Posted by dragos bucurenci on February 19, 2009
Radu Naum mi-a semnalat un text scris de Horia Patapievici, pe care unii îl cred (eronat, căci fumează ţigări de foi) nefumător.
Editorialistul a fost indignat de aplicarea unei prevederi care există de ani buni de zile în legea şi practica CNA, dar de care a luat cunoştinţă abia după ce a încălcat-o. În replică, semnează o apologie a fumatului şi a fumătorilor şi un virulent act de acuzare la adresa activiştilor anti-fumat. Despre care aflăm că sunt de stânga, progresişti, anti-liber-schimbişti, în fine, că suferă de toate viciile intelectuale cu putinţă, în vreme ce bieţii fumători
au devenit, prin consensul tuturor militanţilor progresişti, cea mai persecutată minoritate din toată lumea civilizată şi singura care nu poate invoca în apărarea ei nicio lege. Este persecuţia perfectă.
Recunosc că eruditul comentator mi-a smuls o lacrimă cu această jelanie. Are dreptate: bieţii fumători, pe care lobby-ul bine plătit al companiilor de tutun abia mai reuşeşte să-i protejeze de nedreapta prigoană euro-centristă, arată tot mai rău de fiecare dată când îi văd. Tuşesc, miros urât, gesticulează nervos, sunt din ce în ce mai palizi.
Citeşte mai departe… »
Posted by dragos bucurenci on December 21, 2008
Puţină lume mai ştie azi că Horia Patapievici a fost arestat pe 21 decembrie şi că a trecut timp de 26 de ore prin infernul de la Inspectoratul General de Miliţie şi de la Fortul Jilava. Povestea crâncenă a acelei nopţi a publicat-o prima dată în Revista Memoria, apoi în volumul Politice, iar de curând a reluat-o sub forma unui audiobook.
Am certitudinea că, dacă în ziua de 22 decembrie 1989, regimul comunist din România nu ar fi căzut, majoritatea celor care au fost arestaţi cu o zi înainte ar fi fost împuşcaţi. Evenimentele ar fi avut deja cursul deja exersat de criminali la Timişoara: bătaie, arest, tortură, împuşcare – distrugerea cadavrului.
Din acest motiv, pentru că ştiu cui îi datorez viaţa, pentru mine, din 22 începând, oamenii se împart în două categorii: cei care au ieşit în dimineaţa zilei de 22 să demonstreze ştiind că riscă să fie împuşcaţi, – şi cei care mi-au salvat viaţa; şi sunt cei care au refuzat să protesteze, şi care, în concepţia mea, au consimţit la ştergerea mea dintre vii. Rudele mele de sânge, de pildă, nu au demonstrat în ziua de 22: aşteptau, cu pusilanimă prudenţă, să vadă ce se mai întâmplă. Ca mare parte din poporul căruia îi aparţin prin naştere, aşteptau şi ei ca lucrurile să se hotărască prin alţii, iar ei doar să profite, într-un sens sau în altul.
Nu voi uita niciodată.
Posted by dragos bucurenci on June 23, 2008
În România, în general, cine e pasionat de Patapievici n-are dileme la raionul cosmetice.
:: auzită săptămâna trecută de la o prietenă. Imun la suferinţele naţionalei şi la luptele intestine care macină junele noastre partide, aceasta a fost, pentru mine, declaraţia săptămânii.
