Tag Archives: prius
Un hibrid reușit

Un hibrid reușit

Astă-vară, când a intrat Papa Prius în service pentru revizie, prietenii de la Toyota mi-au dat noul Auris cu motor hibrid integral în test-drive și n-aș vrea să plec înainte de a vă povesti ce m-a impresionat la această mașinuță.

Pentru cei care nu știu, hibrid integral înseamnă că automobilul poate folosi pentru propulsie fie doar motorul electric, fie doar cel pe benzină, fie pe amândouă în același timp.

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 1 }
N-am ars gazul

N-am ars gazul

Joi m-am plimbat cu un I-MiEV, automobilul electric creat de Mitsubishi. Nu, n-am renunțat la Prius, dar am vrut să arunc o privire scurtă în viitor și să-mi clarific câteva curiozități în legătură cu acest nou mijloc de transport urban.

Primul mit demolat a fost cel legat de dificultatea alimentării cu energie electrică. I-MiEV se încarcă de la o priză obișnuită, așa că oricine are garaj sau care-și poate trage o priză în curte își poate încărca automobilul peste noapte la fel de simplu cum își încarcă mobilul.

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 4 }
Cei care s-au prins

Cei care s-au prins

A avea stil înseamnă a te purta în acord cu tine însuţi, a vibra în registrul care ţi-e propriu. Femeile au o ureche muzicală cu care simt instrumentele dezacordate şi notele false. Nu trebuie să ai un doctorat în studii de gen ca să observi că femeile preferă bărbaţii cu stil. Aşa cum noi preferăm [...]

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 17 }
toyota-prius-mmv

Toyota Prius: mai puţine emisii, mai mult verde

Tot căutând mai mult verde, asociaţia ecologistă la care cu onor. funcţionez a nimerit în curte la Toyota România. A fost dragoste la prima vedere. Au urmat cererea în căsătorie, acceptul din partea părinţilor, iar acum parteneriatul este încheiat. MaiMultVerde şi Toyota Prius s-au luat cu acte în regulă! De acum înainte vor fi nedespărţiţi [...]

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 19 }
bucurenci_korodi_2

Tehnologia hibridă la judecata bloggerilor

Am moderat ieri la Green Hours o dezbatere cu bloggerii despre automobilele hibride, organizată de GMP PR împreună cu Cristi Manafu pentru Toyota. Starul întâlnirii a fost Toyota Prius, o maşină care produce într-un an cu o tonă de dioxid de carbon mai puţin decât alte maşini din clasa ei. Surpriza, absolut veritabilă, a întâlnirii, [...]

Citeşte toată însemnarea Comentarii { 12 }