«Eu nu am reuşit asta decât o singură dată până acum. Nu vă gândiţi că mi-a ieşit din prima, ci după numeroase şi chinuitoare încercări, după umilinţe de neimaginat, nedreptăţi şi mai mari din partea celor care nu ştiau de pariul pus cu mine însumi. Într-o vreme credeam că soluţia va veni din reformulare şi [...]
Tata-i numai-i una
by dragos bucurenci on 04 May 2010 in la vita e bella, mergi pe mana mea
Mihai Bădică , tatăl lui Vlăduţ, cunoscut cândva blogosferei ca “băieţel Bădică”, a început în Caţavencu un foileton despre viaţa sa de părinte în concediu de paternitate: Am avut nevoie de câteva luni de dureroase umilințe și de un traumatizant travaliu introspectiv, până să mă transform dintr-un bărbat serios într-o mamă sensibilă, dedicată 100% copilului. [...]
Politica redusă la absurd
by dragos bucurenci on 28 Dec 2008 in cu stangu-n dreptu
Cred că fiecare om trebuie să-şi întemeieze deciziile, mai ales cele politice, pornind de la principii, dar, tocmai de aceea, discuţia pe principii e rareori productivă pentru că principiile sunt, de cele mai multe ori, nenegociabile. Mi se pare mult mai util şi mai interesant să încerci să vezi în ce fel reuşeşte o măsură [...]
Cele mai comentate
Viață sănătoasă
- Cori Grămescu, antrenoarea mea
- LadyFit, first gym for delicate women
- Olivia Steer (rețete vegetariene)
- Cristi Mărgărit (dietă și fitness)
- Suplimente nutritive
- Cardiomix, anti-aging fitness
- Târgul Țăranului
- Ture cu bicicleta
Voluntari pentru mediu
Cursuri pentru manageri
Noile însemnări pe mail
Se non è vero, è ben trovato
je pense que c'est pour mourir plus vite.



Comentarii