Ultimul Kennedy
Posted by dragos bucurenci on August 26, 2009
Senatorul Edward (Teddy) Kennedy, fiul celebrei familii de politicieni americani şi unul dintre cei mai longevivi membri ai ei, a murit marţi seară la vârsta de 77 de ani. A fost timp de 46 de ani senator al Statelor Unite şi a ajuns unul dintre cei mai cunoscuţi membri ai Capitoliului. Fraţii lui, preşedintele şi senatorul cu acelaşi nume au fost asasinaţi la mijlocul vieţii. Fratele cel mai mare, Joseph, şi-a dat viaţa în floarea vârstei în al doilea război mondial.
Anul trecut, Ted Kennedy, deja bolnav de cancer cerebral, a avut o apariţie surpriză la Convenţia Democrată. În discursul său, senatorul a vorbit de reforma sistemului asigurărilor medicale, pe care a numit-o “cauza vieţii lui” şi care a stârnit una dintre cele mai importante dezbateri ale mandatului lui Obama:
:: mai multe despre Ted Kennedy afli aici (via Cristi Lupşa)
CTP semnează azi 


