România nu înseamnă doar nenorociţi care te atacă pe stradă, înseamnă şi oameni care fac mult mai mult decât să-şi facă treaba pentru care sunt plătiţi, înseamnă persoane dezinteresate care dau o mână de ajutor fiindcă pot, înseamnă empatie, încredere şi susţinere necondiţionată din partea prietenilor şi apropiaţilor doar pentru a apăra un principiu. Fără îndoială, reprezint un caz fericit, dar victoria are un gust extraordinar de bun, plin de încredere în instituţii, sisteme, oameni şi sine, pentru care merită să te lupţi şi să tragi cu dinţii

:: citiţi toată povestea aici (via adrianciubotaru on Twitter)

Exact în timp ce se tăia tortul, se aude soneria. Prietena mea se uită mirată, nu mai aştepta pe nimeni. Soţul ei merge să deschidă. Cineva glumeşte “O fi poliţia…”. Când deschide uşa, surpriză!, era chiar poliţia. Noi ne-am dat coate, am început să facem bancuri, era suprarealistă apariţia celor doi. În fine, oamenii au fost civilizaţi, ne-au explicat că ei au datoria să investigheze, ne-au explicat cum e cu legea, că e ambiguă etc.

La urmă, întreabă: “Cine e sărbătorita?”. “Eu sunt”, răspunde prietena mea. Eram convins că urmează un “La mulţi ani!”, poate chiar un zâmbet. N-a fost să fie… “Să-mi daţi şi mie un buletin, vă rog…”

Nu se poate să nu te înmoaie pitorescul acesta cuceritor al organului de ordine în exerciţiul funcţiunii.

Omuleţi amintea la ea pe blog, citând-o pe Ana Blandiana, că suntem un popor vegetal. Îi dau dreptate.

Ar trebui invitat şi Fidel să-şi facă un summit la Bucureşti. Şi imediat după Fidel, n-ar strica să se programeze şi Mohamed Ahmadinejad cu un summit al ţărilor islamice. Păi unde mai găsesc chiar şi ei, ditai dictatorii, un guvern dispus să-şi evacueze capitala, s-o împartă în două ca pe Berlinul de tristă amintire, să declare stare de necesitate şi să reprime conştiincios orice manifestare a dezacordului faţă de şuşa guvernamentală?

Să vină Fidel, să vină Ahmadinejad, să vină şi Kim Jong-Il la Bucureşti, atunci să vezi distracţie! De-abia aştept să-i văd şi pe activiştii Amnesty International duşi să dea cu subsemnatul la secţia 10 poliţie. Asta, desigur, dacă i-ar lăsa cineva să intre-n ţară. Păi ce, ei cred că noi nu ştim cu ce activităţi subversive se ocupă organizaţia lor?

Publicitate.

Fie că eşti un dictator crud şi nemilos sau doar un simplu preşedinte ales democratic, România este destinaţia perfectă pentru următorul tău summit. Guvernanţii noştri sunt renumiţi pentru ospitalitatea lor şi de-abia aşteaptă să facă totul pentru ca tu să te simţi tratat ca un rege. Sună chiar acum la Guvernul României şi rezervă Bucureştiul o zi, un weekend sau chiar o săptămână pentru tine şi pentru prietenii tăi.

Nu lăsa legile şi mentalităţile rigide din ţara ta să-ţi strice petrecerea! În România, starea de summit înseamnă că tu poţi să faci ce vrei şi nimeni nu poate să facă nimic în legătură cu asta. Nici măcar nu-i nevoie să ne spui ce doreşti. Suntem aici ca să-ţi ghicim chiar şi cea mai ascunsă dorinţă. Sună chiar acum şi convinge-te singur!

România. Simte-te ca la tine acasă!

Cât de troglodit trebuie să fii ca să-ţi baţi copiii pentru că se joacă zgomotos de faţă cu prietenii pe care i-ai chemat în vizită? E prea tare comparaţia? Prea tare e ce s-a întâmplat astăzi la Timpuri Noi.

Pentru cine mai gustă ironiile istoriei, iată încă una: acum 40 de ani, în plină dictatură, românii protestau în stradă faţă de invadarea Cehoslovaciei de către trupele pactului militar din care România făcea partea. Astăzi, în plină democraţie, 40 de tineri sunt reţinuţi abuziv de mascaţi pentru că protestează paşnic într-o incintă închisă faţă de intenţiile belicoase ale celuilalt pact militar, din care România face acum parte.

N-ar fi fost rău dacă, în loc să-i doteze cu fluier nou şi chipiu imaculat, guvernanţii i-ar fi trecut pe bieţii miliţieni prin cursul scurt despre valorile nord-atlantice: NATO pentru to(n)ţi. N-ar fi fost rău nici dacă i-ar fi rugat să răspundă la sfârşit la întrebarea de verificare “Enumeraţi cel puţin zece diferenţe între NATO şi Tratatul de la Varşovia.”

Dar nimeni nu s-a gândit la asta, eram prea ocupaţi să schimbăm gazonul, să plantăm panseluţe, să gonim lumea din oraş şi să-i ardem una lu ăla micu peste ceafă ca să-nceteze odată cu gălăgia asta.