din titlu. E din Benjamin Franklin şi sună aşa:

Early to bed and early to rise
makes a man healthy, wealthy and wise.

Neatza!

We can abide by a rule that says we don’t torture.

Barack Obama a hotărât ieri închiderea închisorii Guantanamo, a tuturor închisorilor secrete ale CIA din lume şi a interzis folosirea metodelor “dure” de anchetă, permise de administraţia Bush.

Pe la 18 ani, proful meu de filosofie, Gabriel Săndoiu, îmi spunea:

Civilizaţie, Dragoşu tată, înseamnă să nu alergi cu bâta să-i dai în cap ăluia care ţi-a făcut rău, ci să-l poţi da pe mâna unei justiţii imparţiale care să-l judece şi să-l condamne dacă e cazul. Să-i dai tu cu bâta în cap poate să însemne uneori că-ţi faci dreptate, dar asta n-are nicio legătură cu civilizaţia. Înseamnă să te întorci fix de unde ne-am străduit să evoluăm: în epoca de piatră.

Guantanamo şi metodele de anchetă încurajate de administraţia Bush (condamnate chiar şi de candidatul republican John McCain) au însemnat întoarcerea într-o epocă care ştergea pe jos cu exact aceleaşi valori pe care Statele Unite au pretins că le apără luptând împotriva teroriştilor.

Dincolo de asta, aşa cum spune şi Bogdan Olteanu, gestul lui Obama conţine o lecţie pentru aleşii din întreaga lume: că politica încă mai poate însemna să faci ceea ce ai spus că vei face, din chiar prima zi a noului mandat.

:: create cu Obamicon.me
:: via ascrie.org (tot aici găseşti şi povestea obamicon-urilor)